CAZAN vs. ROMANIA – Rele tratamente aplicate avocatului in sediul politiei. Consideratii asupra statutului special, drepturilor si privilegiilor exclusive ale avocatului, precum si asupra sarcinii probarii faptelor survenite atunci cand o persoana se afla in mainile autoritatilor. Incalcarea Art. 3 din Conventie sub aspect material si procedural. Neincalcarea Art. 5.1 din Conventie

In cauza Ionut Cazan contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea Art. 3 din Conventie, privind interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, si neincalcarea dreptului la libertate si la siguranta, garantat de Art. 5.1 din Conventie.

Curtea a stabilit ca reclamantul a fost agresat de un ofiter de politie in sectia de politie, acolo unde se afla in exercitarea calitatii sale de avocat, leziunea suferita de acesta – entorsa la nivelul degetului inelar de la mana stanga – necesitand intre 5 si 7 zile de ingrijiri medicale.

Judecatorii europeni au retinut si incalcarea laturii procedurale a Art. 3, pentru esecul autoritatilor de a lamuri imprejurarile concrete ale evenimentului si de a lua masurile legale.

Ionut Cazan (36 ani), avocat in cadrul Baroului Constanta, a obtinut 11.700 euro daune morale, 11.700 euro daune morale.

>>Hotararea CEDO in cauza Ionut Cazan contra Romaniei (cererea nr. 30050/12; Sectia a IV-a, 5 aprilie 2016)

Extras din hotarare:

"Cu privire la pretinsa incalcare a Art. 3 din Conventie, sub aspect material

38. Curtea reaminteste principiile generale aplicabile laturii materiale a Art. 3 din Conventie, pe care le-a reiterat recent in cauza Bouyid vs. Belgia (citata mai sus, par. 81-90).

39. Curtea noteaza ca, in speta, versiunile partilor cu privire la incidentul din 12 iulie 2010 sunt contradictorii; partile nu contesta faptul ca reclamantul a suferit o entorsa a degetului inelar de la mana stanga ce a necesitat intre cinci si sapte zile de ingrijiri medicale, insa nu sunt de acord cu privire la cauzele entorsei. Guvernul s-a referit indeosebi la absenta elementelor de proba pe care se sprijina acuzatiile reclamantului (a se vedea par. 35 de mai sus).

40. Cu toate acestea, Curtea reaminteste ca a reiterat principiul conform caruia sarcina probarii faptelor survenite atunci cand o persoana se afla in mainile politiei sau ale unei autoritati comparabile revine autoritatilor; De asemenea, Curtea a precizat ca acest principiu se aplica chiar si in cazul in care persoana respectiva se afla intr-un alt context decat cel ce presupune in sine o privare de libertate, asa cum este cazul unui control al identitatii sau al unui simplu interogatoriu (Bouyid, citata anterior, par. 84). Curtea a subliniat, de asemenea, ca interzicerea utilizarii fortei fizice atunci cand ea nu este strict necesara raportat la comportamentul persoanei in cauza se aplica atunci cand aceasta din urma este privata de libertate sau, in general, cand se confrunta cu agenti de aplicare a legii (Bouyid, citata anterior, par. 88). In timp ce, spre deosebire de cazul Bouyid mai sus-mentionat, reclamantul in prezenta cauza s-a prezentat de buna voie la sectia de politie, Curtea noteaza ca acesta s-a confruntat cu un agent al fortelor de ordine in calitatea sa de avocat al unui client care solicita informatii cu privire la un dosar penal deschis impotriva sa.

41. In aceasta privinta, Curtea acorda o importanta deosebita faptului ca reclamantul a intervenit in calitatea sa de avocat. Curtea reaminteste ca a recunoscut deja statutul special al avocatilor, care, in calitate de intermediari intre justitiabili si instante, ocupa o pozitie centrala in administrarea justitiei (Morice vs. Franta, Marea Camera, nr. 29369/10, par. 132-133, 23 aprilie 2015). De asemenea, Curtea reaminteste ca avocatii beneficiaza de drepturi si privilegii exclusive, care pot varia de la o jurisdictie la alta; Astfel, Curtea le-a recunoscut avocatilor o anumita marja cu privire la ceea ce spun in instanta (Casado Coca vs. Spania, 24 februarie 1994, par. 46, seria A nr. 285-A; Steur vs. Olanda, nr 39657/98, par. 38, CEDO 2003-XI). Aceste principii trebuie sa se aplice a fortiori atunci cand este vorba de recunoasterea dreptului avocatilor de a-si exercita profesia liberi de orice rele tratamente.

42. Asadar, Curtea constata ca revine politiei obligatia sa respecte rolul avocatilor, sa nu intervina in mod nejustificat in activitatea lor, nici sa nu ii supuna la vreo forma de intimidare sau de sicanare (a se vedea par. 29 si 30 de mai sus, punctul 10 din codul european de etica al politiei si expunerea de motive) si, prin urmare, la orice rele tratamente. Aceasta obligatie trebuie aplicata cu atat mai mult pentru a le asigura protectie impotriva relelor tratamente avocatilor care actioneaza in calitatea lor oficiala.

43. Curtea considera ca principiul reiterat in cauza Bouyid mai sus-citata referitor la sarcina probei este aplicabil in cauza.

44. Reclamantul a adus, atat in fata autoritatilor nationale, cat si in fata Curtii, un certificat medical datat 12 iulie 2010 si un certificat medico-legal datat 16 iulie 2010 care atesta ca a suferit o entorsa a degetului inelar stang necesitand intre cinci si sapte zile de ingrijiri medicale (par. 15 si 16 de mai sus; a se vedea, a contrario, Celik vs. Turcia – nr. 1, nr. 39324/02, par. 33, 20 ianuarie 2009). Guvernul, insa, nu a prezentat nici o dovada susceptibila sa puna sub semnul intrebarii sustinerea constanta a reclamantului, cum ca politistul i-a rasucit degetul inelar de la mana stanga, in care tinea telefonul mobil. In timp ce ofiterul de politie a negat in mod constant, in cadrul procedurilor interne, agresarea reclamantului, acesta din urma a sustinut contrariul cu o constanta comparabila cu a politistului (par. 18 si 20 de mai sus). Pe de alta parte, din moment ce procedura prezinta deficiente semnificative (par. 58-62 de mai jos), veridicitatea declaratiei politistului nu poate fi dedusa doar pentru simplul motiv ca ancheta nu a adus un element care sa probeze contrariul (Bouyid, citata anterior, par. 96).

45. In consecinta, Curtea a constatat dovezi suficiente ca reclamantul a suferit o entorsa la degetul inelar de la mana stanga in timp ce s-a aflat la sectia de politie.

46. In continuare, Curtea observa sustinerea Guvernului cum ca leziunea suferita de reclamant nu a indeplinit pragul minim de gravitate necesar pentru a fi incadrata in campul de aplicare a Art. 3 din Conventie. Totusi, Curtea noteaza ca leziunea in cauza nu a fost superficiala, in masura in care a fost recomandata continuarea tratamentului medical timp de cinci pana la sapte zile (a se vedea par. 16 de mai sus).

47. Pe langa aceasta, Curtea tine sa constate ca tratamentul la care a fost supus reclamantul n-a fost nicidecum necesar raportat la comportamentul sau. Chiar daca s-ar presupune ca reclamantul a dat dovada de o atitudine lipsita de respect fata de politist (a se vedea par. 14 de mai sus), nimic din dosar nu indica, si nici Guvernul nu sugereaza, ca acesta a avut un comportament violent care sa implice necesitatea utilizarii fortei fizice impotriva sa.

48. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca in cauza a existat un tratament degradant".