CAZUL ALEXANDRU RITI. PRETENTII RESPINSE (Art. 539 CPP) - CA Timisoara, decizia nr. 97/27.05.2015: „Curtea constata ca instanta penala, achitandu-l pe reclamantul din prezenta cauza, nu a constatat, deopotriva, si nelegalitatea masurii preventive (...) reclamantul de fata se impunea sa declanseze un demers judiciar separat in fata instantei, prin care sa se stabileasca nelegalitatea privarii sale de libertate ca urmare a luarii masurii retinerii si arestarii preventive de 283 de zile”

Prin decizia civila nr. 97/27.05.2015 pronuntata in dosarul nr. 6241/30/2014 avand ca obiect pretentii, Curtea de Apel Timisoara-Sectia a I-a civila a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Alexandru Ioan Riti impotriva sentintei civile nr. 2918/04.12.2014 a Tribunalului Timis, in contradictoriu cu paratul Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice. Prin sentinta nr. 2918/04.12.2014, Tribunalul Timis-Sectia a I-a civila a respins ca inadmisibila actiunea prin care Alexandru Ioan Riti a solicitat instantelor civile sa oblige paratul Statul Roman la plata unor daune morale rezultate din prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a retinerii si arestarii preventive timp de 283 de zile in cursul unui proces penal finalizat printr-o decizie definitiva de achitare sub aspectul savarsirii infractiunii de omor.

Decizia nr. 97/27.05.2015. Curtea de Apel Timisoara-Sectia a I-a civila

Lidia BARAC

Florin Vivi SUIU

Obiectul dosarului: pretentii.

Solutia: „Respinge apelul declarat de reclamantul Riti Alexandru Ioan impotriva sentintei civile nr. 2918/PI/04.12.2014 pronuntate de Tribunalul Timis in dosarul nr. 6241/30/2014, ca nefondat. Definitiva”.

Minuta sentintei apelate: „Respinge ca inadmisibila actiunea formulata de reclamantul Riti Alexandru Ioan in contradictoriu cu paratul Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Timis”.

>>Decizia nr. 97/27.05.2015 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara-Sectia a I-a civila, in dosarul nr. 6241/30/2014

>>Sentinta nr. 2918/04.12.2014 pronuntata de Tribunalul Timis-Sectia a I-a civila, in dosarul nr. 6241/30/2014

Extras din decizie:

„Curtea urmeaza a analiza litigiul din perspectiva art. 539 Cpp, cu referire la art. 5 par. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, norme care consacra un drept la repararea pagubei in cazul privarii nelegale de libertate ca urmare a luarii fata de reclamantul in cauza a masurii retinerii si arestarii preventive pentru savarsirea infractiunii de omor in cursul procesului penal, obiect al dosarului nr. 10370/30/2013 finalizat cu achitarea acestuia.

In acest context, Curtea constata ca dreptul la despagubiri consacrat in alin. (1) al art. 539 Cpp se naste doar in cazul in care privarea de libertate a fost nelegala si o asemenea nelegalitate a fost stabilita, dupa caz, 'prin Ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei' (alin. (2) al art. 539 Cpp).

Relatia dintre dispozitiile alin. (1) si (2) ale art. 539 Cpp trebuie privita si din perspectiva dispozitiilor art. 541 alin. (2) Cpp, norma care instituie termenul in care o astfel de actiune in despagubiri poate fi introdusa la instanta civila, si anume in termen de 6 luni de la ramanerea definitiva a hotararii instantei de judecata, precum si a ordonantei sau incheierilor organelor juridice, prin care s-a constatat privarea nelegala de libertate, respectiv eroarea judiciara, din perspectiva art. 538 Cpp

Se observa ca introducerea actiunii la instanta civila este conditionata de existenta unei hotarari a instantei penale prin care sa se constate definitiv, fie eroarea judiciara din perspectiva art. 538 Cpp, fie nelegalitatea privarii de libertate din perspectiva dispozitiilor art. 539 Cpp

Spre deosebire de cazul erorii judiciare - care trebuie constatata pe calea revizuirii declansata impotriva hotararii de condamnare definitiva initiale si numai prin rejudecarea procesului, ca efect al admiterii unei cereri de revizuire - in cazul detentiei derivata din masura retinerii si arestarii preventive dispusa in cursul procesului penal (soldat fie cu condamnarea, fie cu achitarea inculpatului) nelegalitatea poate rezulta chiar din hotararea de achitare a inculpatului trimis in judecata pentru savarsirea unei anumite infractiuni.

In cazul in care prin hotararea de achitare a inculpatului nu s-a constatat nelegalitatea arestarii preventive, pentru activarea dispozitiilor art. 539 Cpp care consacra dreptul la despagubiri pentru privare de libertate nelegala se impune ca nelegalitatea detentiei preventive sa fie constatata printr-un demers judecatoresc separat care survine hotararii de achitare a inculpatului. Un astfel de demers poate fi conceput chiar si in caz de condamnare penala definitiva a inculpatului, caci ratiunea si scopul masurilor preventive difera in raport cu ratiunea si scopul pedepsei, pe de o parte, iar, pe de alta parte, intrucat urmarirea penala, respectiv cercetarea judecatoreasca a oricarei persoane se desfasoara ca regula in stare de libertate, cu exceptia cazurilor prevazute de art. 209-211; art. 218-223; art. 223-243 Cpp, care justifica detentia preventiva a inculpatului in timpul urmaririi sau in timpul judecatii.

In speta de fata, observand sentinta penala nr. 196/PI/14.03.2014 a Tribunalului Timis, respectiv decizia penala nr. 561/24.06.2014, inclusiv considerentele acestor hotarari, Curtea constata ca instanta penala, achitandu-l pe reclamantul din prezenta cauza in baza art. 16 alin. (1) lit. c Cpp ('nu exista probe ca persoana a savarsit infractiunea'), nu a constatat, deopotriva, si nelegalitatea masurii preventive dispuse fata de acesta in cursul procesului penal, caz in care reclamantul de fata se impunea sa declanseze un demers judiciar separat in fata instantei, prin care sa se stabileasca nelegalitatea privarii sale de libertate ca urmare a luarii masurii retinerii si arestarii preventive (de 283 de zile).

Un asemenea demers judiciar nu a fost urmat in prezenta cauza, aspect sub care hotararea Tribunalului Timis este legala si temeinica si in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat ca 'dispozitiile art. 5 parag. 5 din Conventie, care reglementeaza dreptul la reparatie pentru privarea nelegala de libertate, nu se aplica in cazul dispunerii achitarii persoanei trimise in judecata penala (precum in cazul de speta), indiferent daca aceasta solutie a fost pronuntata in prima instanta, prin hotarare ramasa definitiva sau in apel' (CEDH, decizia din 10 februarie 2009, citata de C. Barsan, in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, comentarii pe articole, editia 2, Ed. CH Beck, Bucuresti, pag. 1855).

In cazul de speta, care nu pune in discutie savarsirea unei erori judiciare, in sens juridic (caci reclamantul a fost achitat definitiv, iar nu condamnat definitiv), dreptul la despagubiri deriva din dispozitiile art. 5 parag. 5 din Conventie, al carui continut este integrat in dispozitiile art. 539 Cpp, fiind conditionat de stabilirea nelegalitatii privarii de libertate derivata din luarea unor masuri preventive privative de libertate, contrar art. 5 par. 1-4 din Conventie, respectiv contrar dispozitiilor art. 209-211; art. 218-223; art. 223-243 Cpp, norme care reglementeaza regimul juridic al masurilor privative de libertate specifice dreptului procedural roman, respectiv cazurile de detentie legala.

In concluzie, Curtea constata ca prin hotararea de achitare definitiva a reclamantului nu s-a constatat nelegalitatea detentiei preventive, pe de o parte, iar, pe de alta parte, reclamantul nu a initiat un demers judiciar pentru constatarea nelegalitatii detentiei preventive, astfel ca nu sunt incidente dispozitiile art. 539 Cpp, cu referire la art. 5 parag. 5 din Conventie.

(...)

Concluzionand, Curtea constata ca reclamantul nu se poate prevala de dispozitiile art. 538 Cpp cu referire la art. 3 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventie, intrucat speta penala evocata nu pune in evidenta o eroare judiciara in sensul normelor mai sus mentionate, nationale si europene, respectiv in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, reclamantul fiind definitiv achitat, iar nu condamnat definitiv, astfel cum prevad exigentele normelor mai sus evocate.

Acelasi reclamant nu se poate prevala nici de dispozitiile art. 539 Cpp, cu referire la art. 5 parag. 5 din Conventie, intrucat nici un organ judiciar abilitat in sensul legii nu a constatat nelegalitatea detentiei sale preventive, ca si conditie indispensabila pentru nasterea dreptului sau la reparatie, cu precizarea ca reclamantul nici nu a evocat vreun motiv de nelegalitate a detentiei sale preventive, acesta axandu-si intreg demersul judiciar pe achitarea sa definitiva in cadrul procesului penal, contrar dispozitiilor normelor mentionate si jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Instanta de apel mai retine ca nici in cazul erorii judiciare si nici in cazul detentiei preventive nu intra in discutie acordarea de despagubiri in mod automat normele juridice incidente, art. 538 Cpp cu referire la art. 3 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventie, respectiv art. 539 Cpp cu referire la art. 5 parag. 5 din Conventie, conditionand nasterea dreptului la reparatiune pecuniara fie de dovedirea erorii judiciare (in conditiile aratate) la care se adauga si cerinta inexistentei unei culpe a titularului dreptului la despagubiri caci dispozitiile alin. (3) ale art. 538 Cpp arata expres ca 'nu vor fi indreptatite la repararea de catre stat a pagubelor suferite persoanele care, prin declaratii mincinoase ori in orice fel au de terminat condamnarea, precum nici persoana condamnata careia ii este imputabila in tot sau in parte nedescoperirea in timp util a faptului cunoscut sau recent descoperit' (alin. (4) al art. 538 Cpp), fie de stabilirea caracterului nelegal al detentiei de catre organul judiciar abilitat, in sensul art. 539 alin. (2) Cpp, pentru cazul de detentie preventiva urmata de achitarea reclamantului in cursul procesului penal, precum in cauza de speta.

In acest sens este jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si intreaga doctrina (a se vedea N. Volonciu, Andreea Simona Uzlau si colab., Noul Cod de procedura penala comentat. Ed. Hamangiu 2014, p. 1286-1296) si jurisprudenta clasica in domeniu.

Evocarea ca practica judiciara de catre reclamantul apelant a sentintei civile nr. 56/16.09.2014 a Tribunalului Mehedinti, precum si a sentintei civile nr. 2275/02.10.2014 a Tribunalului Constanta (filele 29-30 dosar apel) nu este de natura a impune o solutie de admitere a actiunii reclamantului apelant, intrucat asemenea hotarari sunt decizii de speta care nu se integreaza in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si jurisprudenta nationala in domeniu, fiind in dezacord si cu doctrina constanta in materie.

In alte cuvinte, deciziile de speta in discutie nu au caracter obligatoriu, nefiind izvoare de drept. Acest fapt rezulta, de altfel, chiar din considerentele sentintei civile nr. 2275/02.10.2014 a Tribunalului Constanta, in care se arata ca 'pozitia procesuala a paratului Statul roman (in sensul ca actiunea reclamantului in respectiva cauza civila este inadmisibila, caci nu s-a stabilit in prealabil, printr-o hotarare a unui organ judiciar competent nelegalitatea detentiei preventive) nu are caracter de noutate in sfera litigiilor intemeiate pe dispozitiile art. 539 Cpp, dupa cum aceasta a stat la baza conturarii unor solutii jurisprudentiale la nivel national, in sensul respingerii acestor actiuni', sens in care Tribunalul Constanta evoca decizia civila nr. 66/A/27.05.2014 a Curtii de Apel Galati prin care s-a apreciat – sub imperiul dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura civila vechi – ca 'Stabilirea caracterului nelegal al masurii restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului sau prin hotarare judecatoreasca, reprezinta o conditie absolut necesara pentru nasterea dreptului la repararea pagubei, in conditiile art. 504 Cpp; or, neindeplinirea in cauza, a cerintei exprese cuprinsa in acest articol vizand constatarea caracterului nelegal al masurii in modalitatile permise de text conduce la concluzia neaplicarii in prezentul litigiu a dispozitiilor art. 504 Cpp'.

In egala masura, instanta de apel observa ca daunele materiale solicitate in fata Tribunalului Constanta in dosarul nr. 4934/118/2014 reprezentau echivalentul onorariilor de avocat achitate in cursul urmaririi penale (18.296 lei) in cadrul procesului penal finalizat prin achitarea inculpatului, imprejurare care atrage incidenta dispozitiilor art. 1349, art. 1381 C.civ. (vechi), art. 998 din C.civ.) si ale art. 272-276 Cpp (art. 193 alin. (6) din vechiul Cod de procedura penala), iar nu a dispozitiilor art. 539 Cpp care reglementeaza daunele derivate in mod exclusiv si direct dintr-o detentie nelegala (a se vedea decizia nr. 5567/29 iunie 2011, sentinta civila de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in Buletinul jurisprudentei 2011, p. 219).

Hotararile depuse de reclamantul apelant nu pot fi valorificate in prezenta cauza nici sub aspectul retinerii dispozitiilor art. 504 din vechiul Cod de procedura penala, ca fiind mai favorabile in raport cu dispozitiile art. 539 alin. (1) Cpp nou, astfel cum a statuat, de exemplu, Tribunalul Constanta prin sentinta civila nr. 2275/02.10.2014 (fila 32 dosar apel), intrucat ipoteza de pornire pentru aplicarea principiului aplicarii legii mai favorabile nu este incidenta in prezenta cauza, caci fapta pentru care reclamantul apelant a fost cercetat penal si judecat s-a supus dispozitiilor noilor Coduri penale, pe de o parte, iar, pe de alta parte, cererea in despagubiri prezenta s-a formulat, de asemenea, sub imperiul noului Cod de procedura penala".

Cititi si:

>>CAZUL ALEXANDRU RITI. ACHITARE PENTRU OMOR, DUPA 9 LUNI DE AREST – CA Timisoara, decizia nr. 561/A/24.06.2014: "Raportat la inadvertentele din declaratiile martorului, instanta de control judiciar apreciaza ca doar declaratiile acestui singur martor nu pot constitui o proba certa, sigura, pe care se poate intemeia o hotarare de stabilire a vinovatiei inculpatului, cu atat mai mult ca aceste declaratii nu se coroboreaza cu nici un alt mijloc de proba"

In aceeasi materie:

>>Art. 539 CPP - DAUNE MORALE PENTRU PRIVARE DE LIBERTATE - Curtea de Apel Craiova a obligat Statul roman sa plateasca 20.000 lei pentru nelegala retinere de 24 de ore a lui Alin Virgil Cismaru, achitat definitiv

>>LIVIU CIUPE, DAUNE PENTRU PRIVAREA DE LIBERTATE IN CAZUL ACHITARII DEFINITIVE (art. 504 VCPP) – ICCJ, decizia nr. 10355/09.12.2005: "O despagubire baneasca, oricat de importanta, nu poate compensa suferintele psihice indurate de victima unei erori judiciare, solutia aleasa de instanta, si anume acordarea a circa 10 milioane lei pentru fiecare zi de arest nejustificat, este rezonabila si echitabila"