BRANISTE vs. ROMANIA – Dreptul de proprietate vs. dreptul de superficie. Punerea reclamantului/ proprietarului in imposibilitatea folosirii bunului sau ori a culegerii fructelor, cu nesocotirea justului echilibru intre interesele comunitatii si interesele proprietarilor terenurilor (incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie)

In cauza Ion Braniste contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit existenta unei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, privind dreptul la respectarea proprietatii.

Instituirea prin lege a unui drept de superficie cu titlu gratuit in favoarea unor societati comerciale infiintate prin restructurarea unor societati cooperatiste asupra terenului reclamantului, cu efectul punerii acestuia in imposibilitatea folosirii bunului sau ori a culegerii fructelor, s-a facut fara a se pune in balanta interesele comunitatii cu cele ale proprietarilor terenurilor, ceea a determinat ruperea justului echilibru si constatarea caracterului neproportional al ingerintei in dreptul de proprietate al reclamantului.

Curtea a concluzionat ca reclamantul a suportat, inaintea intrarii in vigoare a Legii nr. 1/2005, un prejudiciu special si excesiv pe care numai posibilitatea de a cere o despagubire ar fi putut sa il legitimeze.

>>Hotararea CEDO in cauza Ion Braniste contra Romaniei (cererea nr. 19099/04; Sectia a III-a, 5 noiembrie 2013)

Extras din hotarare:

"33. Reclamantul considera ca ar fi trebuit sa beneficieze de toate atributele dreptului de proprietate recunoscute prin titlul de proprietate.

34. Guvernul sustine ca reclamantul era raspunzator de situatia creata din cauza ca ar fi revendicat pe langa autoritatile locale restituirea terenului care a apartinut bunicilor sai pe amplasamentul initial, chiar daca stia ca o parte din acest teren era ocupata de cladirile celor doua cooperative.

35. In orice caz, Guvernul considera ca ingerinta in exercitarea de catre reclamant a dreptului sau de proprietate era legala si ca aceasta pastra un echilibru just intre necesitatile interesului general al comunitatii si imperativele drepturilor fundamentale ale persoanei in cauza.

36. Curtea constata ca dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu, astfel cum a fost recunoscut de titlul de proprietate din 2 octombrie 2003, era absolut si exclusiv, si ca nu putea face obiectul niciunui dezmembramant sau conditii (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citata anterior, par. 28). Cu toate acestea, reclamantul a fost privat de posibilitatea de a beneficia de bunul sau si de a obtine fructele acestuia, in temeiul Legii nr. 109/1996 care stabilise un drept de superficie gratuit in favoarea cooperativelor.

37. Prin urmare, a existat o ingerinta in exercitarea de catre reclamant a dreptului sau la respectarea bunurilor.

38. Curtea nu se indoieste de faptul ca recunoasterea in favoarea cooperativelor a dreptului de superficie avea o baza legala in dreptul intern, adica Legea nr. 109/1996, si ca aceasta urmarea un scop de interes general, si anume, mentinerea activitatilor economice si a serviciilor furnizate de catre aceste societati.

39. In aceasta situatie, in lumina principiului general al respectarii proprietatii, consacrat de prima teza a primului paragraf al art. 1 citata anterior, Curtea este obligata sa verifice daca autoritatile romane au asigurat un echilibru just intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele protejarii drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea, mutatis mutandis, printre multe altele, Sporrong si Loennroth vs. Suedia, hotararea din 23 septembrie 1982, seria A nr. 52, pag. 26, par. 69).

40. In aceasta privinta, Curtea constata ca legislatia interna excludea complet orice posibilitate de punere in balanta a intereselor comunitatii si a celor ale proprietarilor ale caror terenuri erau ocupate de constructii apartinand cooperativelor (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citata anterior, par. 34).

41. Avand in vedere faptul ca reclamantul nu a putut beneficia pe deplin de dreptul sau de proprietate asupra terenului in timpul ocuparii spatiului de catre cooperative, Curtea considera ca situatia astfel creata a distrus echilibrul just intre apararea dreptului de proprietate si cerintele de interes general (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citata anterior, par. 35).

42. De altfel, Curtea considera ca nu se poate reprosa reclamantului faptul ca a cerut restituirea pe acelasi amplasament a terenului care a apartinut inaintasilor sai, asa cum afirma Guvernul, din moment ce cererea acestuia era fondata pe dispozitiile Legii nr. 18/1991, iar instantele interne au admis-o.

43. In consecinta, Curtea concluzioneaza ca reclamantul a suportat, inaintea intrarii in vigoare a Legii nr. 1/2005, un prejudiciu special si excesiv pe care numai posibilitatea de a cere o despagubire ar fi putut sa il legitimeze.

44. Prin urmare, a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1".