BUZADJI vs. MOLDOVA – Mentinerea unei persoane in detentie din cauza pasivitatii procurorului in obtinerea probelor reprezinta o incalcare evidenta a prezumtiei de libertate. Detentia unei persoane dupa finalizarea anchetei numai pentru ca aceasta sa se familiarizeze cu dosarul de urmarire penala si sa isi pregateasca apararea este de asemenea incompatibila cu prezumtia de libertate. Incalcarea Art. 5.3 din Conventie

In cauza Petru Buzadji contra Moldovei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat, cu o majoritate de 4 la 3, incalcarea Art. 5.3 din Conventie privind dreptul oricarei persoane arestate sau retinute de a fi adusa de indata inaintea unui judecator si de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii.

Curtea a stabilit ca, in cea mai mare parte a hotararilor pronuntate, instantele nationale nu au luat in considerare niciunul dintre argumentele substantiale care puneau sub semnul intrebarii motivele detentiei reclamantului, tratandu-le ca irelevante pentru problema legalitatii detentiei preventive in ciuda dispozitiilor art. 176 alin. (3) din Codul de procedura penala al Moldovei.

In plus, Curtea a retinut incalcarea prezumtiei de libertate prevazute de Art. 5 din Conventie sub doua aspecte: mentinerea reclamantului in detentie din cauza pasivitatii procurorului in obtinerea probelor si mentinea reclamantului in detentie cu scopul ca acesta sa se familiarizeze cu dosarul de urmarire penala si sa isi pregateasca apararea.

Cu opinie concurenta a judecatorului Dragoljub Popovic (Serbia);

Cu opinie disidenta a judecatorului Luis Lopez Guerra (Spania), la care a achiesat judecatorul Josep Casadevall (Andorra);

Cu opinie disidenta a judecatorului Iulia Antoanella Motoc (Romania).

>>Hotararea CEDO in cauza Petru Buzadji contra Moldovei (cererea nr. 23755/07; Sectia a III-a, 16 decembrie 2014)

Nota: hotararea a fost atacata de Guvernul Republicii Moldova, iar cauza se afla in prezent pe rolul Marii Camere de 17 judecatori a Curtii.

Extras din hotarare:

"33. Curtea noteaza ca reclamantul din prezenta cauza a fost privat de libertate timp de mai bine de 10 luni in total, dintre care doua luni si jumatate in arest preventiv, iar restul in arest la domiciliu (a se vedea paragrafele 12, 22 si 23 de mai sus). Curtea aminteste ca arestul la domiciliu a fost calificat drept 'privare de libertate' in sensul Art. 5 din Conventie (a se vedea Nikolova vs. Bulgaria – nr. 2, nr. 40896/98, par. 60, 30 septembrie 2004; Lavents vs. Letonia, nr. 58442/00, par. 63, 28 noiembrie 2002; Mancini vs. Italia, nr. 44955/98, par. 17, ECHR 2001-IX).

34. In acest context, Curtea observa ca a constatat deja incalcari ale Art. 5.3 din Conventie in cauze in care reclamantii au fost detinuti pentru perioade scurte de timp: un total de 13 zile in Turcan vs. Moldova (nr. 39835/05, 23 octombrie 2007); 48 de zile in Musuc vs. Moldova (nr. 42440/06, 6 noiembrie 2007); 3 luni si 4 zile in Sarban (citata mai sus); si aproape 4 luni si jumatate in Becciev (citata mai sus) si in Castravet vs. Moldova (nr. 23393/05, 13 martie 2007).

35. Reclamantul a invocat in fata instantelor de judecata nationale argumente substantiale care puneau sub semnul intrebarii motivele detentiei sale. El s-a referit la faptul ca din 2006, de cand a inceput urmarirea penala, el niciodata nu a obstructionat in vreun fel ancheta si s-a prezentat in fata autoritatilor relevante ori de cate ori a fost chemat. Este o persoana de afaceri binecunoscuta si are o familie, iar starea sa de sanatate necesita supraveghere medicala de specialitate. Mai mult decat atat, in recursul sau, a argumentat ca procurorul nu a prezentat in fata instantei de judecata si a apararii vreun document care sa dovedeasca presupusele riscuri legate de eliberarea lui pana la proces.

36. Curtea noteaza ca instantele judecatoresti nationale nu au luat in considerare niciunul dintre aceste argumente in cea mai mare parte a hotararilor lor, tratandu-le ca fiind irelevante pentru problema legalitatii detentiei preventive a reclamantului, chiar daca articolul 176 alin. (3) al Codului de procedura penala le obliga sa ia in considerare astfel de factori (a se vedea paragraful 24 de mai sus). Ele fie nu au facut nicio mentiune privind argumentele invocate de reclamant, fie le-au mentionat sumar, dar nu le-au examinat. Instantele de judecata s-au limitat la a repeta intr-un mod abstract si stereotip in hotararile lor motivele formale pentru arestul preventiv prevazute de lege. Instantele de judecata au citat aceste motive fara nicio incercare de a arata modul in care acestea se aplica in cazul reclamantului, cu exceptia pericolului de complicitate cu fiii sai.

37. Omisiunea de a analiza elementele a caror examinare este ceruta de legislatia nationala este cu atat mai ciudata cu cat instantele de judecata au constatat, in doua randuri (incheierea din 26 iunie si decizia din 20 iulie 2007), ca mai multi factori militau impotriva detentiei reclamantului. Chiar si atunci cand instantele de judecata au constatat absenta vreunui risc ca reclamantul sa aduca atingere bunei desfasurari a anchetei sau sa se ascunda, ele au dispus arestul la domiciliu.

38. Trebuie remarcat faptul ca hotararile judecatoresti adoptate de-a lungul perioadei de zece luni nu au facut referire la vreun element nou la dosar. Prin urmare, se prezuma ca de fiecare data cand au dispus arestarea preventiva a reclamantului, instantele de judecata au examinat, in esenta, acelasi dosar. Totusi, in anumite dati, instantele de judecata au considerat ca eliberarea reclamantului prezinta un risc, fara a invoca un temei anume, iar alte dati, ca un astfel de risc nu exista.

39. Lipsa de temei al riscului de punere in libertate a reclamantului este deosebit de evidenta in incheierea din 16 mai 2007 (a se vedea paragraful 15 de mai sus), cand instanta de judecata a constatat ca cele mai multe din actiunile de urmarire penala au fost deja finalizate, si in incheierea din 16 iulie 2007 (a se vedea paragraful 21 de mai sus), cand aceeasi instanta a fost informata de catre procuror ca urmarirea penala a fost finalizata, iar dosarul a fost prezentat reclamantului pentru a-si pregati apararea. In opinia Curtii, argumentul potrivit caruia reclamantul ar putea influenta martorii sau ar putea sa se inteleaga cu fiii sai a pierdut mult din valoare din momentul in care urmarirea penala a fost finalizata, iar probele relevante au fost adunate si examinate. Detentia unei persoane dupa finalizarea anchetei numai pentru ca aceasta sa se familiarizeze cu dosarul de urmarire penala si sa isi pregateasca apararea este incompatibila cu prezumtia de libertate prevazuta de articolul 5 al Conventiei.

40. In decizia din 22 mai 2007, Curtea de Apel a constatat ca riscul de a distruge dovezile inca exista deoarece, asa cum a sustinut procurorul, nu toate documentele relevante fusesera ridicate si expertizate (a se vedea paragraful 16 de mai sus). Totusi, procurorul nu a invocat faptul ca documentele relevante nu sunt disponibile din anumite motive sau ca a fost impiedicat in vreun fel sa obtina aceste documente si nici nu a precizat cand intentiona sa le obtina. Curtea considera ca mentinerea unei persoane in detentie din cauza pasivitatii procurorului in obtinerea probelor reprezinta o incalcare clara a prezumtiei de libertate mentionate mai sus.

41. In cele din urma, trebuie observat faptul ca riscul de complicitate intre reclamant si fiii lui a disparut la 26 iunie 2007, cand reclamantul a fost plasat sub arest la domiciliu, fara nici o interdictie de a se intalni cu fiii sai care locuiau acolo (a se vedea paragraful 19 de mai sus). Daca reclamantul si fiii sai intentionau sa se inteleaga, ei ar fi avut trei zile la dispozitie pentru a face acest lucru inainte de 29 iunie 2007, atunci cand instanta de judecata a dispus prelungirea arestului preventiv. Prin urmare, dupa aceste trei zile nu putea exista niciun temei serios pentru detentia reclamantului pe motivul unei posibile intelegeri.

42. Curtea considera ca instantele judecatoresti nationale s-au limitat la parafrazarea motivelor de detentie prevazute de Codul de procedura penala al Republicii Moldova, fara a explica modul in care acestea se aplica in cauza reclamantului, cu exceptia pericolului de complicitate cu fiii sai. Chiar si acest motiv, care este neconvingator din cauza faptului ca reclamantul avea cunostinta de urmarirea penala inca din iulie 2006, a devenit irelevant dupa ce instantele de judecata au permis reclamantului sa stea acasa, impreuna cu fiii sai; totusi, ulterior au dispus din nou arestarea lui preventiva.

43. Prin urmare, a avut loc incalcarea Art. 5.3 din Conventie".