CODUL DE PROCEDURA CIVILA – Recurs in interesul legii

Prin Decizia 1/2022, Inalta Curte de Casatie si Justitie a luat in discutie o sesizare privind interesul in interesul legii.

Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu solutionarea recursului in interesul legii ce vizeaza urmatoarea problema de drept:

"Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila cu privire la sintagma „dupa verificarea (…) respectarii conditiilor”, in sensul de a stabili daca instanta de judecata, investita in baza prevederilor legale amintite, analizeaza doar conditiile formale ale hotararii arbitrale sau si pe cele de fond?”.

Decizii diferite

Autorul sesizarii a aratat ca problema de drept care formeaza obiectul sesizarii a fost solutionata in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, in dosare avand ca obiect validarea hotararilor arbitrale, in temeiul art. 603 coroborat cu art. 547 din Codul de procedura civila, in sensul ca unele instante au solutionat litigiile verificand doar conditiile formale ce privesc continutul hotararii arbitrale, iar alte instante au efectuat veritabile verificari de fond.
Astfel, intr-o prima orientare jurisprudentiala s-a apreciat ca, in privinta conditiilor ce trebuie verificate de instanta de judecata in temeiul art. 603 din Codul de procedura civila, acestea se refera doar la cele reglementate de alin. (1) al aceluiasi articol, si anume conditiile formale ce privesc continutul hotararii arbitrale (componenta tribunalului arbitral, numele partilor, mentionarea conventiei arbitrale etc.), nu si alte conditii de forma (cum ar fi constituirea tribunalului arbitral, indeplinirea procedurii de citare, termenul arbitrajului etc.) sau de fond (cum ar fi arbitrabilitatea litigiului, existenta si valabilitatea conventiei arbitrale sau chestiuni ce tin de fondul dreptului).
In fundamentarea acestei orientari jurisprudentiale s-a aratat ca art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila nu confera instantei prerogativa controlului de legalitate a hotararii arbitrale, specific actiunii in anulare reglementate de art. 608 din acelasi cod, ci numai prerogativa de verificare a conditiilor formale ale hotararii arbitrale. De altfel, aceasta concluzie rezulta si din imprejurarea ca verificarile la care se refera art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila pot fi efectuate si de un notar public, care nu poate avea ca atributii decat analizarea aspectelor formale ale hotararii arbitrale
In cea de-a doua orientare jurisprudentiala s-a apreciat ca instanta de judecata trebuie sa verifice si conditiile de fond necesare pentru transmiterea prin vanzare a dreptului de proprietate, respectiv dovada calitatii de proprietar, intinderea cotelor-parti, incasarea pretului etc., deci trebuie sa analizeze conditiile de fond ale vanzarii.
In fundamentarea acestei orientari jurisprudentiale s-a aratat ca, in procedura reglementata de art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila, instanta de judecata, respectiv notarul public sunt obligati sa verifice respectarea conditiilor si procedurilor impuse de lege pentru transferul dreptului de proprietate sau constituirea altui drept real asupra unui imobil. Astfel, in aceasta procedura este esentiala verificarea dovezilor care atesta dreptul de proprietate asupra imobilului ce formeaza obiectul hotararii arbitrale.

In urma analizarii dosarului, Inalta Curte a admis sesizarea.

Minuta ICCJ:

"Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila, sintagma 'dupa verificarea (…) respectarii conditiilor' vizeaza verificarea conditiilor formale ale hotararii arbitrale, iar nu a celor de fond.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila”.

Iata pasaje din decizia instantei, pe care o atasam integral la finalul articolului:

"Problema de drept care a primit dezlegari diferite din partea instantelor de judecata este cea referitoare la verificarile asupra conditiilor de forma sau de fond pe care trebuie sa le realizeze instanta de judecata atunci cand este investita cu solicitarea de a pronunta o hotarare care sa permita inscrierea in cartea funciara a hotararii arbitrale pronuntate intr-un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate si/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil.
Dispozitia procedurala care a generat interpretari jurisprudentiale diferite – alin. (3) al art. 603 din Codul de procedura civila – a fost introdusa prin Legea nr. 206/2012 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru completarea unor acte normative conexe, fiind modificata si completata ulterior, prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe si, respectiv, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si a unor acte normative conexe, in partea finala, referitoare la verificarile care se efectueaza de catre instanta (in cadrul procedurii de incuviintare a executarii silite) atunci cand hotararea arbitrala se poate executa silit.

Incoerenta reglementarii

Incoerenta reglementarii a fost aspru criticata in doctrina dintru inceput, aratandu-se ca este vorba despre ‘o solutie nemaiintalnita, care pune sub semnul intrebarii utilitatea arbitrajului in cazul litigiilor legate de transferul dreptului de proprietate si/sau de constituirea altui drept real’, ca este o ‘solutie lipsita de consistenta juridica, justificare logica si practica, fiind si contrara spiritului reglementarilor procedurale referitoare la efectele hotararii arbitrale’, respectiv ca textul este ‘confuz si sursa a unor posibile ambiguitati’.
In prezenta unei astfel de calitati a normei legale, lipsita de rigoare, confuza, sursa de ambiguitati, interpretarea corecta, care sa stea la baza unei practici unitare, trebuie realizata tinandu-se seama, deopotriva, de: ratiunea care a putut justifica adoptarea normei (legata de materia in care este pronuntata hotararea arbitrala, aceea a constituirii sau transferului drepturilor reale imobiliare); efectele pe care le produce o hotarare arbitrala; modalitatea in care poate fi supusa aceasta controlului de legalitate, numai prin intermediul actiunii in anulare si al recursului; interpretarea sistematica si unitara a textului, pentru cele doua optiuni deschise partii (de a apela, spre verificare, la instanta de judecata sau la notarul public).
Astfel, in ce priveste ratiunea completarii dispozitiilor art. 603 din Codul de procedura civila cu alin. (3), ea trebuie pusa in relatie cu materia in care intervine hotararea arbitrala, care vizeaza constituirea sau transferul drepturilor reale imobiliare, si cu modalitatea in care asemenea drepturi pot fi date publicitatii pentru a se asigura, pe de o parte, opozabilitatea fata de terti, si mai ales, in perspectiva definitivarii lucrarilor de cadastru, pentru a produce efectul constitutiv al dreptului real.

Prevederile Codului Civil

In acest sens trebuie retinut ca, potrivit art. 888 din Codul civil, inscrierea drepturilor reale in cartea funciara se poate efectua in baza inscrisului autentic, a hotararii judecatoresti ramase definitiva, a certificatului de mostenitor sau in baza unui alt act emis de autoritatile administrative, in cazul in care legea prevede aceasta si, de asemenea, ca potrivit art. 1.244 din Codul civil numai actele juridice incheiate prin inscris autentic (sub rezerva situatiei in care legea ar dispune expres in sens contrar) sunt apte sa stramute sau sa constituie drepturi reale care pot fi inscrise in cartea funciara.
Or, hotararea arbitrala nu poate fi asimilata niciunei hotarari judecatoresti si niciunui inscris autentic (dat fiind faptul ca ea este expresia unei justitii alternative private, neinvestite cu autoritatea functiei publice a statului), astfel incat drepturile reale imobiliare transate prin intermediul acesteia nu sunt apte de inscrierea in cartea funciara.
In acelasi timp, fiind un act jurisdictional, hotararea arbitrala este inzestrata cu efecte specifice unui asemenea act (asemanator actului jurisdictional al instantei), cum sunt cele referitoare la: dezinvestirea tribunalului arbitral, caracterul definitiv si obligatoriu al hotararii, precum si opozabilitatea efectelor fata de tertii care nu fac, in conditiile legii, dovada contrara, autoritatea de lucru judecat ce se ataseaza dezlegarilor date de instanta arbitrala.
Ceea ce lipseste hotararii arbitrale, pe planul efectelor sale, prin opozitie cu hotararea unei instante de judecata statale, este valoarea de inscris autentic (recunoscut doar in cazul actului emanand de la organul jurisdictional investit cu functia publica a statului, cu imperium) si de aceea, pentru suplinirea acestui efect (in absenta caruia nu se poate realiza intabularea dreptului real), se poate recurge la demersul intemeiat pe art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila, de ‘obtinere a unei hotarari judecatoresti’, pe baza verificarilor careia sa se realizeze apoi inscrierea dreptului real imobiliar in cartea funciara.
In ce priveste limitele in care instanta de judecata poate proceda la verificarea ‘respectarii conditiilor’ de catre tribunalul arbitral, respectiv daca este vorba despre conditii de fond sau de forma, ele trebuie stabilite in stransa legatura cu efectele, mentionate anterior, ale hotararii arbitrale (indeosebi efectul lucrului judecat, al obligativitatii si opozabilitatii), precum si cu modalitatea in care ceea ce transeaza un tribunal arbitral ar putea fi modificat ori desfiintat altfel decat prin intermediul cailor de atac legale.

 

Controlul judecatoresc

 

Astfel, singura posibilitate de exercitare a controlului judecatoresc asupra hotararilor arbitrale (inclusiv desfiintarea acestora) consta in promovarea actiunii in anulare si, in mod corespunzator, a recursului impotriva hotararii date in actiunea in anulare [art. 608, art. 613 alin. (4) din Codul de procedura civila].
De asemenea, motivele care pot intemeia o actiune in anulare sunt expres si limitativ prevazute de lege (art. 608 din Codul de procedura civila), fiind, ca atare, de stricta interpretare si deci fara posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizeaza conditii de regularitate a hotararii arbitrale in raport cu intelegerea partilor concretizata in conventia arbitrala si cauze de nelegalitate expres stabilite, fara sa poata fi valorificate insa, motive referitoare la situatia de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie.
In mod corespunzator, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decat modalitatea in care s-a dat dezlegare motivelor actiunii in anulare.
Acesta fiind cadrul in care se poate declansa controlul judecatoresc impotriva hotararii arbitrale si cum este de principiu ca un act jurisdictional (categorie din care face parte si hotararea arbitrala) nu poate fi modificat ori desfiintat decat prin intermediul cailor legale de atac, rezulta ca dispozitiile art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila nu permit un control de fond al unor asemenea hotarari, pentru ca procedura de verificare a conditiilor pe care o instituie nu este una similara unei cai de atac.
Asadar, nu poate fi vorba, in contextul dat de dispozitiile art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila, despre un control judiciar sau despre o noua judecata asupra unei hotarari arbitrale care, nefiind atacata de parti cu actiune in anulare si nefiind desfiintata (in conditiile art. 613 din Codul de procedura civila), inseamna ca este definitiva si obligatorie, potrivit art. 606 din acelasi cod.
O interpretare in sens contrar ar nega reglementarea referitoare la efectele hotararii arbitrale si la calea de atac speciala ce poate fi exercitata impotriva acesteia.

Verificarea pe care o poate face instanta

De aceea, in doctrina s-a subliniat ca verificarea pe care o realizeaza instanta de judecata pe temeiul art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila nu poate viza legalitatea hotararii arbitrale, ea fiind supusa exclusiv actiunii in anulare, pentru motivele si in conditiile prevazute de art. 608 din Codul de procedura civila, ci, cel mult, conditiile exterioare de regularitate si achitare a impozitului privind transferul dreptului de proprietate.
Aceeasi interpretare este impusa si de optiunea pe care o ofera textul art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila, respectiv de a prezenta hotararea arbitrala fie notarului public, fie instantei de judecata, pentru ca, dupa verificarile efectuate de catre acesta/aceasta, sa se obtina hotararea judecatoreasca sau, dupa caz, actul notarial pe baza caruia sa se procedeze la inscrierea in cartea funciara.

Atributiile notarului

Or, notarul public nu are atributii jurisdictionale pentru a putea proceda la altfel de verificari decat cele de ordin formal in privinta unei hotarari arbitrale, asa incat intr-o interpretare unitara a textului (data de alternativa expresa oferita partii, de a prezenta hotararea arbitrala fie instantei de judecata, fie notarului public) rezulta ca in ambele ipoteze verificarile trebuie limitate la aspectele formale.
Cata vreme legiuitorul a recunoscut competenta notarului public in aceasta procedura si cum prerogativele acestuia nu pot trece dincolo de o analiza formala a hotararii ce ii este supusa verificarii, in mod similar, fiind vorba despre aceeasi procedura, instanta de judecata nu poate realiza verificari jurisdictionale de fond, ci doar unele specifice procedurii necontencioase.
Tot astfel, pe planul efectelor hotararii arbitrale, a accepta posibilitatea efectuarii altor verificari de catre instanta decat cele de ordin formal, in procedura reglementata de art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila, ar constitui o grava atingere adusa autoritatii de lucru judecat, care se ataseaza hotararii arbitrale ce transeaza un litigiu.
Aceasta intrucat, hotararea ramanand definitiva in absenta atacarii ei cu actiune in anulare, inseamna ca ea este obligatorie si inzestrata cu autoritate de lucru judecat, ce nu mai poate fi pusa in discutie. Or, s-ar ajunge la situatia contrara daca s-ar accepta ca, intr-o procedura distincta de caile de atac, sa se faca verificari de fond care sa poata invalida hotararea arbitrala.

Cale de atac neprevazuta de lege

Ipoteza supunerii hotararii arbitrale unui control de fond (respectiv asupra modalitatii de transare a raportului litigios), dupa ce aceasta a ramas definitiva, prin posibilitatea inlaturarii ei din ordinea juridica, sub motiv ca nu ar fi analizat corect conditiile prevazute de lege, ar deschide de fapt, impotriva acesteia, o cale de atac extraordinara, neprevazuta de lege. Mai mult, consecinta ar fi excluderea din domeniul arbitrabilitatii a materiei drepturilor reale imobiliare (de vreme ce hotararea instantei de judecata ar inlatura si inlocui, prin invalidare, hotararea arbitrala), in contra dispozitiilor art. 542 din Codul de procedura civila, care stabilesc in mod expres domeniile care sunt excluse de la arbitrabilitate, respectiv: starea civila, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorala, relatiile de familie, precum si drepturile asupra carora partile nu pot sa dispuna.

Ipoteza absurda

S-ar crea astfel o ipoteza absurda, fara sustinere intr-o corecta interpretare legala a textului cata vreme, daca judecatorul nu ar confirma, pe aspecte de fond, hotararea arbitrala (care insa nu a fost desfiintata, in lipsa exercitarii actiunii in anulare), transferul proprietatii intre parti nu ar mai avea loc in absenta intabularii si, evident, nici opozabilitatea fata de terti, ceea ce ar insemna lipsirea de efecte a hotararii arbitrale, fara exercitarea cailor legale de atac.
Consecinta ar fi, asa cum s-a subliniat in doctrina, aceea a punerii sub semnul intrebarii a insesi institutiei arbitrajului, de vreme ce hotarari arbitrale definitive, care transeaza litigii intr-o procedura, de cele mai multe ori institutionalizata, ar ramane fara efecte intr-un control exercitat a posteriori de catre instanta sau, mai mult, de catre un notar fara atributii jurisdictionale.
De asemenea, interpretarea conform careia verificarile in aceasta procedura trebuie limitate la aspecte de ordin formal este sustinuta si de completarea adusa textului art. 603 alin. (3) potrivit art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si a unor acte normative conexe, prin reglementarea ipotezei referitoare la hotararile arbitrale supuse executarii silite, situatie in care ‘verificarile vor fi efectuate de catre instanta, in cadrul procedurii de incuviintare a executarii silite’.

Verificarile care pot fi efectuate

Or, verificarile care pot fi efectuate in cadrul acestei proceduri, care este una necontencioasa, se limiteaza la cerintele de ordin formal ale titlului executoriu, asa cum rezulta din dispozitiile art. 666 din Codul de procedura civila.
Aprecierea potrivit careia mecanismul validarii hotararii arbitrale ar fi unul similar pronuntarii hotararii care sa tina loc de act autentic, cu trimitere la dispozitiile art. 1.279 din Codul civil si, respectiv, ale art. 1.669 din acelasi cod, este una care ignora in mod flagrant natura hotararii arbitrale, care este aceea de act jurisdictional, niciodata asimilabila sau identificabila cu cea a unui act conventional.
Actul jurisdictional, natura pe care hotararea arbitrala o are potrivit dispozitiilor art. 542 din Codul de procedura civila – ca act care transeaza litigii intre parti, pe baza dezbaterilor contradictorii ale acestora, de catre arbitri care se bucura de garantii de independenta si impartialitate, intocmai ca judecatorii (art. 562 din Codul de procedura civila) – are trasaturi si efecte specifice, care il diferentiaza de cel conventional, respectiv executorialitatea, autoritatea de lucru judecat (separat de obligativitate si opozabilitate) si, de aceea, verificarea sau controlul unui act jurisdictional nu se poate realiza niciodata in aceleasi conditii sau pentru aceleasi motive pentru care un act conventional este supus analizei de valabilitate.
Astfel fiind, este in afara regulilor fundamentale ale dreptului sa se considere ca o hotarare arbitrala ar putea fi analizata, la fel ca actul conventional, sub aspectul conditiilor de validitate prevazute de art. 1.279 alin. (3) sau art. 1.669 din Codul civil.
Cele doua institutii (promisiunea de a contracta si, respectiv, promisiunea de vanzare si promisiunea de cumparare) reglementeaza raporturi juridice de natura conventionala si modalitatea in care pot fi ele sanctionate atunci cand una dintre parti nu isi executa obligatiile asumate, prin posibilitatea pronuntarii unei hotarari care sa tina loc de contract.

Hotararea arbitrala

Asupra hotararii arbitrale, care a pus capat definitiv unui litigiu si care deci a verificat, inclusiv in aceasta materie a drepturilor reale, indeplinirea conditiilor prevazute de lege, nu se poate interveni ca si cum aceasta ar reprezenta o conventie, pentru ca instanta de judecata sa poata verifica inca o data respectarea cerintelor de validitate stipulate de lege.
Hotararea judecatoreasca data in procedura de validare prevazuta de art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila nu poate avea rolul hotararii care sa tina loc de contract autentic de vanzare si nu poate reprezenta o ‘adaptare, pentru procedura arbitrala, a mecanismului initial stabilit de art. 1.279 si art. 1.669 din Codul civil in competenta exclusiva a instantelor judecatoresti’ tocmai pentru ca in aceasta ipoteza hotararea nu vine sa analizeze un act conventional, pentru a putea verifica aspectele de fond ale intocmirii lui.
Aprecierea in sensul existentei unui mecanism de control a posteriori care ar da drept de verificare asupra modalitatii in care a fost transat fondul raportului juridic scoate hotararea arbitrala din sfera actelor jurisdictionale, in contra dispozitiilor legale exprese si in contra ratiunii instituirii arbitrajului, ca forma de justitie alternativa, consacrata si de art. 146 lit. d) din Constitutie, la care partile sunt libere sa apeleze.

Autoritatea de lucru judecat

Punandu-se in discutie autoritatea de lucru judecat a hotararii definitive arbitrale, se aduce atingere, de maniera nepermisa, securitatii si stabilitatii raporturilor juridice, intrucat asteptarile legitime ale partilor sunt in sensul definitivarii disputei lor judiciare, cata vreme s-a pronuntat un act jurisdictional definitiv, nesusceptibil de anulare sau de desfiintare decat in cazurile si conditiile expres si limitativ prevazute de lege. Aceasta, intrucat autoritatea de lucru judecat, ca efect specific al actului jurisdictional, raspunde nevoii de securitate juridica, interzicand partilor readucerea aceluiasi litigiu in fata instantei (indiferent ca este vorba despre instanta statala sau cea arbitrala), ele fiind datoare sa se supuna efectelor obligatorii ale hotararii, fara posibilitatea de a mai pune in discutie ceea ce s-a transat deja pe calea judecatii.
Faptul ca dispozitiile art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila nu fac nicio distinctie in legatura cu natura conditiilor ce trebuie analizate nu deschide calea interpretarii dupa regula ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, pentru a se putea spune ca e vorba, deopotriva, de conditii de fond si de forma supuse verificarii.

Interpretarea logica

 

Potrivit regulii de interpretare logica mentionate, textele general formulate trebuie general aplicate doar daca nu exista ratiuni pentru restrangerea sau interpretarea restrictiva. O asemenea ratiune exista insa, raportat la textul analizat, ea derivand din natura actului si din specificul atributiunilor ce pot fi exercitate in aceasta faza, deopotriva necontencioasa si ulterioara definitivarii hotararii arbitrale.
In concluzie, potrivit argumentelor aratate, care tin de efectele hotararii arbitrale si de posibilitatea modificarii ori desfiintarii lor numai prin intermediul cailor legale de atac, de necesitatea respectarii autoritatii de lucru judecat a unei hotarari arbitrale definitive, precum si de interpretarea unitara a textului pentru cele doua posibilitati deschise partii, de a se adresa instantei de judecata sau notarului public, rezulta ca este corecta prima orientare jurisprudentiala, care a stabilit ca pe temeiul art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila nu pot fi efectuate decat verificari de ordin formal asupra hotararii arbitrale.
In privinta conditiilor formale ce pot fi analizate trebuie de asemenea observat ca ele nu pot fi circumscrise acelor aspecte formale care se constituie in acelasi timp in motive ale actiunii in anulare, potrivit art. 608 din Codul de procedura civila, intrucat aceasta este calea procedurala a valorificarii lor.
Concluzia pe acest aspect este impusa si de interpretarea sistematica sau contextuala a dispozitiilor art. 603 si 608 din Codul de procedura civila, fata de imprejurarea ca nu poate fi eludata reglementarea unei cai de atac, supusa unui termen imperativ de exercitare (conform art. 611 din Codul de procedura civila) si unei anumite competente (a curtii de apel, conform art. 610 din Codul de procedura civila), pentru ca aspectele formale ce puteau fi valorificate prin intermediul actiunii in anulare sa poata fi deduse judecatii intr-o procedura necontencioasa (prin incalcarea, astfel, a regimului legal al cailor de atac).
In mod asemanator, in cazul in care hotararea arbitrala constituie titlu executoriu, verificarile ce trebuie efectuate de catre instanta sunt cele specifice procedurii de incuviintare a executarii silite [asa cum rezulta, de data aceasta expres, din teza ultima a alin. (3) al art. 603 din Codul de procedura civila], procedura bazata pe o analiza de ordin formal a titlului, potrivit art. 666 din acelasi cod.
In consecinta, se impune interpretarea sintagmei referitoare la ‘verificarea (…) respectarii conditiilor’ din continutul art. 603 alin. (3) din Codul de procedura civila, in sensul ca instanta va proceda doar la analiza conditiilor formale ale hotararii arbitrale, iar nu si a celor de fond”.

>>Decizia ICCJ