Ce inseamna ca procurorii sunt sub control ierarhic si autoritatea ministrului Justitiei. Diferenta dintre independenta procurorului si a judecatorului

CCR a constatat pe data de 30 mai 2018 ca:

“1. Existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministrul justitiei si Presedintele Romaniei, generat de refuzul Presedintelui Romaniei de a da curs propunerii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, doamna Laura Codruta Kovesi.

2. Presedintele Romaniei urmeaza sa emita decretul de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, doamna Laura Codruta Kovesi.”

CCR a avut in vedere, la pronuntarea acestei decizii, art. 132 alin. (1) din Constitutie care prevede ca “procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei“.

Asadar, prin decizia din 30 mai 2018 Curtea Constitutionala nu a facut altceva decat sa reaminteasca aceste dispozitii constitutionale, ca procurorii isi desfasoara activitatea sub controlul ierarhic si autoritatea Ministrului Justitiei.

Voi arata pe scurt cum se exercita controlul ierarhic si autoritatea Ministrului Justitiei asupra procurorilor, pentru a se intelege diferenta dintre statutul judecatorului si cel al procurorului cu privire la ce inseamna independenta separata si diferita a acestora.

---

1. Activitatea procurorilor sub controlul ierarhic

Procurorii sunt independenti numai cu privire la actele, masurile, solutiile pe care le dispun/adopta in dosarele pe care le cerceteaza, insa, sub control ierarhic fiind, aceste acte/masuri/solutii sunt sau pot fi, la cerere, infirmate, verificate sau confirmate de procurorul ierarhic superior.

Cu alte cuvinte, procurorul superior nu-i poate – cel putin teoretic – dicta sau impune, de sus in jos, procurorului din subordine ce solutie sau masura sa dispuna. In cazul in care procurorul superior exercita o astfel de ingerinta ori presiune asupra celui inferior, cel din urma se poate adresa Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior a Magistraturii, pentru a-i apara independenta.

In intreg Codul de procedura penala “controlul ierarhic” al procurorului superior se exercita de jos in sus, procurorul ierarhic validand, infirmand, confirmand acte, masuri, solutii ale procurorului inferior sau admitand ori respingand plangeri ale partilor cu privire la actele, masurile dispuse de procurorul inferior.

Iata cateva articole din Codul de procedura penala care reglementeaza aceste aspecte:

Art. 63

(4) Conflictul de competenta dintre 2 sau mai multi procurori se rezolva de catre procurorul ierarhic superior comun acestora.

Art. 70 – Procedura de solutionare a abtinerii sau recuzarii procurorului
(1) in tot cursul procesului penal, asupra abtinerii sau recuzarii procurorului se pronunta procurorul ierarhic superior.

(2) Declaratia de abtinere sau cererea de recuzare se adreseaza, sub sanctiunea inadmisibilitatii, procurorului ierarhic superior. […]

(3) Procurorul ierarhic superior solutioneaza cererea in 48 de ore.

(4) Procurorul ierarhic superior se pronunta prin ordonanta care nu este supusa niciunei cai de atac.

(5) Procurorul recuzat poate participa la solutionarea cererii privitoare la masura preventiva si poate efectua acte sau dispune orice masuri care justifica urgenta.

(6) in caz de admitere a abtinerii sau a recuzarii, se va stabili in ce masura actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

Art. 209

(15) Impotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat masura retinerii suspectul sau inculpatul poate face plangere, inainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, la procurorul ierarhic superior. Prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior se pronunta de indata, prin ordonanta. In cazul cand constata ca au fost incalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a masurii retinerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei si punerea de indata in libertate a inculpatului.

Articolul 304 – Infirmarea actelor procesuale sau procedurale

(1) Cand procurorul constata ca un act sau o masura procesuala a organului de cercetare penala nu este data cu respectarea dispozitiilor legale sau este neintemeiata, o infirma motivat, din oficiu sau la plangerea persoanei interesate.

(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si in cazul verificarii efectuate de catre procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior.

Art. 328 – Cuprinsul rechizitoriului

(1) Rechizitoriul se limiteaza la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si cuprinde in mod corespunzator mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta retinuta in sarcina inculpatului si incadrarea juridica a acesteia, probele si mijloacele de proba, cheltuielile judiciare, mentiunile prevazute la art. 330 si 331, dispozitia de trimitere in judecata, precum si alte mentiuni necesare pentru solutionarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, iar cand a fost intocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Cand a fost intocmit de un procuror de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de sectie, iar cand a fost intocmit de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet. in cauzele cu arestati, verificarea se face de urgenta si inainte de expirarea duratei arestarii preventive.

Art. 335

Reluarea in caz de redeschidere a urmaririi penale

(1) Daca procurorul ierarhic superior celui care a dispus solutia constata, ulterior, ca nu a existat imprejurarea pe care se intemeia clasarea, infirma ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale.

Art. 339 – Plangerea impotriva actelor procurorului

(1) Plangerea impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva, dupa caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, de procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

(2) In cazul cand masurile si actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel, ale procurorului sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de catre acestia, plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior.”

Aceste doua alineate, ale art. 339, au fost modificate prin OUG 18/2016 de catre Guvernul Ciolos.

Asadar, dupa cum se poate vedea, “controlul ierarhic” al procurorului se exercita cu privire la un act, masura, solutie DEJA dispusa de catre procurorul inferior intr-o anumita cauza si nu impunandu-i acestuia din urma ce anume sa dispuna in respectiva cauza. Ar fi si anormal sa faca asa ceva, impunand de sus in jos ce solutie sa fie dispusa de procurorul inferior, pentru ca apoi tot el sa o confirme.

 

2. Activitatea procurorilor sub autoritatea Ministrului Justitiei

Pe langa “controlul ierarhic”, Constitutia prevede ca procurorii isi desfasoara activitatea si “sub autoritatea Ministrului Justitiei” (art. 132 alin. (1).

Daca “controlul ierarhic” se face de procurorul ierarhic superior in cauze specifice asupra unor masuri deja dispuse, exercitatea “autoritatii” Ministrului Justitiei in cazul procurorilor priveste relatiile institutionale cu Ministrul Public in vederea realizarii unitare a politicii penale a statului.

Extrag cateva articole din Legea 304/2004, a organizarii judiciare, din care rezulta clar modul cum Ministrul Justitiei isi exercita “autoritatea” fata de procurori.

Art. 63

Ministerul Public exercita, prin procurori, urmatoarele atributii:

h) actioneaza pentru prevenirea si combaterea criminalitatii, sub coordonarea ministrului justitiei, pentru realizarea unitara a politicii penale a statului;

i) studiaza cauzele care genereaza sau favorizeaza criminalitatea, elaboreaza si prezinta ministrului justitiei propuneri in vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei in domeniu;

Asadar, politica penala a statului nu este facuta de catre procurori ori judecatori, ci este coordonata de Ministrul Justitiei, deoarece, in fond, este o decizie a executivului, luata in urma unor analize ale fenomenelor infractionale, ce strategie adopta pentru combaterea acelor fenomene.

Art. 69

(1) Ministrul justitiei, cand considera necesar, din proprie initiativa sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercita controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnati de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau, dupa caz, de procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, de procurorul- sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism ori de ministrul justitiei. [acest articol a fost modificat prin OUG 78/2016 de catre Guvernul Ciolos]

Asadar, nu Ministrul Justitiei merge in persoana sa faca controale asupra procurorilor, ci astfel de controale se fac tot de catre procurori anume desemnati de conducerea PICCJ, DNA sau DIICOT.

(2) Controlul consta in verificarea eficientei manageriale, a modului in care procurorii isi indeplinesc atributiile de serviciu si in care se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta parchetelor. Controlul nu poate viza masurile dispuse de procuror in cursul urmaririi penale si solutiile adoptate.

Legea prevede EXPRES ca astfel de controlale nu pot viza masurile dispuse sau solutiile adoptate de procurori in dosare, o asemenea verificare fiind de competenta procurorului ierarhic superior, cum am aratat la capitolul anterior.

(3) Ministrul justitiei poate sa ceara procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau, dupa caz, procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie informari asupra activitatii parchetelor si sa dea indrumari scrise cu privire la masurile ce trebuie luate pentru prevenirea si combaterea eficienta a criminalitatii.

Detaliul ca Ministrul Justitiei da “indrumari scrise” este crucial, deoarece o astfel de indrumare poate fi contestata. Asadar, Ministrul Justitiei nu poate da “indrumari” verbale, iar daca un asemenea lucru se intampla, procurorul poate ignora “indrumarea”.

Art. 79

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie elaboreaza anual un raport privind activitatea desfasurata, pe care il prezinta Consiliului Superior al Magistraturii si ministrului justitiei, nu mai tarziu de luna februarie a anului urmator. Ministrul justitiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Art. 88

Directia Nationala Anticoruptie elaboreaza anual un raport privind activitatea desfasurata, pe care il prezinta Consiliului Superior al Magistraturii si ministrului justitiei, nu mai tarziu de luna februarie a anului urmator. Ministrul justitiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Directiei Nationale Anticoruptie.

Tocmai datorita relatiei de “autoritate” a Ministrului Justitiei fata de procurori, PICCJ si DNA (iar dupa noile modificari si DIICOT) prezinta Ministrului Justitiei raportul de activitate, care apoi il prezinta Parlamentului.

Procurorii nu prezinta un asemenea raport Presedintelui sau Premierului, ci Ministrului Justitiei, sub a caruia autoritate isi desfasoara activitatea.

Art. 140

(2) Regulamentul de ordine interioara [al parchetelor] prevazut la alin. (1) se aproba prin ordin al ministrului justitiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau, dupa caz, a procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie, a procurorului sef al Directiei de investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Acest articol a fost modificat prin OUG 78/2016 de catre Guvernul Ciolos.

Din nou, regulamentul e “aprobat” prin ordin de Ministrul Justitiei, nu de catre Presedinte sau Premier.

Rezulta din toate aceste texte, asadar, ca autoritatea Ministrului Justitiei asupra procurorilor se exercita atat cu privire la a verifica cum este pusa in practica politica penala a statului, cat si prin efectuarea unor controale, care insa sunt facute tot de catre procurori, “anume desemnati” de catre conducerea parchetelor.

In concluzie, independenta procurorului este, in esenta, libertatea acestuia de a solutiona impartial dosarele cu care este investit supunandu-se numai legii, solutiile acestuia, insa, putand fi cenzurate de procurorul ierarhic superior.

Autoritatea Ministrului Justitiei, de partea cealalta, se exercita prin verificarea modului in care politica penala este pusa in practica si prin controlul pe care il poate exercita asupra procurorilor, prin alti procurori anume desemnati. Acest control, cum am aratat, nu poate include si verificarea solutiilor date in dosare concrete.

Prin urmare independenta procurorului, chiar daca este una extrem de importanta, este limitata prin Constitutie si lege.

Este esential pentru functionarea corecta a justitiei ca procurorii sa solutioneze dosarele pe care le gestioneaza doar in baza legii, liberi de orice presiuni si influente indiferent din partea cui ar veni.

Tocmai de aceea, cum am aratat mai sus, daca procurorii isi simt independenta lezata se pot adresa Sectiei pentru procurori a CSM pentru a le fi aparata aceasta independenta.

3. Independenta justitiei si a judecatorilor

Independenta judecatorilor si a instantelor este complet diferita de independenta procurorilor si a parchetelor.

Astfel, Constitutia prevede ca “Justitia se realizeaza prin inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege” (art. 126 alin. (1)) si ca”judecatorii sunt independenti si se supun numai legii” (art. 124 alin. (3)).

Asadar, judecatorii nu sunt nici sub control ierarhic si nici sub “autoritatea” cuiva, cum sunt procurorii, ci sunt independenti si se supun numai legii, iar aceasta independenta este stipulata chiar in Constitutie.

CCR explica in Decizia 625/2016 ca, in timp ce justitia este infaptuita de judecatori, procurorul – asemenea avocatului – “participa la realizarea acesteia”.

“26. Astfel, Curtea constata ca solutionarea cererii de recuzare a procurorului in cursul judecatii este data de legiuitor in competenta procurorului ierarhic superior, adica unui organ care nu face parte din puterea judecatoreasca si caruia nu ii este conferit atributul infaptuirii justitiei, ci doar al participarii la realizarea acesteia. Curtea observa ca, referitor la rolul procurorului in procesul penal, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, precitata, paragraful 21, a statuat ca in dispozitiile cap. VI din titlul III al Constitutiei, consacrat autoritatii judecatoresti, constituantul a reglementat toate institutiile componente ale acesteia – instante, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii -, dar a recunoscut atributul de infaptuire a justitiei numai inaltei Curti de Casatie si Justitie si celorlalte instante judecatoresti stabilite prin lege si ca, atat timp cat legiuitorul nu a conferit Ministerului Public atributul infaptuirii justitiei, ci doar al participarii la realizarea acesteia, acesta nu dobandeste prerogativele instantelor.”

In concluzie, numai judecatorii au garantie constitutionala de independenta si numai judecatorii infaptuiesc justitia, procurorii doar participand la realizarea acesteia.

4. Situatia actuala

Cu toate ca prevederile Constitutionale si legale sunt foarte clare, cum am aratat mai sus, in ultimii ani a fost promovata public – intr-un mod agresiv, masiv si contrar Constitutiei de catre o parte a presei, societatii civile, fostul CSM si o parte a magistratilor – teoria ca independenta procurorilor ar fi identica cu cea a judecatorilor.

Fostul CSM, care a condamnat cu fervoare orice critica la adresa procurorilor DNA, asimiland-o complet fals unui atac la independenta justitiei “in ansamblul sau”, a contribuit hotarator la promovarea conceptiei gresite in randul publicului de identificare a independentei procurorilor cu independenta justitiei.

Rezultatul acestor campanii de-a dreptul staliniste, care au distorsionat rolul procurorului de participant la realizarea infaptuirii justitiei, in acela de infaptuitor al justitiei alaturi de instante si judecatori, se vad acum prin avalansa de abuzuri impotriva romanilor si impotriva unor judecatori care au fost cercetati pentru abuz in serviciu ori alte infractiuni in urma faptului ca unii procurori au apreciat ca hotararile pe care judecatorii le-au pronuntat ar fi fost nelegale si netemeinice.

Altfel spus, in urma acestei campanii fanatice, complet antidemocratice, unii procurori au ajuns sa se creada ca sunt judecatori, mai bine spus supra-judecatori, abilitati sa verifice legalitatea si temeinicia unor hotarari judecatoresti.

In felul acesta procurorii, care sunt sub control ierarhic si sub autoritatea Ministerului Justitiei, au ajuns sa se transforme in suprainstante si sa-si exercite controlul asupra judecatorilor, care dupa Constitutie sunt independenti si se supun numai legii, cercetandu-i penal si trimitandu-i in judecata pentru solutiile pe care le-au pronuntat.

Atare distorsionare a rolului procurorului, in baza caruia acestia ajung sa cenzureze hotararile judecatorilor este de sorginte sovietica, bolsevica, fiind initiata in URSS de catre Lenin, prin regandirea rolului procuraturii sovietice, actiune ce a fost apoi desavarsita de catre Stalin. Procuratura in regimurile comuniste veghea la legalitatea hotararilor judecatoresti.

Acest sistem stalinist al procuraturii a fost implementat si in Romania dupa 1948, impus de ocupantul sovietic.

Documentele internationale, cum sunt si rapoartele Comisiei de la Venetia, spun ca acest sistem de inspiratie sovietica bolsevica, prin care procurorii ajung sa verifice ori sa controleze legalitatea hotararilor judecatoresti, este strain de democratie tocmai pentru ca incalca independenta judecatorilor.

Prin urmare, decizia CCR din 30 mai nu a facut altceva decat sa reaseze lucrurile in fagasul lor constitutional si democratic, reiterand ca procurorii sunt sub control ierarhic si sunt sub autoritatea Ministrului Justitiei, asa cum spune Constitutia.

Brutalitatea atacurilor, venite mai ales din partea unora din presa si politica, la adresa CCR in urma acestei decizii absolut normale, demonstreaza cat de straine le sunt notiunile elementare de democratie si stat de drept acestei tabere din societate, presa ori clasa politica.

Ani de zile s-a clamat apararea statului de drept si a independentei justitiei incalcandu-se, in fapt, elementele fundamentale ale statului de drept, democratiei, separatiei puterilor si drepturilor omului. Principii fundamentale au fost golite de continut si folosite ca maciuci in batalia politica.

Atacurile la adresa CCR demonstreaza lipsa de minima cunoastere a principiilor democratice a celor din politica si presa care orchestreaza aceste atacuri.

Este inadmisibil ca magistrati, demnitari ori jurnalisti, persoane publice si formatori de opinie sa indemne public la nerespectarea deciziilor CCR, lucru ce echivaleaza cu nesocotirea grava a principiilor pe care chiar acestia le clameaza.

Este aberant ca, in numele statului de drept si al independentei justitiei, sa se instige public la nerespectarea unei decizii a CCR si la contestarea in strada a acesteia.

Statul de drept si justitia, intr-o tara democratica, nu se apara atacand institutii fundamentale sau iesind in strada impotriva acestora.

Un stat de drept functional exista cand are institutii puternice care isi exercita autoritatea in limitele pe care Constitutia le-o confera.

Criticile la adresa disfunctionalitatilor din stat, din justitie sau orice alta institutie sau autoritate publica sunt binevenite, ba chiar obligatorii si necesare pentru un stat sanatos, cu conditia sa fie concrete, argumentate si formulate cu buna credinta.

Astfel de mobilizari si reactii irationale, cum sunt cele impotriva CCR, demonstreaza ca Romania nu s-a desprins inca de sistemul comunist totalitar, in care institutiile nu aveau o existenta de sine statatoare ci erau personalizate, seful fiind identificat cu institutia. Numai in societatile totalitare institutiile se confunda cu cei care le conduc.

Asta s-a intamplat cu procurorul sef al DNA, care, printr-o masinarie de propaganda uriasa, prin bilanturi triumfaliste ce mascau ori ascundeau problemele, prin decoratiile si sustinerea neconditionata a ambasadelor si Uniunii Europene, s-a confundat cu DNA si chiar cu justitia “in ansamblul ei”.

Cei care contesta neargumentat decizia CCR, o critica si cer iesirea in strada nu apara democratia, justitia ori statul de drept, desi sustin aceasta, ci apara o persoana aflata intr-o functie vremelnica.

Prezervarea functiei unei persoane, oricat de promovata, sustinuta, aplaudata ori decorata ar fi fost de ambasade, Uniunea Europeana sau oricine altcineva, nu justifica atacarea unei institutii fundamentale a statului, cum este CCR.

Pentru a avea democratie functionala in Romania este important pentru fiecare cetatean sa inteleaga ca (1) institutiile nu se confunda cu cei care le conduc temporar, (2) aceste institutii trebuie sa functioneze in limitele stabilite de Constitutie sau lege si (3) sa colaboreze loial intre ele pentru promovarea interesului cetateanului.

Cand, insa, principii nobile sunt folosite ca mijloace nedemocratice pentru a apara o persoana care vremelnic ocupa o functie publica, aceasta arata ca acea democratie este defecta.

De altfel, decizia CCR din 30 mai nici nu este motivata inca, tocmai aceasta dovedind precaritatea si injustetea unor critici care nu sunt intemeiate pe argumente, ci doar pe apararea neconditionata a unui functionar public de o tabara fanatica de idolatori.

Democratia si statul de drept se apara argumentat si printr-o critica corecta si aplicata, atunci cand este cazul, lucru pe care aceasta tabara galagioasa nu l-a facut.

O reactie similara de atacare a CCR a existat dupa Decizia 51/2016 prin care SRI a fost scos din urmarirea penala, cand o parte a presei, societatii civile (sic!) si oamnilor politici (cam aceiasi) au urlat isterici ca vine apocalipsa peste Romania si vom fi invadati de teroristi.

Cam acelasi grup, insa, fie a tacut cu privire la existenta protocoalelor secrete dintre Parchet si SRI fie le-a justificat existenta. Amintesc ca in baza acelor protocoale secrete nu doar ca oameni au fost anchetati complet nelegal, dar procurorii trebuiau sa dea rapoarte periodice agentilor SRI.

Cine se isterizeaza ca o decizie a CCR, care inca nici nu este motivata, ar ataca “independenta justitiei”, dar tace cu privire la protocoale secrete care au incalcat legea, drepturile si libertatile romanilor, este evident ca are valorile democratice rasturnate.

Sursa: floricaroman.wordpress.com