BUGAN vs. ROMANIA – Hotararea unei instante care obliga un jurnalist la plata unor despagubiri pentru maniera in care acesta s-a referit la directorul unui spital public local, in absenta unei motivari „suficiente si relevante” a reunirii elementelor raspunderii civile delictuale, reprezinta o incalcare a libertatii de exprimare (Art. 10): „Curtea reaminteste ca libertatea de exprimare se aplica si pentru 'informatii' sau 'idei' care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza”

In cauza Sorin Bugan contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca a existat o incalcare a Art. 10 din Conventie, privind libertatea de exprimare.

Curtea a concluzionat ca instantele nationale nu au oferit motive „relevante si suficiente” pentru imixtiunea in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare si ca ingerinta in cauza a fost disproportionata, nefiind „necesara intr-o societate democratica” in sensul Art. 10.2 din Conventie.

Judecatorii europeni au stabilit ca hotararea unei instante care obliga un jurnalist la plata unor despagubiri pentru maniera in care acesta s-a referit la directorul unui spital public local, in absenta unei motivari a reunirii elementelor raspunderii civile delictuale, reprezinta o incalcare a libertatii de exprimare.

>>Hotararea CEDO in cauza Sorin Bugan contra Romaniei (cererea nr. 13824/06; Sectia a III-a, 12 februarie 2013)

Extras din hotarare:

"21. Curtea face referire la principiile stabilite in jurisprudenta sa referitoare la libertatea de exprimare, garantata de Art. 10 din Conventie (a se vedea, printre multe altele, Cumpana si Mazare impotriva Romaniei, Marea Camera, nr. 33348/96, par. 88-93, CEDO 2004–XI). Curtea reaminteste ca presa joaca un rol vital de 'caine de paza' intr-o societate democratica. Desi presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, in special in ceea ce priveste reputatia si drepturile celorlalti, sarcina sa este totusi de a transmite – intr-un mod compatibil cu obligatiile si responsabilitatile sale – informatii si idei cu privire la aspecte politice si la alte chestiuni de interes general (a se vedea Cumpana si Mazare vs. Romania, citata anterior, par. 93).

22. Curtea face din nou referire la jurisprudenta sa consacrata privind protectia acordata jurnalistilor care dezbat aspecte de interes general si la limitele criticii acceptabile, care sunt mai largi in privinta unui functionar public sau al unui politician care actioneaza in calitatea sa publica decat in privinta unei persoane private (a se vedea Cumpana si Mazare, citata anterior, par. 88–91; Bjork Eiosdottir vs. Islanda, nr. 46443/09, par. 62–65, 10 iulie 2012; Oberschlick vs. Austria - nr. 2, 1 iulie 1997, par. 29, Culegere de hotarari si decizii 1997-IV; Ieremeiov vs. Romania - nr. 1, nr. 75300/01, par. 38, 24 noiembrie 2009).

23. In special, Curtea reaminteste ca libertatea de exprimare se aplica si pentru 'informatii' sau 'idei' care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza (Janowski impotriva Poloniei, Marea Camera, nr. 25716/94, par. 30, CEDO 1999–I). In plus, desi Curtea a stabilit ca dreptul la o buna reputatie este protejat de Art. 8 din Conventie, pentru ca articolul respectiv sa fie adus in discutie, un atac asupra reputatiei unei persoane trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate si sa cauzeze un prejudiciu asupra dreptului personal al partii vatamate la respectul vietii private (a se vedea A. vs. Norvegia, nr. 28070/06, par. 64, 9 aprilie 2009).

24. Revenind la faptele din prezenta cauza, trebuie constatat de la inceput ca decizia incriminata a constituit o ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Ingerinta avea temeiul in art. 998–999 C. civ. si urmarea scopul legitim de a proteja reputatia altora.

25. Ramane asadar de stabilit daca ingerinta era necesara intr-o societate democratica. In conformitate cu jurisprudenta sa, Curtea va determina daca argumentele invocate de instantele nationale erau 'relevante si suficiente' si daca ingerinta era proportionala cu scopul legitim urmarit. Pentru a face aceasta, Curtea va lua in considerare si marjele de apreciere recunoscute instantelor nationale.

26. Curtea este de acord cu constatarile instantelor nationale potrivit carora reclamantul a relatat aspecte de interes general, a probat veridicitatea afirmatiilor factuale si a actionat cu buna-credinta. Partea vatamata era directorul spitalului public local si o persoana publica. Activitatile sale de manager al institutiei aveau efect asupra accesului populatiei locale la serviciile medicale. Ca atare, este un fapt acceptabil ca acesta din urma era subiect al unui control mai atent al activitatilor sale si al comportamentului sau in viata publica. Desi, intr-adevar, unele comentarii ale reclamantului faceau trimitere la viata privata a partii vatamate, limbajul a ramas totusi in limitele acceptabile ale libertatii de exprimare a jurnalistilor.

27. Curtea observa ca, actionand ca instanta de ultim grad de jurisdictie, tribunalul l-a obligat pe reclamant la plata de daune morale si cheltuieli de judecata. Curtea accepta ca, procedand astfel, instanta nationala a confirmat, in motivarea sa, intr-o anumita masura, ca partea vatamata a suferit un prejudiciu ca urmare a cuvintelor utilizate de reclamant. Cu toate acestea, nu a oferit suficiente motive pentru a stabili raspunderea civila a reclamantului, conform cerintelor dreptului civil (a se vedea supra, par. 15).

Mai mult, tribunalului nu i-au fost prezentate noi probe cu privire la raspunderea civila si partile nu au dat noi declaratii. Curtea reitereaza faptul ca doar prin pronuntarea unor decizii motivate instantele nationale pot indeplini cerintele unei bune administrari a justitiei (a se vedea, mutatis mutandis, Suominen vs. Finlanda, nr. 37801/97, par. 34, 1 iulie 2003). Ca urmare, reiese ca tribunalul nu a oferit o motivare relevanta si suficienta prin decizia sa.

28. In lumina concluziei la care a ajuns mai sus, Curtea considera ca nu este necesar sa examineze severitatea despagubirilor si cheltuielilor de judecata platite de reclamant (a se vedea Busuioc vs. Moldova, nr. 61513/00, par. 96, 21 decembrie 2004).

29. Consideratiile precedente sunt suficiente ca sa permita Curtii sa concluzioneze ca instantele nationale nu au oferit motive relevante si suficiente pentru ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare in prezenta cauza si ca ingerinta in cauza a fost disproportionata si, prin urmare, nu a fost 'necesara intr-o societate democratica' in sensul Art. 10.2 din Conventie.

Prin urmare, a fost incalcat Art. 10 din Conventie".