BALTEANU vs. ROMANIA – Lipsa garantiilor in procedura de autorizare a interceptarii conversatiilor. Esecul instantelor interne de a raspunde obiectiilor privind legalitatea autorizatiei de supraveghere si acuratetea transcrierilor inregistrarilor convorbirilor telefonice, formulate in mod repetat de reclamant. Incalcarea dreptului la respectarea vietii private (Art. 8 din Conventie)

In cauza Viorel Balteanu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea Art. 8 din Conventie, privind dreptul la respectarea vietii private, si a declarat inadmisibile capetele de cerere privind pretinsele incalcari ale Art. 6 si Art. 5.3 din Conventie.

Curtea a stabilit ca instantele nationale nu au oferit un raspuns complet la obiectiile repetate ale reclamantului privind legalitatea autorizatiei de interceptare si acuratetea transcrierilor inregistrarilor convorbirilor telefonice.

Judecatorii europeni au apreciat ca reclamantul a fost pus in imposibilitatea de a se prevala de posibilitatea de a solicita distrugerea inregistrarilor, in temeiul noilor dispozitii procesual penale recent intrate in vigoare, sau de a cere despagubiri pentru interceptare nelegala, in temeiul dreptului general al raspunderii civile delictuale.

>>Hotararea CEDO in cauza Viorel Balteanu contra Romaniei (cererea nr. 142/04; Sectia a III-a, 16 iulie 2013)

Extras din hotarare:

„Cu privire la pretinsa incalcare a Art. 8 din Conventie

24. Reclamantul s-a plans ca inregistrarea convorbirilor sale purtate cu terti a fost nelegala si nu a fost autorizata corespunzator, incalcand astfel cerintele Art. 8 din Conventie, formulat dupa cum urmeaza:

'1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora'.

(...)

Cu privire la fond

1. Argumentele partilor

39. Reclamantul a argumentat ca procurorul care a dispus interceptarea si inregistrarea conversatiilor sale nu era un magistrat independent in sensul Conventiei. Acesta a reiterat ca nu a avut posibilitatea de a asculta casetele in sedinta publica. Invocand hotararile pronuntate in cauzele Dumitru Popescu (citata anterior) si Calmanovici impotriva Romaniei (nr. 42250/02, 1 iulie 2008), acesta a subliniat ca Curtea a constatat deja ca sistemul de autorizare a interceptarii comunicatiilor existent la momentul faptelor din prezenta cauza nu oferea garantii adecvate impotriva ingerintei arbitrare.

>>CALMANOVICI vs. ROMANIA

>>DUMITRU POPESCU vs. ROMANIA (2)

40. Guvernul a sustinut ca orice ingerinta care ar fi putut rezulta in cauza a indeplinit cerintele Art. 8.2 din Conventie. In special, aceasta era prevazuta de lege, si anume, art. 91/1 - 91/5 Cod procedura penala, urmarea scopul legitim de a preveni infractionalitatea si era proportionala cu acest scop legitim, avand in vedere ca interceptarea a fost dispusa pentru o perioada de timp foarte scurta si a privit doar doua conversatii. De asemenea, acesta a argumentat ca autoritatile nationale beneficiau de o anumita marja de apreciere in ceea ce priveste maniera in care era folosit sistemul de supraveghere de catre politie.

2. Motivarea Curtii

41. Curtea remarca, in primul rand, ca interceptarea si inregistrarea conversatiilor reclamantului cu R.J. si M.D. intra in sfera notiunilor de 'viata privata' si 'corespondenta' in sensul Art. 8 (a se vedea, printre alte hotarari, Craxi vs. Italia - nr. 2, nr. 25337/94, par. 57, 17 iulie 2003; Bykov vs. Rusia, Marea Camera, nr. 4378/02, par. 72, 10 martie 2009; si Draksas vs. Lituania, nr. 36662/04, par. 52, 31 iulie 2012). Curtea observa si ca, in prezenta cauza, conversatiile respective au fost inregistrate la 20 ianuarie 2003, pe baza unei autorizatii emise de un procuror.

42. Curtea a constatat deja ca sistemul de autorizare a interceptarii comunicatiilor, existent la momentul faptelor din prezenta cauza, nu oferea garantii corespunzatoare si, prin urmare, nu respecta cerintele prevazute la Art. 8, in masura in care procurorul care autoriza orice supraveghere nu era independent de Executiv (a se vedea Dumitru Popescu, citata anterior, par. 71); decizia unui procuror de a intercepta comunicatiile nu era supusa aprobarii unui judecator inainte de a fi executata (idem, par. 72); o persoana aflata sub supraveghere nu putea contesta in fata unei instante fondul interceptarii (idem, par. 74); si nu exista nicio mentiune in legislatie privind circumstantele in care ar trebui sa fie distruse transcrierile (idem, par. 79). Desi interceptarile din cauzele Dumitru Popescu si Calmanovici, ambele citate anterior, au fost dispuse din motive de securitate nationala, motiv ce nu a fost invocat in prezenta cauza, modul in care au fost efectuate era acelasi in ambele situatii. Prin urmare, Curtea considera ca, atunci cand a fost initiata in prezenta cauza, procedura de autorizare a interceptarii conversatiilor a fost lipsita de garantiile corespunzatoare, prevazute la Art. 8.

43. Curtea reitereaza ca modificarile Codului de procedura penala au intrat in vigoare in cursul procedurilor de apel din prezenta cauza si, astfel, permiteau supravegherea mai atenta de catre instante a interceptarilor conversatiilor telefonice (a se vedea supra, par. 32, si Dumitru Popescu, citata anterior, par. 82-83). Sistemul existent stabilea o procedura mai riguroasa, cu garantii suplimentare pentru persoanele implicate. Prin urmare, Curtea va evalua doar modul in care aceste garantii au fost aplicate de autoritatile nationale in situatia particulara a reclamantului (a se vedea Klass si altii vs. Germania, 6 septembrie 1978, par. 33, seria A nr. 28).

44. In acest sens, Curtea observa ca instantele interne nu au oferit un raspuns complet la obiectiile repetate ale reclamantului privind legalitatea autorizatiei si acuratetea transcrierilor. Acestea pur si simplu au remarcat ca raportul intocmit de procuror privind inregistrarile a fost anexat la dosar, impreuna cu casetele. Au acceptat refuzul procurorului de a prezenta autorizatia, fara sa il conteste (a se vedea supra, par. 14).

45. Procedand astfel, instanta interna a lipsit, sub toate aspectele, garantiile prevazute de noua legislatie a statului parat. In plus, deoarece instantele nu au examinat legalitatea inregistrarilor sau acuratetea transcrierilor, reclamantul nu s-a putut prevala de posibilitatea de a solicita distrugerea acestora, in temeiul dispozitiilor Codului de procedura penala care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2004, sau de a solicita despagubiri pentru interceptare nelegala, in temeiul dreptului general al raspunderii civile delictuale.

46. Pentru aceste motive, Curtea considera ca, in prezenta cauza, a fost incalcat Art. 8 din Conventie”.