CAZUL VALDHURER VS. ROMANIA – Curtea considera ca reclamantul nu a avut posibilitatea de a se impotrivi audierii martorilor-cheie nici in etapa de investigare, nici in instanta de judecata Constata ca durata procesului, de zece ani, doua luni si douasprezece zile, a fost excesiva si nu a indeplinit cerinta unui termen rezonabil. A existat o incalcare a articolului 6 alin. 1 din Conventie

In cauza Valdhuter impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat, prin decizia publicata marti, 27 iunie 2017, ca Romania a incalcat articolul 6 alineatul 1 din Conventie privind dreptul la un proces echitabil si a obligat statul roman sa plateasca reclamantului 3000 de euro cu titlu de despagubri morale si 3690 de euro pentru cheltuieli de judecata.

---

Ioan Florinel Valdhuter s-a adresat Curtii la 9 noiembrie 2010, reclamand o incalcare a dreptului sau la un proces echitabil. Astfel, Curtea a constatat ca ca reclamantul nu a avut posibilitatea de a se impotrivi audierii martorilor-cheie nici in etapa de investigare, nici in instanta de judecata, respectiv ca durata procesului, de zece ani, doua luni si douasprezece zile, a fost excesiva si nu a indeplinit cerinta unui termen rezonabil.

>> Hotararea CEDO in cauza Valdhuter impotriva Romaniei (cererea nr. 70792 dn 2010, Sectia a IV-a din 27 iunie 2017

Prezentam in continuare extrase din Hotararea CEDO in cauza Valdhuter impotriva Romaniei:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr 70792/10) indreptata impotriva Romaniei de catre un cetatean al acestui stat, domnul Ioan Florinel Valdhuter („Conventia“), adresata Curtii 09 noiembrie 2010 in conformitate cu Articolul 34 din Conventia europeana a drepturilor omului si libertatilor fundamentale („Conventia“).

2. Reclamantul a fost reprezentat de M. T. Popa, avocat din Dublin. Guvernul roman („Guvernul“) a fost reprezentat de doamna C. Brumar, Ministerul Afacerilor Externe.

3. Reclamantul a pretins, in special, o incalcare a dreptului sau la un proces echitabil.

4. La 14 mai 2013, cererea a fost comunicata Guvernului.

2. Aprecierea Curtii

47. Curtea observa de la inceput ca primele instantele nu au argumentat lipsa audierii martorului IR. ( punctele 15, 18 si 22 de mai sus). Mai tarziu, in cursul procedurii preliminare instituite de catre solicitant, numai procurorul a auzit acest martor. Avocatul reclamantului a fost in masura sa participe la sedinta, dar nu este clar daca a fost lasat sa adreseze intrebari persoanei in cauza (punctul 31 de mai sus a se vedea, mutatis mutandis, Paic v. Croatia , No. 47082/12, 47 S, 29 martie 2016). in orice caz, Guvernul nu a dat nici un motiv procedural sau legal pentru a justifica faptul ca instanta de judecata din Oradea nu a audiat martorul in cauza (a se vedea, mutatis mutandis, Gokbulut v. Turcia , No. 7459/04, S 59, 29 martie 2016 .

Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca instantele nationale nu au invocat motive serioase pentru ne-prezentarea lui IR si admiterea ca dovada a marturiei sale facuta in stadiul de ancheta.

48. Curtea apoi cauta sa examineze daca declaratia de martor a fost singurul motiv sau motivul decisiv care a stat la baza condamnarii reclamantului. In aceasta privinta, Curtea noteaza de la inceput ca instantele nationale, inclusiv Curtea de Apel Oradea, in hotararea sa definitiva din 11 mai 2010, a facut referire la declaratiile lui IR, pentru a argumenta teza vinovatiei reclamantului.

49. Curtea a observat ca, in cadrul procedurii preliminare de revizuire, instanta de judecata din Oradea, care a spus ca nu este in masura sa readministreze probele, a considerat ca marturia lui IR nu era singura dovada si nu a depasit ca importanta celelalte dovezi. Curtea considera ca aceasta concluzie nu pare a fi arbitrara si faptul ca exista alte probe care se coroboreaza, cum ar fi declaratiile reclamantului in persoana sau pe cele ale A. V. Cu toate acestea, Curtea nu poate ignora faptul ca matorul IR. a fost autorul infractiunii de furt si ca reclamantul a fost condamnat pentru complicitate la aceasta infractiune. Mai mult decat atat, declaratiile lui IR. au fost singurele dovezi clare care sa confirme teza adoptata de instantele nationale, de a spune ca reclamantul a sponsorizat deplasarile (a se vedea paragraful 16 de mai sus). Desi este dificil de a discerne daca declaratiile lui I.R. au fost determinante pentru hotararea de condamnare, Curtea este totusi convinsa ca aceste declaratii au avut o anumita greutate sau chiar o mai mare importanta decat celelalte probe, si ca administrarea lor a provocat dificultati in aparare.

50. In aceasta privinta, Curtea noteaza ca, potrivit Guvernului, condamnarea reclamantului s-a bazat pe un set de probe consistente, inclusiv marturia complicilor IR si AV, cercetari la fata locului si documente. De asemenea, se constata ca actiunea impotriva reclamantului a fost echitabil in ansamblul sau.

51. In sensul prezentei cauze, Curtea a considerat ca reclamantul nu a avut posibilitatea de a se impotrivi audierii martorilor ale caror declaratii au fost luate in considerare de catre instantele nationale, nici in etapa de investigare, nici in instanta de judecata. Mai mult decat atat, insusi reclamantul a fost audiat in persoana in faza de recurs. Mai mult decat atat, instantele de judecata nu au efectuat o examinare aprofundata a credibilitatii martorilor absenti si fiabilitatea marturiei lor.

52. In special in marturia lui IR., Curtea noteaza ca, initial, instantele nu au reusit sa raspunda la argumentul intemeiat al reclamantului privind nelegalitatea acestei probe, care ar a fost obtinuta prin constrangere de catre functionarii de stat. intr-adevar, Curtea de Apel Oradea nu are nici un raspuns la acest motiv, iar in timpul procedurii de re-examinare instanta de judecata din Oradea a apreciat argumentul ca fiind lipsit de credibilitate.

53. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea nu poate decat sa noteze lipsa masurilor procesuale luate de instantele nationale, respectiv masurile compensatorii privind evaluarea corecta si adecvata a fiabilitatii probelor neauditate (Schatschaschwili supra, 163).

54. Toate cele de mai sus sunt suficient pentru Curtea sa concluzioneze ca a avut loc o violare a articolului 6 alin.1 si 3 din Conventie.

II. PRETINSA VIOLAREA A ARTICOLULUI 6 alin. 1 al Conventiei din cauza DURATEI PROCEDURII

55. Reclamantul a pretins ca durata procedurilor penale in cauza este incompatibila cu cerinta de timp rezonabila, bazandu-se pe articolul 6 alin. 1 din Conventie.

56. Guvernul a invitat Curtea sa ia in considerare, in cadrul examinarii de ansamblu, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor, precum si numarul de niveluri de jurisdictie.

57. Curtea reaminteste ca durata rezonabila a procedurilor trebuie evaluata in circumstantele cazului si utilizand urmatoarele criterii de complexitate a cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente si miza pentru reclamant (a se vedea, printre multe altele, Pelissier si Sassi c. Frantei [GC], nr 25444/94, S 67, CEDH 1999-II, si Frydlender c. Frantei [GC], nr 30979 / 96, 43, CEDO 2000-VII).

58. Curtea observa, in acest caz, ca actiunea a inceput la 29 februarie 2000, la prima audiere reclamantul de catre politie si ca aceasta s-a incheiat la data de 11 mai 2010, cu hotararea instantei de apel din Oradea. Aceasta procedura a durat astfel zece ani, doua luni si douasprezece zile pentru trei niveluri de jurisdictie.

59. Curtea reaminteste de asemenea, ca, in cazul Vlad si altii impotriva Romania (nos 40756/06, 41508/07 si 50806/07 26 noiembrie 2013), o speta similara a dus la o constatare de incalcare pe probleme similare cu cele care fac obiectul prezentei cauze.

60. Dupa examinarea tuturor elementelor care au fost prezentate, Curtea nu a detectat nici un argument sau sa o convinga sa ajunga la o concluzie diferita in ceea ce priveste admisibilitatea pe fondul plangerii. Avand in vedere jurisprudenta sa, considera ca, in acest caz, durata procedurii a fost excesiva si nu a indeplinit cerinta unui termen rezonabil.

61. Rezulta ca aceasta plangere este admisibila si ca a existat o incalcare a articolului 6 alin. 1 din Conventie...

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, iN UNANIMITATE

1. Declara cererea admisibila cu privire la plangerea privind lipsa de audiere a lui I. R. de catre instantele nationale si durata procedurilor penale impotriva reclamantului, si inadmisibila in ceea ce priveste pretentiile formulate in temeiul articolului 5 din Conventie;

2. Hotaraste ca a avut loc o incalcare a articolului 6 alin. 1 si 3 d) din Conventie din cauza lipsei audierii martorului IR de catre instantele nationale.

3. Hotaraste ca a avut loc o violare a articolului 6 alin. 1 din Conventie din cauza duratei procedurilor penale impotriva reclamantului;

4. Sustine ca nu este nevoie sa ia in considerare admisibilitatea si fondul restului plangerilor in temeiul articolului 6 alin.1 si 3 din Conventie;

Hotaraste

a) ca statul parat trebuie sa plateasca, in termen de trei luni in ziua in care hotararea care a devenit definitiva in conformitate cu articolul 44 S 2 din Conventie, urmatoarele sume care urmeaza sa fie convertite in moneda statului apara EUR la rata aplicabila la data decontarii

1. 3 000 EUR (trei mii euro), plus orice dobanda care poate fi perceputa taxei pentru prejudiciul moral

2. 3 690 EUR (trei mii sase sute si nouazeci de euro), plus orice dobanda si impozit platibil de catre solicitant, pentru costuri si cheltuieli

b) de la expirarea acestui termen si pana la plata, aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla la o rata egala cu facilitatea de imprumut marginal al Bancii Centrale Europene pe parcursul perioadei de intarziere, plus trei puncte procentuale;

Redactata in franceza, si notificat pe 27 iunie 2017, in conformitate cu articolul 77 din Regulamentul Curtii.

Presedinte Ganna Yudkivska

Grefier Marialena Tsirli