ccf

CSM, Programul de Cooperare Elvetiano-Roman. Prima faza de implementare a proiectelor s-a incheiat

Data: 23 June 2015, 12:56 | autor: C.G. | 0 comentarii | 2237 afisari

Consiliul Superior al Magistraturii a finalizat, luni 22 iunie 2015, prima faza de implementare a proiectelor finantate in cadrul Programului de Cooperare Elvetiano-Roman.


La sediul Institutului National al Magistraturii, au fost lansate cu acest prilej 24 de module e-learning si brosuri in domeniul noilor coduri penale si civile, elaborate de formatori INM si experti externi, prin intermediul proiectului Asistenta pentru consolidarea capacitatii institutionale in domeniul formarii judecatorilor si procurorilor pentru aplicarea noilor coduri. La eveniment au participat oficialitati romane si straine, printre care si procurorul Bogdan Gabor (foto), vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii, si ambasadorul Confederatiei Elvetiene in Romania, Jean-Hubert Lebet.

Potrivit unui comunicat de presa emis de reprezentantii Consiliului, CSM este Autoritate de Implementare pentru trei proiecte - Asistenta pentru consolidarea capacitatii institutionale in domeniul formarii judecatorilor si procurorilor pentru aplicarea noilor coduri, Imbunatatirea capacitatii judecatorilor si procurorilor romani in lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii economice si financiare si Consolidarea capacitatii Ministerului Public de a obtine rezultate mai bune in lupta impotriva micii coruptii - cu un buget total in valoare de 2.694.836 CHF, din care finantarea elvetiana reprezenta 85% din costuri (2.290.612 CHF, aproximativ 1,83 milioane euro), diferenta de 15% fiind asigurata de CSM.

Proiectele implementate de Consiliul Superior al Magistraturii in parteneriat cu Institutul National al Magistraturii contribuie la intarirea capacitatii sistemului judiciar pentru a face fata provocarilor legislative si institutionale – intrarea in vigoare a celor patru coduri, precum si la imbunatatirea activitatii de combatere a coruptiei si criminalitatii economica-financiare prin asigurarea resurselor financiare necesare pentru formarea profesionala a corpului judiciar.

In considerarea economiilor realizate in cadrul proiectului, Consiliul Superior al Magistraturii a luat deja masurile necesare in vederea prelungirii perioadelor de implementare si aprobarii de noi activitati de formare profesionala in domenii care prezinta in continuare o importanta crescuta pentru sistemul judiciar - uniformizarea practicii judiciare in materia noilor coduri, comunicare, etica si deontologie profesionala, insolventa, formarea specializata a purtatorilor de cuvant, executarea pedepselor, management, precum si achizitii de echipamente tehnice si IT pentru Directia Nationala Anticoruptie si instantele judecatoresti.

Discursul vicepresedintelui CSM, procurorul Bogdan Gabor, cu prilejul evenimentului de vizibilitate privind incheierea primei faze de implementarea a proiectelor finantate in cadrul Programului de cooperare Elvetiano - Roman si lansarea modulelor e-learning elaborate in cadrul acestora:

"Excelentele Voastre,

Doamnelor si domnilor,

Stimati colegi,

Imi revine deosebita onoare de a ma afla astazi in fata dumneavoastra in cadrul evenimentului prin care incheiem o prima etapa a proiectelor implementate de Consiliul Superior al Magistraturii, in parteneriat cu Institutul National al Magistraturii, Directia Nationala Anticoruptie si Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie in cadrul Programului de Cooperare Elvetiano - Roman pentru reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse.

Acordul-cadru dintre Guvernul Romaniei si Consiliul Federal Elvetian privind implementarea Programului de Cooperare elvetiano-roman, ca document de planificare strategica vizand contributia financiara elvetiana pentru coeziunea Uniunii Europene, a intrat in vigoare la data de 10 noiembrie 2010 si a coincis cu un moment deosebit de important prin care a trecut si inca mai trece sistemul judiciar din Romania – intrarea in vigoare si implementarea celor 4 noi coduri judiciare.

In acelasi timp, continuarea luptei impotriva coruptiei ca element prioritar in contextul angajamentelor externe si al conditionalitatilor MCV a reprezentat o prioritate la nivelul sistemului, fiind necesara asigurarea de resurse adecvate acestui domeniu.

Astfel, intrarea in vigoare a celor 4 noi coduri – civil, penal, procedura civila si penala – a reprezentat un reper pentru justitia din Romania si pentru intreaga societate romaneasca, dar a fost, in egala masura, o reala provocare pentru sistemul judiciar.

Punerea in practica de zi cu zi a dispozitiilor noilor coduri, prin intinderea lor si prin acoperirea aproape a tuturor aspectelor vietii sociale, economice si institutionale romanesti, este un proces complex care nu se opreste la simpla apelare de catre cetateni la noile dispozitii din cod sau la aplicarea lor de catre institutiile statutului sau de catre instantele judecatoresti, ci inseamna mult mai mult, o familiarizare a profesionistilor cu noile dispozitii – ceea ce necesita o pregatire profesionala intensa, resurse umane (alocare, realocare judecatori si grefieri), materiale si de infrastructura pentru implementarea noilor coduri, precum si acomodarea cetatenilor cu institutiile si, din aceasta perspectiva, asistenta pe care statul este obligat sa o acorde acestora in a apela in cunostinta de cauza la aceste institutii.

Puterea judecatoreasca, cu mijloacele nu multe pe care le-a avut la dispozitie, a participat la acest efort, fie prin instantele judecatoresti, fie prin autoritatea administrativa si de pregatire profesionala: Consiliul Superior al Magistraturii si Institutul National al Magistraturii.

Astfel, in cadrul Fondului Tematic Securitate (FTS) al Programului de Cooperare Elvetiano - Roman, devenit operational la data de 1 iulie 2011, Consiliul Superior al Magistraturii a raspuns nevoii de pregatire profesionala in cadrul sistemului judiciar si pentru facilitarea accesului societatii romanesti la informatie in materia noilor coduri.

Astfel, incepand cu luna martie 2012, CSM initiat implementarea a 3 proiecte cu un buget total in valoare de 2.694.836 franci elvetieni (CHF), contribuind la intarirea capacitatii sistemului judiciar pentru a face fata provocarilor legislative si institutionale, precum si la imbunatatirea activitatii de combatere a coruptiei si criminalitatii economico-financiare:

Aceste proiecte sunt:

'Asistenta pentru consolidarea capacitatii institutionale in domeniul formarii judecatorilor si procurorilor pentru aplicarea noilor coduri' - in parteneriat cu INM

'Consolidarea capacitatii Ministerului Public de a obtine rezultate mai bune in lupta impotriva micii coruptii'- in parteneriat cu Ministerul Public

'Imbunatatirea capacitatii judecatorilor si procurorilor romani in lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii economice si financiare' – in parteneriat cu DNA

Dintre cele 3 proiecte pe care le-a implementat Consiliul, din perspectiva complexitatii si tematicii abordate, proiectul privind formarea judecatorilor si procurorilor in domeniul noilor coduri a prezentat o importanta deosebita.

Proiectul cu finantare elvetiana a constituit un punct de plecare in ceea ce priveste asigurarea bazei formarii profesionale a judecatorilor si procurorilor in domeniul celor 4 noi coduri.

Proiectul a fost unul foarte amplu, in masura in care a asigurat finantarea necesara pentru organizarea a 286 de sesiuni de formare profesionala in domeniul noilor coduri - seminarii, conferinte nationale si internationale - la care s-au inregistrat peste 9.522 de participari - reprezentanti ai sistemului judiciar si ai altor profesii juridice, precum si pentru elaborarea de instrumente si materiale de formare profesionala in domeniul noilor coduri - 24 de module e-learning si brosuri in domeniul noilor coduri - pe care le lansam oficial in cadrul evenimentului de astazi, precum si ghiduri de acte procedurale pentru magistrati.

Intrucat justitia isi doreste si trebuie sa fie mai aproape de cetateni, scopul ei fiind acela de a satisface un interes public - un act de justitie de calitate si indeplinit intr-un termen rezonabil, unul dintre obiectivele acestui proiect a constat in facilitarea cunoasterii de catre cetateni si punerea in practica adecvata a institutiilor noilor coduri.

Astfel, pentru a veni in intampinarea justitiabililor, Consiliul Superior al Magistraturii si Institutul National al Magistraturii au initiat elaborarea in cadrul proiectului cu finantare elvetiana, intr-o abordare accesibila pentru beneficiarii sistemului juridic, a Ghidului practic - Modele de cereri pentru justitiabili in materie procesual civila si civila si a Ghidului practic - Modele de cereri pentru justitiabili in materie penala – care ofera modele de cereri de chemare in judecata atat pentru actiuni cu un grad redus de complexitate, cat si pentru actiuni de o complexitate ridicata, din perspectiva problemelor faptice si juridice deduse judecatii (revendicare, partaj de bunuri).

Sunt conturate repere importante pentru justitiabili in demersul acestora de valorificare a unor drepturi sau interese legitime in justitie. Prin sprijinul pe care il pot oferi justitiabililor pentru redactarea cererilor – binevenit in contextul dificultatilor determinate de caracterul de noutate al multora dintre prevederile procedurale ale noilor coduri – ghidurile pot contribui la evitarea unor sanctiuni procedurale, cum ar fi anularea cererilor de chemare in judecata pentru ca nu indeplinesc conditiile formale prevazute de lege.

Dincolo de utilitatea pentru justitiabili, solutiile oferite de ghiduri pot contribui in mod eficient si efectiv la cresterea claritatii si transparentei actului de justitie, dar si la sporirea celeritatii acestuia, prin reducerea duratei de solutionare a cauzei si preintampinarea dificultatilor care pot aparea in desfasurarea procesului civil, ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale sau a utilizarii unui limbaj nejuridic si neadecvat.

Nu in ultimul rand, proiectul a asigurat resursele financiare pentru achizitionarea unor echipamente tehnice – servere care sa faciliteze derularea activitatilor de formare profesionala. Astfel, activitatile de formare profesionala organizate la nivelul Institutului National al Magistraturii sunt inregistrate si transmise on-line pentru a fi accesibile unui cat mai mare numar de profesionisti in domeniul juridic.

Celelalte doua proiecte implementate de Consiliul Superior al Magistraturii in cadrul Programului de Cooperare Elvetiano - Roman au vizat o nevoie stringenta la nivelul sistemului judiciar, respectiv imbunatatirea activitatii de combatere a coruptiei si criminalitatii economico-financiare.

Astfel, alocarea financiara de aproximativ 550.000 CHF a asigurat cadrul necesar consolidarii pregatirii profesionale a judecatorilor, procurorilor si altor specialisti in acest domeniu, precum si pentru elaborarea de ghiduri de bune practici in acest domeniu.

Merita mentionat faptul ca, in cadrul celor 2 proiecte au fost organizate 37 de activitati de formare prin care aproximativ 820 de judecatori, procurori si specialisti ai DNA au beneficiat de formare profesionala specializata in domenii precum investigarea fenomenelor de infractionalitate complexa - evaziunea fiscala, spalare de bani, incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala prin mediul digital, perchezitii informatice, conflictul de interese, infractionalitate in cadrul achizitiilor publice, investigarea cauzelor de mica coruptie.

De asemenea, echipe mixte de profesionisti au elaborat 4 ghiduri de bune practici in domeniul combaterii evaziunii fiscale, spalarii banilor si investigarea infractiunilor care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuala.

In incheiere, as dori sa precizez faptul ca, in considerarea economiilor realizate in cadrul proiectelor si ca urmare a evolutiilor monedei elvetiene, proiectele finantate in cadrul Programului de Cooperare elvetiano - roman vor continua cu o noua etapa de implementare, Consiliul Superior al Magistraturii luand deja masurile necesare in vederea prelungirii perioadelor de implementare si aprobarii de noi activitati de formare profesionala in domenii care prezinta in continuare o importanta crescuta pentru sistemul judiciar, si ma refer aici la uniformizarea practicii judiciare in materia noilor coduri, comunicare, etica si deontologie profesionala, insolventa, formarea specializata a purtatorilor de cuvant, executarea pedepselor, management, precum si achizitii de echipamente tehnice si IT pentru Directia Nationala Anticoruptie si instantele judecatoresti.

As dori sa multumesc inca o data Confederatiei Elvetiene pentru sprijinul financiar acordat in vederea consolidarii capacitatii sistemului judiciar din Romania, precum si tuturor celor care au participat la implementarea acestor proiecte avand certitudinea ca rezultatele scontate au fost atinse.

Va multumesc!".

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.