BUNA-CREDINTA A JURNALISTULUI. LIPSA FAPTEI ILICITE – ICCJ, decizia nr. 1790/23.09.2015, cauza Razvan Lucescu vs. Horia Tabacu si altii: „Pentru a constitui o incalcare a art. 8 din Conventie, un atac impotriva reputatiei unei persoane trebuie sa cauzeze un prejudiciu real victimei prin incalcarea dreptului la respectul vietii private... Inexactitatea partiala a faptelor prezentate nu exclude protectia art. 10 daca jurnalistul nu a actionat cu rea-credinta iar subiectul este de interes public”

Prin decizia civila nr. 1790/23.09.2015 pronuntata in dosarul nr. 15099/3/2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia a I-a civila a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul Razvan Lucescu impotriva deciziei nr. 505/18.2014 a Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie.

---

Prin decizia recurata, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul Razvan Lucescu impotriva sentintei nr. 977/07.07.2014 pronuntate de Tribunalul Bucuresti-Sectia a III-a civila.

Prin sentinta nr. 977/07.07.2014, Tribunalul Bucuresti-Sectia a III-a civila a respins ca neintemeiata actiunea in raspundere delictuala formulata de reclamantul Razvan Lucescu in contradictoriu cu paratii Horia Tabacu, Alexandra Tabacu, Octavian Augustin Cojocaru, Ion Daniel Contescu, Petrisor Cana si SC Editura Evenimentul si Capital SRL.

Obiectul dosarului: actiune in raspundere delictuala.

Solutia: "Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Lucescu Razvan impotriva deciziei nr. 505A din 18 noiembrie 2014 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie. Irevocabila".

>>Decizia nr. 1790/23.09.2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia a I-a civila, in dosarul nr. 15099/3/2013

sursa: scj.ro

Extras din decizie:

"Analizand hotararea recurata, prin prisma criticilor formulate, inalta Curte retine urmatoarele:

I. Recurentul reclamant a criticat, in primul rand, decizia atacata prin prisma dispozitiilor art. 304 pct.7 C.proc.civ., apreciind ca hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina si cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii.

In esenta, recurentul reproseaza instantei de apel fie inexistenta, fie insuficienta motivarii, in sensul ca nu a raspuns cu argumente de fapt si de drept tuturor criticilor invocate prin motivele de apel si nu a analizat modalitatea in care instanta de fond a interpretat probatoriul administrat in cauza.

In concret, intr-o prima critica, recurentul sustine ca, in analiza respectarii echilibrului intre protectia libertatii de exprimare si dreptul la reputatie al persoanei vizate, ca element al vietii private, prin prisma criteriilor de apreciere dezvoltate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanta de apel face referire la o serie de hotarari care nu prezinta relevanta, inlocuind astfel rationamentul juridic al solutiei pronuntate.

Nu poate fi retinuta o astfel de critica intrucat, invocand hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia libertatii de exprimare contrapusa dreptului la ocrotirea vietii private, instanta de apel nu a facut decat sa enunte standardele de protectie pe care jurisprudenta europeana le-a stabilit in ceea ce priveste ocrotirea drepturilor si libertatilor in aceasta materie, descriind care sunt limitele pe care, in exercitarea libertatii de exprimare, jurnalistul le poate atinge fara a se considera ca incalca dreptul la viata privata, onoarea si demnitatea unei persoane subiect al investigatiei jurnalistice. Reperele rezultate din jurisprudenta mentionata vizeaza distinctia ce trebuie operata intre fapte si judecati de valoare, echilibrul dintre libertatea de exprimare si dreptul la reputatie, existenta unei baze factuale si in cazul emiterii unor judecati de valoare, verificarea informatiilor si dreptul la replica, buna-credinta in demersul jurnalistic si doza de exagerare si provocare admisibila.

Dupa fixarea limitelor analizei, instanta de apel a procedat in mod concret la verificarea respectarii acestora in litigiul dedus judecatii, potrivit criteriilor de apreciere dezvoltate de jurisprudenta enuntata, retinand, din conduita jurnalistica, elementele necesare de natura a-i sustine concluzia ca 'stirile au fost bazate pe mijloace adecvate de demonstrare in sensul art. 4 din Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1003/1993 privind etica jurnalistica, prin urmare sursele fiind credibile'.

Instanta a argumentat pertinent care sunt imprejurarile care constituie baza factuala ce a stat la baza dezvoltarii judecatilor de valoare apreciind ca, si in situatia in care a existat o crestere graduala a imputarilor factuale, maniera in care au procedat ziaristii este una corespunzatoare.

Prin urmare, nu se poate retine absenta unei motivari care sa sustina solutia pronuntata, in conditiile in care instanta de apel si-a prezentat argumentele pentru care a considerat ca nu exista o fapta ilicita a jurnalistilor care sa atraga declansarea mecanismului raspunderii civile delictuale.

O alta critica formulata in cadrul acestui motiv de recurs este aceea ca instanta de apel trebuia sa analizeze nerespectarea principiilor si normelor deontologice ale profesiei de jurnalist, invocata prin cererea de chemare in judecata, nu prin corectitudinea efectuarii cercetarii penale cu privire la accidentul rutier, ci din perspectiva modalitatii de obtinere si prezentare catre publicul larg a informatiilor privind faptele imputate si atingerii aduse in acest mod, de catre intimati, drepturilor recurentului-reclamant.

Interpretarea intr-o alta modalitate, decat cea agreata de parte, a elementelor bazei factuale, relevanta acestora si a momentului publicarii dreptului la replica, nu echivaleaza cu o nemotivare in sensul prevazut de art.304 pct.7 C.proc.civ.

Instanta de apel nu a validat corectitudinea cercetarii penale, cum a apreciat recurentul, ci a retinut, in ceea ce priveste modalitatea de obtinere a informatiilor, ca ziaristii si-au fundamentat opiniile exprimate in cadrul articolelor incriminate pe afirmatiile facute de martori, pe parerile unor experti, politisti, avocat, procuror si pe inscrisurile din dosarul penal pe care l-au studiat. Referirea la similaritatea investigatiei jurnalistice cu cea a unei anchete penale a fost facuta in contextul aprecierii seriozitatii demersului si a constatarii ca stirile au fost bazate pe mijloace adecvate de demonstrare, sursele fiind considerate credibile.

S-a sustinut ca motivarea instantei de apel este vadit lacunara in ceea ce priveste critica de nerespectare a principiului bunei-credinte in exercitarea demersului jurnalistic. in acest sens, se arata ca instanta de apel retine ca buna-credinta se prezuma, omitand sa motiveze inlaturarea probelor ce tindeau la a rasturna prezumtia si, de asemenea, ca baza factuala a fost suficienta pentru publicarea de informatii cu caracter cert sau de judecati de valoare, omitand a analiza resortul intern care a condus la investigatii (ce nu a fost unul de interes public, ci o indarjire personala a autorilor de a sanctiona atitudinea pretins 'aroganta' a recurentului-reclamant si a tatalui sau), precum si relevanta demersului insusi din perspectiva celor 21 de ani scursi de la data evenimentelor relatate; se arata ca instanta de apel nu analizeaza legalitatea si temeinicia investigatiilor din perspectiva unui demers jurnalistic, nu argumenteaza in ce masura fiecare dintre elementele factuale retinute prezinta suficienta credibilitate si pertinenta si in ce masura momentul si modalitatea publicarii dreptului la replica al recurentului-reclamant au indeplinit exigentele profesionale.

Inalta Curte apreciaza ca, in analiza bunei-credinte a demersului jurnalistic, instanta de apel a verificat si sustinerea referitoare la scopul urmarit prin publicarea articolelor, ce nu ar fi fost unul de interes public ci personal si, contrar afirmatiilor recurentului, a motivat inlaturarea asertiunilor acestuia ce tindeau la rasturnarea prezumtiei de buna credinta.

In acest sens instanta de apel arata ca subiectul este de interes public (moartea unui om si functionarea justitiei in sens larg) si ca motivatia ziaristului de a se face dreptate nu o exclude pe cea sustinuta de reclamant (respectiv ca ancheta jurnalistica ar fi fost declansata de parerea negativa pe care ziaristul o avea despre o anumita persoana, in speta presupusa aroganta). Important, precizeaza instanta de apel, este ca ziaristul sa nu fi avut numai intentia de a afecta in mod gratuit reputatia persoanei vizate, imprejurare care, de altfel, nu s-a dovedit (buna-credinta prezumandu-se).

Cerinta impusa de Curtea Europeana pentru a constata ca art. 10 a fost respectat este aceea a existentei unei baze factuale suficiente, care creeaza convingerea jurnalistului ca faptele prezentate sunt reale, punand un semn de egalitate intre aceasta si buna-credinta, in contextul discutarii unor chestiuni de interes general.

Critica recurentului in sensul ca instanta nu a analizat fiecare element factual din punctul de vedere al credibilitatii, pertinentei si modalitatii de obtinere nu poate fi retinuta in conditiile in care, in apel, au fost infatisate toate aspectele de fapt apreciate ca relevante in sustinerea argumentatiei juridice. Pe de alta parte, concluziile instantei rezultate in urma interpretarii probatoriului administrat nu mai pot fi cenzurate pe calea recursului, reprezentand aspecte de temeinicie si nu de nelegalitate a hotararii atacate.

In plus, desi a retinut ca afirmatiile ziaristilor in legatura cu faptele imputate reclamantului nu sunt sprijinite de probe absolute, instanta de apel a apreciat ca 'ele apar ca ipoteze pe care le-au formulat ziaristii, in cadrul si in limitele exercitiului liber al dreptului de exprimare. Atat timp cat au prezentat rationamentul care a stat la baza unor asemenea concluzii, facand referire deopotriva la pozitia exprimata de reclamant (care este versiunea oficiala), jurnalistii au fost de buna-credinta, lasand cititorului posibilitatea de a face propria apreciere asupra faptelor prezentate'.

In acelasi sens, si relevanta timpului scurs de la eveniment este un aspect de perceptie subiectiva a receptorului informatiei, neputand fi apreciata ca un element ce sustine reaua credinta a celui care a transmis informatia ignorat de instanta de apel.

O alta critica subsumata disp. art.304 pct. 7 C.proc.civ. este aceea ca instanta de apel nu a analizat ipoteza potrivit careia intimatii au urmarit conducerea cititorilor catre o anumita concluzie, folosind tehnicile specifice de investigatie, in scopul obtinerii unor elemente probatorii care sa le sustina concluzia initiala, aratandu-se ca la momentul publicarii primului articol intimatii-parati prezentau aprioric concluzia unei anchete jurnalistice care inca nici nu fusese demarata.

Nu poate fi retinuta neanalizarea acestui aspect in conditiile in care instanta de apel a aratat ca, desi sursele nu au fost prezentate de la inceput, nici afirmatiile din articole nu au fost atat de categorice de la inceput, existand o crestere graduala a imputarilor factuale pe masura prezentarii unor noi mijloace de proba, astfel incat maniera in care au procedat ziaristii este una corespunzatoare (iar nu la cele mai inalte standarde), constatanduse, in final, ca au existat anumite indicii in legatura cu faptele imputate reclamantului (referitoare, pe de o parte, la modul in care a avut loc accidentul si pe de alta parte, la modul in care s-a desfasurat urmarirea penala).

Prin urmare, asupra acestui aspect instanta de apel s-a pronuntat chiar daca intr-un sens diferit de cel solicitat a fi avut in vedere de reclamant.

S-a criticat si faptul ca, desi reclamantul a invocat ca motiv de apel si imprejurarea ca instanta de fond a ignorat sustinerile sale cu privire la nerespectarea de catre intimatii-parati a principiului prezumtiei de nevinovatie, hotararea recurata nu cuprinde o motivare cu privire la acest aspect.

Este eronata aceasta asertiune intrucat se constata ca instanta a analizat acest motiv de apel, atunci cand a apreciat ca intimatii-parati nu au afirmat ca reclamantul ar fi vinovat de producerea accidentului iar cea mai categorica sustinere a fost aceea dintr-un articol din 26 ianuarie 2012 in legatura cu dinamica accidentului, in sensul ca a condus cu viteza excesiva un autoturism, a intrat pe celalalt sens si a accidentat mortal o femeie de 23 ani (care traversa totusi printr-un loc nemarcat), concluzionand ca nu se poate retine ca ziaristii au formulat verdicte cu privire la vinovatia acestuia, in conditiile in care finalitatea declarata a articolelor era aceea a redeschiderii anchetei.

Prin urmare Inalta Curte nu va retine critica de nemotivare a deciziei recurate, in conditiile in care instanta de apel a argumentat care sunt considerentele de fapt si de drept avute in vedere la pronuntarea solutiei, cu legatura directa cu aceasta si care sustin decizia.

II. In ceea ce priveste motivul de recurs prevazut de art. 304 pct.9 C.proc.civ., recurentul a aratat ca instanta de apel, printr-o gresita aplicare a prevederilor normative incidente in cauza, a retinut legitimitatea anchetei jurnalistice si respectarea de catre intimati a obligatiilor care le revin conform deontologiei profesionale, desi, in cuprinsul articolelor mentionate, s-a produs o defaimare publica in ceea ce il priveste, prin prezentarea intr-o maniera neconforma cu realitatea, agresiva si vehementa, a modului in care s-a desfasurat acum 21 de ani ancheta penala.

Recurentul sustine, in primul rand, ca a fost incalcat principiul bunei-credinte in realizarea demersului jurnalistic, astfel ca acesta nu se mai bucura de protectia conferita de art. 10 din Conventie, argumentele invocate referindu-se la titlurile alese (ce exced dozei de exagerare permise), tonul denigrator al campaniei, in care simple opinii au fost prezentate ca certitudini, scopul campaniei jurnalistice, incalcarea dreptului la replica si ignorarea punctului sau de vedere. Recurentul afirma ca nu s-a tinut cont, in aprecierea libertatii jurnalistice de exprimare, de imprejurarea ca nu este o persoana publica decat sub aspectul vietii sportive, astfel ca limitarea dreptului la onoare si demnitate este fara suport legal.

O astfel de critica impune a se analiza in ce masura libertatea de exprimare a ziaristilor si de informare a publicului, garantata de art.10, incalca dreptul la viata privata a reclamantului, ocrotit de art. 8 din Conventie, in cadrul caruia este inclus si dreptul la reputatie. Atat instanta de fond cat si cea de apel au examinat cauza din perspectiva echilibrului intre cele doua drepturi garantate deopotriva, verificand daca, prin publicarea articolelor incriminate, jurnalistii s-au plasat in afara limitelor de protectie oferite de art.10, cu consecinta incalcarii art. 8.

Corect s-a retinut ca presa are datoria de a alerta publicul atunci cand are informatii de interes general, insa cand acestea implica in mod direct persoane determinate, trebuie sa furnizeze o baza factuala si sa aiba in vedere contextul public in care actioneaza persoana vizata si natura imprejurarilor ce fac obiectul articolelor. Pentru a constitui o incalcare a art. 8 din Conventie, un atac impotriva reputatiei unei persoane trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate si sa cauzeze un prejudiciu real victimei prin incalcarea dreptului acesteia la respectul vietii private.

Este de necontestat, iar instantele de fond au afirmat deja, ca potrivit jurisprudentei Curtii Europene, desi nu trebuie sa depaseasca limitele ce tin in special de protectia reputatiei si drepturilor persoanei, in indeplinirea sarcinii de a comunica informatii si idei asupra unor chestiuni de interes general, jurnalistii sunt protejati de art.10 din Conventie chiar daca nu pot face proba veritatii, daca se dovedeste ca au actionat cu buna-credinta, pe baza unor afirmatii credibile. Inexactitatea partiala a faptelor prezentate nu exclude protectia art.10 daca jurnalistul nu a actionat cu rea-credinta iar subiectul este de interes public.

Sanctionarea jurnalistilor in temeiul raspunderii civile delictuale, astfel cum solicita reclamantul, reprezinta o ingerinta in dreptul la libera exprimare. Pentru impunerea pe cale jurisdictionala a unei asemenea ingerinte, cu titlu de sanctiune civila, in cauza s-a verificat daca ingerinta este prevazuta de lege (institutia raspunderii civile delictuale fiind reglementata de art.1349 NCC), daca este justificata (se invoca incalcarea dreptului la reputatie a persoanei criticate), daca este necesara intr-o societate democratica (limitele aprecierii fiind mai largi in cazul unor persoane publice), respectiv daca corespunde unei nevoi sociale imperative (sa existe baza factuala pentru judecatile de valoare, sens in care s-a apreciat ca ancheta jurnalistica poate face dovada documentarii si bunei credinte si reprezinta un factor exonerator de raspundere civila).

Analizand aceste elemente in cadrul mecanismului raspunderii civile delictuale, instanta de apel a apreciat corect ca in cauza ingerinta statului in libertatea de exprimare, desi legala, nu ar fi proportionala cu scopul legitim urmarit.

Instanta de apel nu s-a rezumat la o aplicare strict formala a principiilor libertatii de exprimare, ci a analizat criteriile de apreciere a limitelor criticii acceptabile referitoare la calitatea persoanei, forma si stilul mesajului critic, contextul in care este redactat articolul, interesul public pentru tema dezbatuta, existenta bazei factuale minime, raportul intre judecata de valoare si situatia faptica, doza de exagerare a limbajului, concluzionand ca s-a respectat cu buna credinta deontologia profesionala, jurnalistii prezentand concluzii proprii obiective.

Este reala sustinerea recurentului in sensul ca art. 10 nu acopera informatii false si denigratoare, insa in cauza continutul articolelor, prin prisma probatoriului administrat, nu a fost considerat ca atare. S-a apreciat ca maniera de redactare a articolelor nu excede limitelor acceptabile, ca afirmatiile jurnalistice nu sunt lipsite total de baza factuala, au un suport probatoriu, nefiind efectuate exclusiv intr-o campanie media de denigrare indreptata impotriva reclamantului sau a tatalui sau.

De asemenea, instanta de apel a retinut ca limitele impuse demersului jurnalistic in cazul concret al unui subiect de interes general (o posibila fapta penala savarsita de o persoana cu notorietate in randul publicului cititor si suspiciunea de influentare a unei anchete penale), sunt mai largi, astfel ca publicarea articolelor poate fi justificata, in conditiile respectarii principiului bunei credinte si a obligatiei de verificare si informare corecta si obiectiva, conditii apreciate a fi fost indeplinite in cauza.

In acord cu instanta de apel, inalta Curte apreciaza ca limitele critice acceptabile sunt mai largi in cazul unei persoane publice decat in cazul individului obisnuit, iar pe de alta parte, nu se poate retine ca ceea ce a fost prezentat publicului, un accident rutier soldat cu decesul victimei reprezinta un aspect ce tine strict de viata privata a persoanei.

Astfel articolele au vizat, dupa cum s-a aratat, o posibila fapta penala comisa de reclamantul despre care se sugereaza,

contrar concluziei cu care s-a finalizat ancheta penala in epoca, ca ar fi condus, in locul sotiei sale, autoturismul care a accidentat mortal o persoana ce traversa strada prin loc neregulamentar.

Reclamantul este o persoana publica, chiar daca numai prin prisma profesiei sale, aceeasi cu cea a tatalui sau, dat fiind interesul considerabil al publicului pentru domeniul sportiv in care acestia activeaza.

Pentru o persoana activa in domeniul public, interesul mai mare cu privire la o eventuala fapta sau conduita este justificat, retinandu-se, corelativ, o toleranta mai mare fata de mijloacele utilizate in dezbateri.

Prin urmare, caracterul notoriu al persoanei implicate, combinat cu subiectul acestei investigatii, o posibila incalcare a legii ce nu a fost sanctionata la momentul savarsirii ei, justifica interesul investigatiei jurnalistice.

Este reala aprecierea instantei de apel ca titlurile articolelor contin o mare doza de exagerare, chiar de provocare, atunci cand califica accidentul rutier soldat cu decesul victimei drept o crima, insa o astfel de calificare, astfel cum rezulta din continutul articolelor, nu se refera la infractiunea de omor din legislatia penala ci la urmarile accidentului, respectiv decesul victimei, mentinandu-se in doza permisa de exagerare si provocare a opiniei cetatenilor, intrucat a reprezentat o judecata de valoare fundamentata pe o baza factuala reala.

Prin urmare, chiar daca titlul are un caracter insolent si exagerat, nu poate conduce la concluzia ca ziaristii ar fi acreditat ideea vinovatiei reclamantului pentru ucidere din culpa ci scopul a fost de a atrage atentia asupra subiectului apreciat a fi de interes public, aspect ce se circumscrie exercitiului libertatii jurnalistice. Opiniile lor nu trebuie interpretate din punct de vedere juridic pentru ca jurnalistii nu au o pregatire calificata in acest domeniu iar expresiile gen 'crima' sunt folosite in contextul in care se doreste atragerea de cititori pentru articolul publicat.

Potrivit jurisprudentei Curtii europene in aplicarea art.10 din conventie, insusita de instanta nationala, libertatea de exprimare acopera nu numai informatiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau ingrijoreaza statul sau un anumit segment al populatiei.

Corect a apreciat instanta de apel ca opinia personala a ziaristului referitoare la persoana reclamantului nu este mai importanta decat scopul declarat de a sesiza o posibila conduita nelegala a acestuia si a autoritatilor statului in legatura cu o imprejurare ce ar fi putut atrage raspunderea penala.

Nu s-ar concepe ca un jurnalist sa poata sa emita judecati de valoare critice numai cu conditia de a le putea demonstra realitatea. in situatia in care a existat o ancheta penala in legatura cu fapta ce a determinat investigatia jurnalistica, exista o baza factuala care sa justifice judecata de valoare. Judecata de valoare este excesiva doar atunci cand este lipsita de orice baza factuala, situatie ce nu se regaseste in speta. Articolele realizate s-au finalizat cu concluzii obiective in sensul unei solicitari de redeschidere a anchetei astfel ca nu au fost apreciate de instantele de fond doar ca un atac personal gratuit.

Jurnalistii au recunoscut ca au plecat de la comentariul unei cititoare postat pe internet, insa nu s-au limitat la informatiile continute in acest comentariu, ci au continuat investigatia jurnalistica si s-au documentat cu privire la caracterul real al informatiilor, dincolo de doza de exagerare folosita in exprimare pentru a atrage atentia publicului asupra acestei situatii, au prezentat punctul de vedere al familiei victimei, dar si concluziile anchetei oficiale, au intervievat specialisti, martori. Pornind de la aceasta stare factuala au formulat judecati de valoare, insa faptele concrete imputate reclamantului (se afla la volan, a beneficiat de influentarea anchetei penale) au in ele insele o baza factuala suficienta pentru a putea determina pronuntarea unor concluzii, nu neaparat verdicte de vinovatie. Este adevarat ca distorsionarea realitatii operata cu rea credinta poate sa depaseasca limitele criticii acceptabile insa, in prezenta cauza, s-a retinut ca reclamantul nu si-a putut dovedi sustinerea ca scopul acestor articole ar fi fost acela de satisfacere a unui interes particular al ziaristului intr-o campanie mediatica de defaimare si discreditare a sa si a familiei sale.

In acest sens. astfel cum instantele de fond au constatat, afirmatiile nu prezinta situatii lipsite de orice suport probator, ci contin informatii fiabile ce pot fi considerate verosimile.

Nu se poate retine nici asertiunea reclamantului referitoare la incalcarea de catre jurnalisti a dreptului la replica si neprezentarea punctului sau de vedere, in conditiile in care instanta de apel a apreciat ca aceasta obligatie a fost indeplinita prin faptul ca ziarul a publicat declaratia de presa a reclamantului la data de 23.01.2012, concordanta cu concluziile anchetei oficiale, de asemenea redata in cuprinsul articolelor.

Recurentul nu a aratat in ce consta nelegalitatea acestei statuari a instantei de apel, sustinand doar aspecte referitoare la modul, necorespunzator in opinia sa, in care a fost indeplinita, de catre jurnalisti, aceasta obligatie, respectiv ca declaratia sa nu a fost prezentata cu obiectivitate si ca nu a fost publicat un raspuns oficial al organului de ancheta penala continut in adresa Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie transmis la 25.01.2013. Aceste aspecte insa, care au stat la baza retinerii de catre instanta de apel a respectarii dreptului la replica, reprezinta chestiuni de apreciere prin raportare la situatia de fapt si la probele administrate, proprii unei faze devolutive a procesului civil, imposibil de reevaluat in recurs fata de limitarile art.304 C.proc.civ.

In concluzie, calificand discursul jurnalistic, se apreciaza, raportat la atitudinea subiectiva, ca acesta nu a fost formulat cu rea credinta si nici ca au fost depasite limitele libertatii de exprimare, neputandu-se retine astfel critica recurentului privind incalcarea principiului bunei credinte.

Un alt principiu a carui incalcare, considera recurentul, a fost nesocotita de instanta de apel este acela de informare prealabila si efectuarea unor verificari riguroase. Sub acest aspect se imputa instantei de apel ca nu a tinut cont de imprejurarea ca informatiile redate in articol nu au o baza factuala reala, faptele fiind prezentate voit denaturat, ca jurnalistii nu au facut verificari anterioare publicarii primului articol care s-a bazat pe un comentariu al unui cititor si pe ceea ce a afirmat tatal victimei. in plus aceste sustineri precum si cele ale martorului si procurorului se impuneau a fi prezentate ca opinii, nu cu un caracter de adevar absolut.

Cum s-a mentionat anterior, desi presei ii este tolerata o oarecare doza de exagerare sau chiar de provocare, jurnalistii trebuie sa indeplineasca obligatia deontologica de a verifica in prealabil, in mod rezonabil, sustinerile publicate si de a solicita un punct de vedere persoanei vizate de continutul articolului.

Inalta Curte apreciaza ca, in cauza, jurnalistii s-au preocupat sa verifice in mod serios veracitatea si fiabilitatea afirmatiilor facute, cu mijloacele specifice demersului jurnalistic. Cu privire la rigurozitatea verificarilor, astfel cum s-a aratat anterior, nu intotdeauna, cand se fac afirmatii referitoare la fapte, este necesar sa se dovedeasca adevarul acestora, nefiind efectuate in cadrul unei anchete penale, ci este suficienta sa fie mentionate imprejurari care ofera indicii in acest sens.

Imprejurarea ca elementele investigatiei au fost prezentate in cuprinsul mai multor articole, informatiile nefiind obtinute in totalitate anterior declansarii campaniei de presa, nu poate fi considerata o incalcare a normei deontologice, instanta de apel apreciind corect ca o crestere graduala a imputarilor factuale este corespunzatoare, deci acceptabila, chiar daca nu se ridica la cele mai inalte standarde. Nu se contesta nici faptul ca reclamantul a fost instiintat anterior publicarii primului articol, modalitatea de informare (prin SMS) neputand fi calificata ca formala.

De asemenea, contrar aprecierilor recurentului, in continutul publicat se poate realiza distinctia intre informatiile provenind de la autoritati, declaratiile familiei, ale martorilor si ale specialistilor, pe de o parte si opiniile jurnalistilor, pe de alta parte. Judecata de valoare in cauza se intemeiaza pe o explicatie obiectiva acceptabila cuprinsa in continutul articolului,de unde se deduce ca publicarea articolelor prin care persoana vizata a fost considerata, in contradictie cu concluziile anchetei penale, autor al accidentului, s-a bazat pe o activitate de culegere a datelor necesare si verificare a situatiei prezentate.

Se critica, in memoriul de recurs, si faptul ca instanta de apel nu a sanctionat incalcarea prezumtiei de nevinovatie de catre jurnalistii care au formulat verdicte privind savarsirea unor infractiuni, in conditiile in care o ancheta penala a statuat contrar.

Instantele de fond nu au ignorat prezumtia de nevinovatie cand au apreciat ca interesul fata de subiect este major, dat fiind norma sociala presupus a fi fost incalcata si notorietatea persoanei subiect al investigatiei jurnalistice, ca afirmatiile nu apar a fi pur subiective si lipsite de orice suport iar concluzia verificarilor jurisdictionale asupra faptelor prezentate nu este hotaratoare in stabilirea veridicitatii din punct de vedere al libertatii de exprimare.

In concordanta cu aprecierea instantei de apel, se retine ca jurnalistii nu au formulat, in concluziile articolelor, verdicte de vinovatie penala, rolul pe care si l-au asumat fiind de a alerta opinia publica atunci cand au apreciat ca detin informatii despre posibile nereguli, fara sa a li se putea impune sa dispuna de mijloacele de proba pe care le administreaza organele judiciare in stabilirea savarsirii unei infractiuni. De altfel, in principal, articolele redau derularea faptelor in versiunea retinuta din declaratiile persoanelor intervievate, puncteaza pretinse contradictii cu concluziile anchetei penale, descriu conduite precedente ale persoanelor implicate si opiniile unor specialisti, mentionand, in concluziile ultimului articol, ca nu pot stabili vinovati si ca, indiferent de situatie, a intervenit prescriptia raspunderii penale. in acest sens sunt si concluziile instantei de apel care, analizand continutul publicatiilor, nu a identificat formularea unui verdict de vinovatie.

In fine, se imputa instantei de apel ca nu a analizat prejudiciul moral suferit de recurent si legatura de cauzalitate cu fapta ilicita.

Este adevarat ca angajarea raspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, astfel cum este reglementata de art. 1357 si urm. NCC (precum si in reglementarea anterioara art.998-999) presupune existenta cumulata a patru conditii sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia autorului faptei ilicite.

Insa, dat fiind caracterul cumulativ al conditiilor ce se impun a fi indeplinite pentru declansarea mecanismului raspunderii civile delictuale, de vreme ce s-a constatat inexistenta caracterului ilicit al faptei, devine lipsita de relevanta analiza celorlalte conditii, sens in care nu se poate reprosa instantei de apel o astfel de omisiune.

Cu privire la practica judiciara invocata in recurs (admiterea in prima instanta a unei actiuni in raspundere civila delictuala promovata de tatal reclamantului), se retine ca aceasta nu reprezinta un izvor de drept si nici nu se poate impune prin efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat in conditiile in care situatiile analizate nu sunt aceleasi, partile, obiectul si cauza fiind distincte.

Pentru toate aceste considerente, inalta Curte apreciaza ca decizia atacata a fost pronuntata cu respectarea dispozitiilor legale, nefiind incidente dispozitiile art. 304 pct.7 si 9 C.proc.civ. in consecinta, in baza art.312 alin.1 C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat".