CJUE, hotarare istorica privind banii pe care ii pot confisca vamesii

Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronuntat la 19 decembrie 2019 o hotarare istorica in ceea ce priveste sumele de bani pe care le pot confisca vamesii in interiorul UE.

---

Mai precis, CJUE a hotarat ca este contrara dreptului UE confiscarea sumelor nedeclarate la frontiera unui stat-membru (deci inclusiv a Romaniei). Este vorba despre dosarul in care instanta de contencios european a fost sesizata in luna iulie de catre Tribunalul Ilfov, in urma unei victorii de etapa obtinute de catre o echipa a casei de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii (click aici pentru a citi). Echipa a fost alcatuita din avocatii Robert Rosu (Partener – foto), Manuela Gornoviceanu (Managing Associate) si Alexandru Gogoneata (Avocat).

Cele doua intrebari adresate de catre Tribunalul Ilfov Curtii de Justitie a Uniunii Europene se refera la interpretarea art. 9 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European si al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau iesirea din Comunitate.

Textul art. 9 alin. 1:

„Fiecare stat membru prevede sanctiuni aplicabile in cazul nerespectarii obligatiei de declarare prevazute la articolul 3. Aceste sanctiuni sunt efective, proportionale si disuasive”.

Textul articolului 3 din acelasi regulament:

„(1) Orice persoana fizica ce intra sau iese din Comunitate si transporta numerar in valoare de 10 000 EUR sau mai mult declara aceasta suma autoritatilor competente din statul membru prin care intra sau iese din Comunitate, in conformitate cu prezentul regulament. Obligatia de declarare nu este indeplinita in cazul in care informatiile furnizate sunt incorecte sau incomplete.

(2) Declaratia mentionata la alineatul (1) cuprinde detalii despre:

(a) declarant, inclusiv numele complet, data si locul nasterii, precum si cetatenia;

(b) proprietarul numerarului;

(c) destinatarul preconizat al numerarului;

(d) suma si natura numerarului;

(e) provenienta si destinatia numerarului;

(f) ruta de transport;

(g) mijlocul de transport.

(3) Informatiile sunt furnizate in scris, verbal sau electronic, in functie de decizia statului membru mentionat la alineatul (1). Cu toate acestea, in cazul in care declarantul solicita acest lucru, el are dreptul de a furniza informatiile in scris. Atunci cand este depusa o declaratie in scris, o copie certificata va fi furnizata declarantului, la cerere”.

Cele doua intrebari preliminare trimise de la Tribunalul Ilfov la CJUE:

„1) Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul [nr. 1889/2005] trebuie interpretat in sensul ca se opune unei sanctiuni precum cea prevazuta [in dreptul romanesc], care prevede ca numerarul nedeclarat in scris in fata autoritatilor vamale care depaseste limita stabilita de 10 000 de euro se confisca in intregime si cu titlu definitiv?

2) Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul [nr. 1889/2005] trebuie interpretat in sensul ca se opune aplicarii de catre statele membre a unei sanctiuni contraventionale de confiscare in intregime a sumei nedeclarate, in absenta unei verificari prealabile sau ulterioare privind provenienta sau destinatia sumelor si independent de provenienta sau destinatia acestora?”

Minuta CJUE (cauza C-679/19):

„Articolele 63 si 65 TFUE trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari a unui stat membru care, pentru a sanctiona neindeplinirea obligatiei de declarare a sumelor importante de numerar la intrarea sau la iesirea de pe teritoriul acestui stat, prevede, in plus fata de aplicarea unei amenzi administrative, confiscarea in beneficiul statului a sumei nedeclarate care depaseste 10 000 de euro”.

Explicatiile Tuca Zbarcea & Asociatii:

„Normele din dreptul national care au facut obiectul analizei CJUE sunt cuprinse in Hotararea Guvernului nr. 707 din 7 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al Romaniei.

Conform articolului 653 alineatul (1) litera i) din acest act normativ, neindeplinirea de catre persoanele fizice care trec frontiera romana a obligatiei prevazute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1889/2005 de declarare in scris, la autoritatea vamala, a numerarului in valuta sau in moneda nationala care este egal sau depaseste limita stabilita prin acest regulament, aflat asupra lor, in mijloacele de transport ori in bagajele insotite sau neinsotite, precum si in colete, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3 000 la 8 000 de lei romanesti (RON) (aproximativ 633-1 685 de euro). Aceasta dispozitie precizeaza ca numerarul nedeclarat care depaseste limita stabilita de Regulamentul nr. 1889/2005 se confisca.

Efectul Ordonantei Curtii este inlaturarea de la aplicare a dispozitiilor de drept national declarate neconforme.

Este clar ca, pe viitor, nu vor mai putea fi emise procese-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor care sa cuprinda sanctiunea contraventionala complementara a confiscarii sumelor nedeclarate la frontiera care depasesc limita de 10.000 Euro.

De asemenea, efectele solutiei pronuntate de instanta Uniunii se vor produce si in cauzele pendinte avand ca obiect plangere contraventionala impotriva actelor emise in aplicarea dispozitiilor de drept national mai sus mentionate.

Cu privire la actele administrative al caror control jurisdictional a fost epuizat pana la data pronuntarii ordonantei Curtii, este greu de precizat in ce masura s-ar putea obtine revizuirea administrativa sau judiciara a acestora, ca remedii pentru incalcarea dispozitiilor de drept unional.

Revizuirea administrativa nu este un concept recunoscut de dreptul national - cu exceptia reverificarii in materie fiscala –, desi jurisprudenta CJUE retine ca principiul cooperarii care decurge din Tratat impune ca un organ administrativ sesizat cu o cerere in acest sens sa reexamineze o decizie administrativa definitiva pentru a tine cont de interpretarea dispozitiei relevante adoptate intre timp de CJUE, in anumite conditii.

Pornind de la hotararea pronuntata in Cauza C-453/00 (Kühne & Heitz NV vs. Produktschap voor Pluimvee en Eieren), jurisprudenta evolutiva a instantei Uniunii a nuantat conditiile redeschiderii procedurilor administrative pana la aprecierea ca astfel de conditii nu trebuie sa faca imposibila revizuirea administrativa atunci cand masura dispusa prin actul administrativ este vadit contrara dreptului Uniunii (Cauza C-249/11 Hristo Byankov vs. Glaven sekretar na Ministerstvo na vatreshnite raboti).

Intr-o alta cauza C-2/06 (Willy Kempter KG vs Hauptzollamt Hamburg-Jonas) Curtea a declarat ca dreptul Uniunii nu impune conditia ca reexaminarea unei decizii administrative sa fi fost precedata de invocarea acestuia in fata instantei de ultim grad care a solutionat calea de atac impotriva deciziei administrative a carei reexaminare se solicita si nici nu impune o limita de timp pentru introducerea unei astfel de cereri de reexaminare a unei decizii administrative ramasa definitiva.

Revizuirea hotararilor judecatoresti pentru motivul incalcarii prioritatii dreptului Uniunii Europene, desi este reglementata la nivel national prin dispozitiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pare a fi inaccesibila in situatia in care a fost depasit un termen de o luna de la data la care a fost comunicata hotararea supusa revizuirii.

Calea de atac a fost analizata recent din perspectiva principiilor echivalentei si efectivitatii in cauza C-676/17 Oana Madalina Calin vs. Directia Regionale a Finantelor Publice Ploiesti – Administratia Judeteana a Finantelor Publice Dambovita, CJUE constatand ca termenul de 1 luna raspunde exigentelor de conformitate.

In egala masura, la punctele 39, 40 si 41 din Hotararea pronuntata, s-a retinut ca principiul echivalentei trebuie analizat de instanta nationala, Curtea nefiind in masura sa se pronunte cu privire la lipsa unei cai de atac similare celei prevazute de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C.pr.civ. pentru situatia aparitiei unei decizii a Curtii Constitutionale prin care se declara neconstitutionalitatea unei prevederi nationale relevante.

Altfel spus, termenul de 1 luna este aplicabil in situatia hotararilor CJUE preexistente momentului solutionarii cauzei prin hotararea supusa revizuirii, iar in ipoteza unor hotarari CJUE ulterioare solutionarii definitive a cauzei, instanta nationala trebuie sa admita, in lumina principiului echivalentei, revizuirea deciziilor definitive nationale aplicand prioritar dreptul Uniunii Europene.

De altfel, CJUE mentioneaza la punctul 41 din aceasta ultima hotarare analizata ca 'instanta mentionata pastreaza posibilitatea de a prezenta o noua cerere de decizie preliminara atunci cand va fi in masura sa furnizeze Curtii toate elementele care sa ii permita acesteia sa se pronunte cu privire la aspectul respectarii principiului echivalentei'.

Concluzionand, de principiu, este sau ar trebui sa fie posibila revizuirea administrativa sau revizuirea hotararilor judecatoresti pronuntate anterior Ordonantei CJUE in cauza C – 679/19 in temeiul dispozitiilor C.pr.civ. (art. 509) interpretate in lumina principiului echivalentei conform caruia procedurile si regulile nationale ce se aplica drepturilor conferite justitiabililor de legea nationala trebuie sa se aplice in acelasi fel si celor care decurg din dreptul Uniunii”.

>> Motivarea CJUE