CARACTERUL EXCEPTIONAL AL MASURII ARESTARII PREVENTIVE – CAB, decizia nr. 198/C/07.05.2014: „Curtea apreciaza ca perioada petrecuta de inculpat in stare de arest (peste 1 an si 5 luni) este de natura sa diminueze pericolul concret pentru ordinea publica si sa atenueze sentimentul de insecuritate indus in randul cetatenilor, mentinerea inculpatului in stare de arest creand aparenta unei executari de pedeapsa, iar nu a unei detentii provizorii”

Prin decizia nr. 198/C/07.05.2014, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a I-a penala a admis contestatia inculpatului Nelu Iordanche, a desfiintat, in parte, incheierea de sedinta din 07.04.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a I-a penala si a dispus inlocuirea acestei masuri cu arestul la domiciliu. In pronuntarea acestei solutii, instanta de control judiciar a apreciat ca mentinerea inculpatului in stare de arest preventiv, in conditiile in care masura privativa de libertate dureaza de peste 1 an si 5 luni, ar crea aparenta unei executari de pedeapsa, iar nu a unei detentii provizorii.

Decizia nr. 198/C/07.05.2014. Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a I-a penala

Pres. Daniel GRADINARU

Obiectul dosarului: inlocuire masura preventiva - art. 242 CPP.

Stadiu procesual: Contestatie (CPP).

Solutia: „Admite contestatia. Desfiinteaza, in parte, incheierea de sedinta din data de 7 aprilie 2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia I Penala si rejudecand: In baza art. 242 alin. (2) Cpp inlocuieste masura arestarii preventive a inculpatului Iordache Nelu cu masura arestului la domiciliu, prev. de art. 221 Cpp constand in obligatia impusa acestuia de a nu parasi imobilul unde locuieste, fara permisiunea organului judiciar in fata caruia se afla cauza. Instituie in sarcina inculpatului obligatiile prev. de art. 221 alin. (2) Cpp, respectiv: (...) Definitiva”.

>>Decizia nr. 198/C/07.05.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a I-a penala, in dosarul nr. 16876/3/2013/a13 (1506/2014)

Extras din decizie:

"Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca, in speta, din datele existente rezulta in continuare suspiciunea rezonabila ca inculpatul a contribuit la comiterea faptelor pentru care este in prezent judecat.

Desi la dosarul cauzei sunt probe in acest sens, totusi nu exista probe certe ca lasarea inculpatului in libertate ar fi necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica in sensul prev. de art. 223 alin. (2) teza finala, evaluarea facandu-se pe baza gravitatii faptelor, a modului si circumstantelor de comitere a acestora, a anturajului si a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale si a altor imprejurari privitoare la persoana acestuia.

Astfel, dincolo de natura si gravitatea infractiunilor pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, Curtea apreciaza ca perioada petrecuta de acesta in stare de arest (de peste 1 an si 5 luni) este de natura sa diminueze pericolul concret pentru ordinea publica si sa atenueze sentimentul de insecuritate indus in randul cetatenilor, mentinerea inculpatului in stare de arest creand aparenta unei executari de pedeapsa iar nu a unei detentii provizorii. (...)

In legatura cu mentinerea unei persoane o perioada indelungata in arest preventiv, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in aplicarea dispozitiilor art. 5 par. 3 din Conventie, a statuat ca persistenta motivelor plauzibile ca persoana privata de libertate ar fi comis o infractiune este o conditie sine qua non a regularitatii mentinerii in detentie, insa, dupa un timp, aceasta nu mai este suficienta.

Mentinerea unei persoane in arest preventiv trebuie sa fie justificata de existenta unor motive suficient de puternice indicate de catre instante, printre acestea fiind si necesitatea impiedicarii tulburarii ordinii publice de catre inculpat. Sub acest aspect, Curtea a stabilit ca, anumite infractiuni, prin gravitatea lor particulara si prin reactia publicului la savarsirea lor pot sa provoace o tulburare sociala de natura a justifica o detentie provizorie, cel putin un anumit timp.

Dupa trecerea unei perioade de timp, instantele sunt obligate sa ia in considerare, chiar si din oficiu, posibilitatea luarii fata de persoana privata de libertate a unor masuri alternative (arestul la domiciliu ori control judiciar).

In egala masura, instanta de control judiciar tine seama de stadiul procedurilor in care ne aflam, de timpul scurs de la momentul arestarii cu impact asupra rezonabilitatii acesteia prin raportare la art. 5 par. 3 din CEDO, de necesitatea mentinerii acestei stari preventive fata de natura si specificul actelor de procedura ce au mai ramas de efectuat. (...)

Masura arestarii preventive este si trebuie sa ramana una exceptionala, inclusiv prin prisma prevederilor art. 5 par. 3 din Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, datele concrete ale cauzei nemaijustificand aceasta masura, Curtea apreciind ca scopurile prevazute de art. 202 Cpp, inclusiv sub aspectul normalei desfasurari in continuare a procesului, putand fi asigurate de o masura mai putin restrictiva – arestul la domiciliu".