Conducerea CSM, declaratie privind Raportul MCV
Data: 27 January 2016, 16:21 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1369 afisari
Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicitatii, miercuri 27 ianuarie 2016, o declaratia de presa, semnata de conducerea institutiei, privind progresele inregistrate de Romania in cursul anului 2015 in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare.
Declaratia comuna a presedintelui CSM Mircea Aron (foto) si a vicepresedintelui CSM Luminita Palade (foto):
„- Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii apreciaza ca obiectiv modul in care raportul reflecta evolutiile inregistrate de Romania in ceea ce priveste activitatile monitorizate in cadrul acestui mecanism, in special pe aspectele referitoare la activitatea sistemului judiciar si a Consiliului Superior al Magistraturii, ca parte a autoritatii judecatoresti.
- Consiliul considera ca fiind observate intr-o dimensiune realista evolutiile, iar in ceea ce priveste durabilitatea progreselor inregistrate, achieseaza asupra faptului ca sustenabilitatea procesului de reforma reprezinta una din conditiile menite sa arate ca un mecanism precum cel in cauza nu mai este necesar.
- Referindu-se la activitatea CSM, raportul evidentiaza progresele realizate cu privire la independenta sistemului judiciar si reforma judiciara. Sunt mentionate/notate in acest sens atat demersurile Consiliului pentru modificarea procedurilor de numire a conducerii parchetelor, promptitudinea si celeritatea masurilor luate pentru apararea independentei justitiei, cat si colaborarea si masurile luate pentru implementarea noilor coduri, masurile adoptate in legatura cu Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar, activitatile privind formarea profesionala, concursurile pentru ocuparea posturilor, precum si sesizarea ministrului justitiei cu importante propuneri legislative.
- In acest context, au fost remarcate eforturile depuse de Consiliu pentru cresterea rolului institutiilor cheie din domeniul justitiei in elaborarea unor proceduri de selectie transparente si bazate pe merit - cu evitarea interferentelor politice - in numirile la varf, avand drept scop asigurarea unei conduceri robuste si sprijinirea independentei justitiei.
- Din aceasta perspectiva, recomandarea Comisiei Europene privind reglementarea prin lege a unei proceduri mai robuste si mai independente de numire a sefilor marilor parchete se suprapune viziunii promovate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin recentele propuneri legislative inaintate ministrului justitiei.
- Pe fondul frecventelor critici la adresa magistratilor exprimate de catre politicieni si in mass-media, precum si a lipsei de respect fata de unele hotarari judecatoresti - numarul cererilor de aparare a independentei justitiei fiind in crestere - Raportul Comisiei Europene reia o tema recurenta, mentionata pentru prima data in raportul publicat in 22 ianuarie 2014, referitoare la eficienta moderata a mecanismelor efective puse prin lege la dispozitia Consiliului, acestea asigurand doar o compensatie morala, declarativa a magistratilor vizati. Astfel, desi se apreciaza ca 'incheierea cu succes a urmaririi penale si condamnarea unui numar mare de politicieni binecunoscuti din Romania pentru coruptie la nivel inalt corespunde unei tendinte subiacente pozitive in ceea ce priveste independenta justitiei, CSM nu poate asigura un nivel de acoperire in mass-media a comunicatelor sale de presa echivalent cu cel de care s-au bucurat criticile initiale si, dincolo de acest sprijin moral, CSM nu ofera ajutor financiar sau juridic magistratilor care cer reparatii in instanta'.
- Observarea de catre Comisie a faptului ca autoritatile parlamentare pot avea un rol in ceea ce priveste monitorizarea comentariilor exprimate de alesii in forul legislativ, precum si recomandarea din raportul de anul trecut privind 'includerea in Codul de conduita al parlamentarilor a unor dispozitii clare in ceea ce priveste respectarea independentei sistemului judiciar de catre parlamentari si in cadrul procesului parlamentar' se suprapun viziunii si propunerilor facute de Consiliul Superior al Magistraturii in cadrul activitatilor specifice unor grupuri de lucru cu reprezentanti ai legislativului.
- In ceea ce priveste reforma judiciara, la 2 ani de la intrarea in vigoare a codurilor penale, raportul constata, in continuare, lipsa unei stabilitati legislative, generata in principal de procedurile parlamentare recurente.
- Raportul evidentiaza eforturile depuse de Consiliu, alaturi de Inalta Curte de Casatie si Justitie, procurorul general, Institutul National al Magistraturii si Ministerul Justitiei pentru a oferi sprijin sustinut tuturor instantelor si parchetelor in scopul facilitarii tranzitiei si al depasirii obstacolelor.
- Raportul mentioneaza, cu titlu de noutate, alaturi de instrumentele specifice Inaltei Curti de Casatie si Justitie, eficienta unor masuri manageriale precum reuniunile periodice initiate in anul 2015 a reprezentantilor CSM, INM si curtilor de apel, dar si lansarea portalului de jurisprudenta ROLII, pentru consolidarea unei jurisprudente unitare. Aceste reuniuni se concentreaza asupra chestiunilor cu privire la care exista interpretari divergente, iar solutiile comune se transmit tuturor instantelor.
- In ceea ce priveste Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar pentru perioada 2015-2020, raportul observa stadiul final in care se afla Planul de actiune pentru implementarea acesteia, apreciind ca importanta necesitatea clarificarii masurii in care noul CSM il va considera ca fiind un plan pentru actiunile sale viitoare, afirmand, de asemenea, ca ' actiunile noului CSM pot fi folosite pentru a da un nou impuls reformei', pe coordonate de transparenta si responsabilitate.
- Din aceasta perspectiva, in Raport se apreciaza ca 'noul Consiliu ar trebui sa aiba o filosofie colectiva clara pe baza unui nou program'.
- Referitor la managementul resurselor si eficienta acestora, Raportul constata valorificarea instrumentelor statistice si a dosarului electronic ce se implementeaza in instante pilot, dar noteaza ca, desi 'modesta', propunerea de inchidere a unor instante mici, a fost blocata in Parlament, Consiliul si Ministerul Justitiei apeland la solutiile alternative de schimbare a unor limite teritoriale ale instantelor, iar in cazul parchetelor, de regrupare a procurorilor la nivel de tribunal si de inchidere a unor parchete de pe langa judecatorii.
- In raport se observa, de asemenea, ca modificarile aduse anul trecut in materie civila prevedeau ca hotararile judecatoresti pot fi executate in mod direct de catre executorii judecatoresti in scopul accelerarii procedurii, Curtea Constitutionala anuland, insa, aceste modificari. Se mentioneaza, de asemenea ca, in cadrul planului de actiune pentru perioada 2015-2020, sunt prevazute masuri de imbunatatire a executarii hotararilor judecatoresti, cum ar fi crearea unei baze de date electronice pentru a monitoriza cazurile de executare silita, dar exista dovezi clare ca executarea hotararilor judecatoresti, inclusiv a hotararilor judecatoresti definitive impotriva statului (autoritati centrale sau locale), ramane adesea problematica.
- Conducerea Consiliului constata cu satisfactie, aprecierea pozitiva conform careia 'sistemul judiciar in ansamblul sau a continuat sa dea dovada de profesionalism, inclusiv de capacitate de adaptare la schimbarile semnificative ale codurilor civile si penale, de eforturi in vederea unificarii jurisprudentei si de vointa de a apara independenta sistemului judiciar. Romania a continuat sa faca progrese in directia indeplinirii obiectivelor de referinta ale MCV'.
- Consiliul ia act de recomandarile formulate de Comisie, in domeniul sau de competente si atributii, privind necesitatea asigurarii unei 'proceduri clare si robuste' pentru numirea in pozitii cheie din magistratura in cursul anului 2016, finalizarii rapide a procedurii de modificare a codurilor, necesitatea elaborarii, impreuna cu Guvernul, a unui plan clar care sa asigure respectarea noilor termene de implementare a dispozitiilor prevazute din Codul de Procedura Civila.
- Raportul va fi analizat si discutat in Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, urmand a fi adoptate si publicate masurile necesare, pe domeniul de competenta, pentru continuarea si consolidarea actiunilor monitorizate de Comisia Europeana”.
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
-
C.C.R. 16 November 2023, 10:53
MOTIVAREA CCR PE CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL – Decizia 521/2023: “Legea criticata conditioneaza dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la munca, limitandu-l pana la anihilare”
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 23 September 2022, 14:32
EXECUTAREA SILITA – Recursul in interesul legii, admis de ICCJ
-
RECHIZITORII 24 August 2022, 17:13
NOUL RECHIZITORIU DIN DOSARUL REVOLUTIEI – „Militarii l-au recunoscut pe Iliescu Ion ca fiind noul sef de stat si de guvern, noul comandant suprem al Fortelor Armate Romane”
-
HOTARARI CIVILE 22 August 2022, 11:13
TAXA JUDICIARA DE TIMBRU - Decizia ICCJ 71/2022
-
C.C.R. 11 August 2022, 18:08
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR - Decizia CCR 365/2022
-
CONTENCIOS 28 July 2022, 09:46
COMPETENTA INSTANTEI – Solutia Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 26 July 2022, 11:40
SOLUTIA DE CLASARE. Inalta Curte a lamurit problema
-
C.C.R. 21 July 2022, 14:16
STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI – Exceptie admisa la CCR
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 15 July 2022, 12:39
SPORURILE BUGETARILOR – Decizia ICCJ dupa sesizarea procurorului general
-
HOTARARI CIVILE 13 July 2022, 18:17
VOUCHERELE DE VACANTA. Apel respins
-
HOTARARI CIVILE 08 July 2022, 14:51
VARSTA DE PENSIONARE – Dezlegare de drept a Inaltei Curti
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 28 June 2022, 15:58
BANII MAGISTRATILOR – A fost admisa sesizarea Procurorului General
-
RECURSURI IN INTERESUL LEGII 24 June 2022, 11:33
CODUL DE PROCEDURA CIVILA – Recurs in interesul legii
-
C.C.R. 23 June 2022, 15:48
LEGEA PENTRU COMBATEREA EVAZIUNII - CCR a dat verdictul
-
HOTARARI CIVILE 22 June 2022, 13:03
LEGEA INSOLVENTEI – Dezlegare de drept a Inaltei Curti. Decizia
-
C.C.R. 17 June 2022, 11:22
PENSIILE SPECIALE – Decizia prin care CCR a declarat legea neconstitutionala
-
C.C.R. 03 December 2021, 20:57
ART. 88 CPP – Sesizare admisa de CCR: “Dispozitiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedura penala sunt constitutionale in masura in care...”
-
C.C.R. 04 November 2021, 13:24
DECIZIA CCR PE STAREA DE ALERTA – Hotararea Parlamentului nr.5/2020 este neconstitutionala
-
C.C.R. 27 October 2021, 10:19
OBIECTIA PRESEDINTELUI, ADMISA DE CCR – Modificarea art. 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal
-
HOTARARI CIVILE 25 October 2021, 16:44
DEZLEGARE CHESTIUNE DE DREPT – Decizia ICCJ dupa sesizarea Tribunalului Bucuresti
-
C.C.R. 25 October 2021, 16:21
NECONSTITUTIONALITATE IN LEGEA POLITISTULUI – Decizie pe art. 583 alin. 4 teza I din Legea 360/2020 privind statutul politistului
-
C.C.R. 12 May 2021, 15:19
NECONSTITUTIONALITATE IN CPP – Motivarea Curtii Constitutionale privind sintagma „cu exceptia imprejurarilor care privesc existenta infractiunii” din art.52 alin.(3) din Codul de procedura penala
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii