Avocatura, incotro?

1. Scurt bilant legislativ al modificarilor importante privind profesia de avocat, de la intrarea in vigoare a Pachetului reformei penale la zi

1.1. Cateva repere

Demersul mi se pare util, din cel putin un punct de vedere, respectiv cel al evaluarii impactului practic al dispozitiilor legale noi, care au generat reconfigurarea activitatii avocatiale in Romania.

---

La 1 februarie 2014 a intrat Pachetul reformei penale[1], moment de la care vreau sa fac un scurt bilant al modificarilor (in sens larg, incluzand si completarile) legislative importante referitoare la profesia de avocat.

Acum, la peste 5 ani de la intrarea in vigoare a prevederilor supuse examinarii, se pot trage anumite concluzii referitoare la atingerea sau nu a dezideratelor avute in vedere cu ocazia adoptarii acestora, astfel incat sa se poata face propuneri pertinente sub aspectul cuvenitelor reglaje sau ajustari necesare pentru optimizarea organizarii si exercitarii profesiei de avocat.

Pe langa analiza dispozitiilor din Pachetul reformei penale, voi prezenta principalele modificari intervenite dupa 1 februarie 2014, in materia organizarii si exercitarii profesiei de avocat, respectiv cele adoptate prin Legea nr. 25/2017 si Legea nr. 207/2018.

In fine, dupa trecerea in revista a dispozitiilor intrate in vigoare incepand cu 1 februarie 2014, voi semnala si alte aspecte care ar trebui sa se bucure de atentia legiuitorului in ceea ce priveste profesia de avocat, astfel incat aceasta nobila activitate liberala sa aiba un cadru legal corespunzator rolului sau social.

Nu voi insista aici asupra schimbarilor survenite in relatiile interinstitutionale (cu Ministerul Justitiei, Ministerul Public s.a.)[2].

1.2. Succinta conturare a rolului avocatului in societate

Conform art. 24 din Constitutie: „(1) Dreptul la aparare este garantat.

(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”.

Avocatul este un specialist in drept, chemat in ajutor de catre persoanele fizice si juridice care au probleme juridice. De altfel, termenul avocat provine din latinescul advocatus, care il desemneaza pe cel „cel chemat in ajutor”[3].

Cu toate ca prezenta avocatului, alaturi de persoanele implicate in conflicte juridice sau care au alte probleme de natura juridica, este semnalata inca din antichitate, nu toate regimurile politice sau personalitatile care s-au succedat in decursul istoriei au manifestat afabilitate fata de institutia avocatului. Printre cei care au avut o pozitie defavorabila avocatilor se numara Napoleon si Eminescu[4].

Avocatul nu este avocatul diavolului, ci este pur si simplu advocatus, adica specialistul care sprijina sau consiliaza pe cei aflati in dificultate juridica fie in calitate de petenti, fie de intimati sau care au alte probleme de natura juridica. Daca ar fi sa facem o paralela cu institutia advocatus diaboli[5], care desemneaza persoana insarcinata cu cercetarea (investigarea) celor propusi spre canonizare, am putea spune ca, in procesul judiciar modern, procurorul este avocatul Diavolului, iar persoana care asigura apararea celui propus pentru canonizare este avocatul Domnului (advocatus dei[6]), echivalentul avocatului din zilele noastre.

In mileniul al III-lea, chestiunea rolului avocatilor in societatea contemporana nu are nevoie de o justificare speciala, astfel ca o asemenea discutie apare ca vetusta. Intr-adevar, avocatul este un profesionist fara de care nu se poate discuta de stat de drept, democratie sau efectivitatea drepturilor omului. Oricine poate avea nevoie, la un moment dat, de un avocat, indiferent ca este vorba de persoane fizice sau juridice. Chiar si statele au nevoie si sunt, uneori, reprezentate de avocati in fata institutiilor nationale sau internationale.

Avocatul este foarte important in activitatea judiciara, intrucat este un specialist independent, care poate consilia, asista si reprezenta justitiabilii si alte persoane cu probleme de natura juridica.

Avocatul este, inainte de orice, un consilier sau sfatuitor al persoanelor fizice sau juridice, care poate deveni si reprezentant al acestora, fara insa a se transforma intr-un alter ego al celor pe care ii asista ori reprezinta.

Celebrul psiholog criminalist Tudorel Butoi, afirma recent: „Avocatul este o personalitate in Templul Justitiei, este un creator, un inteligent, este competent si este un partener in aflarea adevarului. Cine trateaza altfel un avocat, este o caricatura!”[7].

Judecatoarea Daniela Pantazi, membra CSM a spus: „Avocatii sunt, dupa mine, indispensabili in actul de justitie. Avocatul te ajuta, te sustine, iti deschide si alte perspective asupra cauzei”[8].

Cuvinte cu multa substanta, despre avocati, a rostit Doamna judecatoare Dana Garbovan, Presedintele UNJR, cand a spus ca: „Avocatii sunt cei ce fac ca un sistem de drept sa functioneze. Un experiment istoric a demonstrat acest lucru, profesia fiind abrogata in Prusia in 1780 si in Franta in 1789, pentru ca ulterior ambele tari sa realizeze ca sistemele lor judiciare nu pot functiona eficient fara avocati”[9].

In continuare, distinsa judecatoare, arata: „Reprezentarea intereselor clientilor in sala de judecata, acordarea de asistenta juridica sau consultanta pentru afaceri este doar o prima componenta a rolului avocatului in societate. Alineatul 6 al Comentariului CCBE la Carta principiilor fundamentale ale profesiei juridice europene defineste functiile avocatului in societate ca fiind „sa aplaneze si sa previna conflictele, sa se asigure ca aceste conflicte sunt rezolvate in conformitate cu principiile recunoscute ale dreptului (…), sa continue dezvoltarea legii si sa apere libertatea, justitia si statul de drept”. Acestea nu sunt consideratii teoretice, ci sunt realitati. Avocatii sunt cei ce in Parlament ar trebui sa aiba un rol esential in calitatea actelor legislative adoptate. Apoi, deseori, avocatii sunt chemati sa ofere consultanta diferitelor institutii guvernamentale, influentand si din aceasta perspectiva viata sociala.

Rolul avocatul se extinde asadar, devenind o parte integranta a sistemului de justitie, nu in sensul strict juridic, al infaptuirii actului de judecata, ci intr-unul mult mai generos, a justitiei sociale, economice si politice. in final, existenta in sine a acestei profesii libere si independente este o preconditie pentru salvgardarea drepturilor fundamentale in fata statului sau a altor grupuri de interese din societate”[10].

In zilele noastre, avocatul are indiscutabil un rol social important in solutionarea conflictelor juridice, figurand printre participantii, de regula, indispensabili la activitatea de infaptuire a justitiei.

Avocatul este specialistul in drept care-si pune priceperea in slujba persoanelor care au nevoie de aceasta, intrucat sunt implicate in activitati judiciare sau au chestiuni juridice, pe care nu le pot gestiona singure in mod satisfacator, din motive obiective sau subiective.

In cauza Morice c. Frantei, CEDO a aratat ca „Statutul specific al avocatilor le confera o pozitie centrala in administrarea actului de justitie ca intermediar intre publicul larg si instantele de judecata. Prin urmare, ei joaca un rol-cheie in a se asigura ca instantele de judecata, a caror misiune este fundamentala intr-un stat de drept, se bucura de increderea publicului (…) Desi fac obiectul unor restrictii in materie de conduita profesionala, avand obligatia de a fi discreti, onesti si demni, ei beneficiaza de asemenea si de drepturi si privilegii exclusive care pot varia de la o jurisdictie la alta – printre acestea se numara, de obicei, o anumita libertate in ceea ce priveste argumentele folosite in instanta”[11].

2. Dispozitii cuprinse in noul Codul de procedura penala din 2014 relevante pentru profesia de avocat

Codul de procedura penala din 2014 a adus anumite schimbari in ceea ce priveste reglementarea drepturilor avocatilor in activitatea judiciara. Dintre acestea, mentionam:

– Dreptul avocatului de a consulta dosarul (care cuprinde si dreptul de a obtine copii din dosar), pe tot parcursul procesului penal, inclusiv in faza de urmarire penala (art. 93-94 C. proc. Pen.);

– Dreptul avocatului de a fi incunostintat si de a participa, cu exceptiile prevazute in art. 92 alin. (1) C. proc. pen., la efectuarea oricarui act de urmarire penala;

– Dreptul avocatului de a beneficia de timpul si inlesnirile necesare pentru pregatirea si realizarea unei aparari efective, in temeiul art. 92 alin. (8) C. proc. pen.

3. Dispozitii din Legea nr. 207/2018

Prin Legea nr. 207/2018 au fost operate mai multe modificari ale legislatiei privind organizarea judiciara.

In ceea ce priveste profesia de avocat, prezinta relevanta introducerea, la articolul 7, dupa alineatul (2), a alineatului (3), cu urmatorul cuprins: „Configuratia salii de judecata trebuie sa reflecte principiul egalitatii de arme in ceea ce priveste asezarea judecatorului, procurorilor si avocatilor”.

4. Dispozitii din Legea nr. 25/2017

4.1. Completarea art. 35 din Legea nr. 51/1995 cu alineatele (11) si (3)

Art. 35 din Legea nr. 51/1995 are urmatorul continut:

“(1) Pentru asigurarea secretului profesional, actele si lucrarile cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau in cabinetul sau sunt inviolabile. Perchezitionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului sau sau ridicarea de inscrisuri si bunuri nu poate fi facuta decat de procuror, in baza unui mandat emis in conditiile legii.

(1 indice 1) Sunt exceptate de la masura ridicarii de inscrisuri si de la masura confiscarii:
a) inscrisurile care contin comunicari intre avocat si clientul sau;
b) inscrisurile care contin consemnari efectuate de catre avocat cu privire la aspecte referitoare la apararea unui client.

(2) Nu vor putea fi ascultate si inregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului si nici nu va putea fi interceptata si inregistrata corespondenta sa cu caracter profesional, decat in conditiile si cu procedura prevazute de lege.

(3) Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decat daca exista date ca avocatul savarseste ori pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute in art. 139 alin. (2) din Codul de procedura penala. Daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta il apara, probele obtinute nu pot fi folosite in cadrul niciunui proces penal, urmand a fi distruse, de indata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de indata, de catre procuror. Judecatorul dispune informarea avocatului”.

Completarea art. 35 din lege cu alin. (11) este in armonie cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care sanctioneaza abuzurile comise de autoritati prin confiscarile ce contin corespondenta confidentiala avocat-client sau prin confiscari disproportionate in raport cu scopul urmarit de legiuitor.

In realitate, prevederile art. 35 alin. (11) nu fac altceva decat sa materializeze, prin consacrare expresa in lege, doua cazuri ce tin de substanta principiului confidentialitatii relatiei avocat-client[12]. Daca cele doua situatii nu ar fi excluse de la masura ridicarii si de la masura confiscarii inscrisurilor, dreptul la aparare ar fi iluzoriu, ar ramane o forma fara fond. Practic, ar fi un concept existent pe hartie, dar inexistent in realitate.

Chiar daca problema ridicarii sau confiscarii de inscrisuri exista numai in cauzele penale, protectia datelor sau informatiilor consemnate in inscrisuri rezultate din relatia avocat-client acopera toate cazurile in care este angajat avocatul respectiv si orice activitate profesionala a acestuia, daca se incadreaza in cele mentionate in art. 3 din Legea nr. 51/1995.

Art. 35 alin. (11) din Legea nr. 51/1995 nu reglementeaza o imunitate a avocatului (sau superimunitate, cum s-a sustinut), ci o garantie a dreptului la aparare al clientului, drept fundamental al omului. De asemenea, aceasta dispozitie garanteaza dreptul la viata privata si dreptul la secretul corespondentei, drepturi care, de asemenea, sunt ale clientului.

Dreptul la viata privata si dreptul la secretul corespondentei sunt drepturi ce trebuie respectate de toate celelalte persoane, dar si de catre avocat, care este amenintat de raspunderea disciplinara si cea penala.

Potrivit art. 46 alin. (41) din Legea nr. 51/1995, divulgarea de catre avocat, fara drept, a unei informatii confidentiale din sfera privata a clientului sau, sau care priveste un secret operational sau comercial care i-a fost incredintat in virtutea aceleiasi calitati sau de care a putut sa ia cunostinta in timpul desfasurarii activitatilor specifice profesiei, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

Informatiile continute de inscrisurile mentionate in art. 35 alin. (11) din Legea nr. 51/1995 sunt si trebuie sa fie sub protectia secretului profesional.

Precizam ca dispozitiile art. 35 alin. (11) din Legea nr. 51/1995 au fost analizate de Curtea Constitutionala, ca urmare a obiectiei de neconstitutionalitate, formulata de Guvernul Romaniei, iar prin Decizia nr. 23/2017 instanta de contencios constitutional a respins aceasta obiectie de neconstitutionalitate.

4.2. Modificarea art. 39

Conform art. 39 din Legea nr. 51/1995: “(1) In exercitarea profesiei, avocatii sunt parteneri indispensabili ai justitiei, ocrotiti de lege, fara a putea fi asimilati functionarilor publici, cu exceptia situatiilor in care atesta identitatea partilor, a continutului sau datei unui act.

(2) Avocatul este obligat sa respecte solemnitatea sedintei de judecata, sa nu foloseasca cuvinte sau expresii de natura a aduce atingere demnitatii judecatorului, procurorului, altor avocati, partilor sau reprezentantilor acestora in proces.

(3) Avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile facute oral sau in scris, in forma adecvata si cu respectarea prevederilor alin. (2), in fata instantelor de judecata, a organelor de urmarire penala sau a altor organe administrative de jurisdictie si nici daca sunt in legatura cu consultatiile oferite justitiabililor ori cu formularea apararii in acea cauza ori pentru sustinerile facute in cadrul consultatiilor verbale sau consultatiilor scrise acordate clientilor, daca ele sunt facute cu respectarea normelor de deontologie profesionala.

(4) Nerespectarea de catre avocat a prevederilor alin. (2) si (3) constituie abatere disciplinara grava. Raspunderea disciplinara nu exclude raspunderea penala sau civila.

(5) Nu constituie abatere disciplinara si nici nu poate atrage alte forme de raspundere juridica a avocatului opiniile juridice ale acestuia, exercitarea drepturilor, indeplinirea obligatiilor prevazute de lege si folosirea mijloacelor legale pentru pregatirea si realizarea efectiva a apararii libertatilor, drepturilor si intereselor legitime ale clientilor sai”.

Supunand unui examen comparativ, continutul anterior al art. 39 din Legea nr. 51/1995, cu noua redactare a acestuia, constatam urmatoarele: alin. (1)-(3) au fost reformulate, alin. (4) a fost pastrat neschimbat si a fost introdus alin. (5).

(i) Modificarea alin. (1) consta in introducerea mentiunii potrivit careia avocatii sunt parteneri indispensabili ai justitiei, care are menirea sa sublinieze rolul si importanta avocatului in opera de infaptuire a justitiei.

ii) Alin. (2) a fost modificat prin reformularea expresiei de natura a aduce atingere demnitatii si onoarei, care in noua redactare are un continut din care a fost omis termenul onoare. Aceasta modificare se justifica prin faptul ca termenul demnitate, in terminologia juridica, include si onoarea.

Obligatia morala a avocatului, de a recunoaste sau spune adevarul, se limiteaza la ceea ce legea glasuieste in mod clar si la jurisprudenta obligatorie, fara a se extinde la valoarea de adevar a probelor administrate intr-o cauza ori in ceea ce priveste dispozitiile legale care se preteaza la interpretari diferite. Daca legea nu este clara si nu exista o solutionare jurisprudentiala unitara a problemelor de drept dezbatute, avocatul participant la activitatea judiciara are libertatea sa sustina oricare dintre solutiile sau punctele de vedere posibile.

Cum va rezolva avocatul urmatoarea problema etica? Il lasa pe clientul sau sa dea declaratie daca acesta doreste sa faca afirmatii mincinoase ori este obligat sa-l opreasca sau sa renunte la angajament? Din punct de vedere etic, moral, avocatul este dator sa-i invedereze clientului optiunile pe care le are: sa dea declaratie sau sa nu dea declaratie. In prima ipoteza, avocatul este obligat moral sa-l avertizeze pe client sa spuna adevarul, iar daca acesta, prin relatarile pe care le poate face, se poate autoacuza (a se vedea si 118 C. proc. pen.) atunci avocatul poate sa-i prezinte posibilitatea exercitarii dreptului la tacere. Decizia privind strategia apararii apartine clientului, iar nu avocatului. Avocatul nu este un alter ego al acestuia.

(iii) De o schimbare, dar prin completare, beneficiaza si alin. (3) al art. 39 din lege, in continutul caruia a fost introdusa o noua ipoteza in care avocatul nu raspunde penal, respectiv pentru sustinerile facute in cadrul consultatiilor verbale sau consultatiilor scrise acordate clientilor.

Din interpretarea dispozitiilor art. 39 alin. (3) rezulta ca avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile orale sau scrise facute in legatura cu activitatile ce pot fi derulate in exercitarea profesiei, singura conditie fiind aceea a respectarii deontologiei profesionale.

In articolul: „Este avocatul un om fara scrupule?”, judecatorul C. Ghigheci arata urmatoarele: “Un raspuns in conformitate cu etica profesionala ar fi ca nu sunt permise decat strategiile legale (…). De pilda, este permisa recuzarea completului daca avocatul inculpatului crede ca acesta ii este ostil si este permisa formularea de cereri de stramutare daca judecarea cauzei in cadrul instantei ar fi dezavantajoasa pentru inculpat. Nu sunt insa permise strategii care ar presupune folosirea martorilor mincinosi, folosirea inscrisurilor false, inducerea in eroare a judecatorului, manipularea acestuia etc[25]”.

Achiesam la acest punct de vedere si precizam ca avocatul, precum si ceilalti participanti in cadrul procedurilor judiciare, trebuie sa respecte legea, inclusiv normele cuprinse in actele normative care cuprind reguli deontologice.

Mentionam, de asemenea, prevederile art. 111 din Statutul profesiei de avocat, potrivit carora: „Avocatul trebuie sa depuna toata diligenta pentru apararea libertatilor, drepturilor si intereselor legitime ale clientului”.

Iar conform art. 109 alin. (2) din acelasi statut: „Activitatea avocatului nu poate fi motivata decat in interesul clintului, apreciat in limitele legii, ale prezentului statut si ale codului deontologic”.

In conformitate cu dispozitiile art. 269 alin. (1) C. pen.: „Ajutorul dat faptuitorului in scopul impiedicarii sau ingreunarii cercetarilor intr-o cauza penala, tragerii la raspundere penala, executarii unei pedepse sau masuri privative de libertate se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda”[26].

Din dispozitiile art. 39 alin. (3), reproduse mai, sus rezulta ca, atat timp cat ajutorul dat unui faptuitor se circumscrie limitelor stabilite de lege (dreptul la tacere, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune probe etc.), fapta unui avocat este una care se situeaza in afara normei de incriminare. In aceste conditii, un organ judiciar nu poate considera ca exercitarea drepturilor sau indeplinirea obligatiilor prevazute de lege realizeaza continutul elementului material al infractiunii de favorizare a faptuitorului (art. 21 C. pen.).

(iv) Art. 39 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 reglementeaza o cauza care exclude raspunderea disciplinara, penala, civila si a oricaror forme de raspundere juridica. Din punct de vedere penal, art. 39 alin. (5) un caz de incidenta a cauzei justificative prevazute in art. 21 C. pen. (exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii).

4.3. Introducerea unor noi alineate in cuprinsul art. 46

Conform noii redactari a art. 46: “(1) Avocatul nu poate asista sau reprezenta parti cu interese contrare in aceeasi cauza sau in cauze conexe si nu poate pleda impotriva partii care l-a consultat mai inainte in legatura cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.

(1 indice 1) Orice contact dintre avocat si o persoana cu interese contrare in cauza in care avocatul este angajat, reprezentantul acesteia sau un tert care se dovedeste ca este interesat de solutia ce se va pronunta in cauza, nu poate fi realizat decat cu acordul expres, prealabil, al clientului, in prezenta clientului sau a persoanei desemnate de acesta.

(2) Avocatul nu poate fi ascultat ca martor si nu poate furniza relatii niciunei autoritati sau persoane cu privire la cauza care i-a fost incredintata, decat daca are dezlegarea prealabila, expresa si scrisa din partea tuturor clientilor sai interesati in cauza.

(3) Calitatea de martor are intaietate fata de calitatea de avocat cu privire la faptele si imprejurarile pe care acesta le-a cunoscut inainte de a fi devenit aparator sau reprezentant al vreunei parti in cauza.

(4) Daca a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfasura nicio activitate profesionala in acea cauza.

(4 indice 1) Divulgarea de catre avocat, fara drept, a unei informatii confidentiale din sfera privata a clientului sau, sau care priveste un secret operational sau comercial care i-a fost incredintat in virtutea aceleiasi calitati sau de care a putut sa ia cunostinta in timpul desfasurarii activitatilor specifice profesiei constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
(4 indice 2) Sunt obligati sa respecte secretul profesional si membrii organelor de conducere ale profesiei de avocat cu privire la aspectele de care au luat la cunostinta in virtutea exercitarii prerogativelor cu care au fost investiti.

(4 indice 3) Nu constituie infractiune fapta avocatului de nedenuntare a unor infractiuni despre care ia la cunostinta in exercitarea profesiei, cu exceptia urmatoarelor infractiuni:

1. omor, ucidere din culpa sau alta infractiune care a avut ca urmare moartea unei persoane;

2. genocid, infractiuni contra umanitatii sau infractiuni de razboi contra persoanelor;
3. cele prevazute de art. 32 – 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, cu modificarile si completarile ulterioare.

In toate cazurile, este exonerat de raspundere avocatul care previne savarsirea infractiunii sau consecintele acesteia in alt mod decat denuntarea faptuitorului.
(5) Avocatul nu poate indeplini functia de expert sau de traducator in cauza in care este angajat aparator”.

In aparenta, alin. (43) din Legea nr. 51/1995 reglementeaza o cauza justificativa speciala, insa, in realitate, este vorba despre o preluare intr-o forma diferita a dispozitiilor art. 266 C. pen. Practic, pe de o parte, prevederile alin. (43) extind campul de aplicare si, pe de alta parte, restrang sfera de incidenta a normei de incriminare din art. 266 C. pen.

Potrivit partii finale a art. 46 alin. (43), este exonerat de raspundere avocatul care previne savarsirea infractiunii sau consecintele acesteia in alt mod decat denuntarea faptuitorului. Rezulta ca suntem in prezenta unei cauze speciale de inlaturare a raspunderii penale (cauza de impunitate sau nepedepsire).

In cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, in privinta art. I pct. 19 din Legea nr. 25/2017, cu referire la introducerea alineatului (43) in cuprinsul art. 46 din Legea nr. 51/1995, Guvernul Romaniei a sustinut ca este vorba despre aplicarea unui tratament diferit avocatului in privinta raspunderii sale penale raportat la infractiunea de nedenuntare atunci cand, in executarea activitatilor de asistenta juridica, ia cunostinta de savarsirea unor infractiuni. S-a aratat ca avocatului ar trebui sa i se aplice acelasi tratament juridic precum oricarui alt cetatean sau functionar public, respectiv art. 266, 267 si 410 din Codul penal.

Prin Decizia nr. 23/2017, instanta de contencios constitutional a respins obiectia de neconstitutionalitate.

4.4. Sinteza dispozitiilor Legii nr. 25/2017

– In cuprinsul art. 35, art. 39 si art. 46 din Legea nr. 51/1995 si nici in celelalte articole din aceasta lege nu se gasesc dispozitii care sa instituie o superimunitate a avocatilor. Dimpotriva, noile prevederi introduse in corpul Legii nr. 51/1995 reflecta o normalitate juridica, necesara intr-un stat de drept;

– Potrivit art. 35 alin. (11) sunt exceptate de la masura ridicarii de inscrisuri si de la masura confiscarii: inscrisurile care contin comunicari intre avocat si clientul sau; inscrisurile care contin consemnari efectuate de catre avocat cu privire la aspecte referitoare la apararea unui client. Relatia privilegiata de protectie a inscrisurilor aflate in posesia avocatilor sau intocmite de catre acestia vizeaza numai acele inscrisuri care se refera la apararea clientului(relatari scrise sau verbale – consemnate de avocat – ale clientului referitoare la situatia de fapt, documente predate de catre client avocatului in vederea apararii, sugestii cu privire la modul in care trebuie realizata apararea formalizate intr-un inscris, insemnari sau sfaturi formalizate intr-un inscris al avocatului, acte preparatorii si premergatoare pentru pregatirea apararii de catre avocat etc.). Aceste inscrisuri nu pot fi ridicate sau confiscate si nici nu pot, in temeiul art. 21 alin. (3) din Constitutie, contribui la acuzarea clientului, avand in vedere dreptul oricarui „acuzat” de a nu contribui la propria incriminare;

– Desi, chestiunea ridicarii sau confiscarii de inscrisuri exista numai in cauzele penale, protectia datelor sau informatiilor consemnate in inscrisuri rezultate din relatia avocat-client acopera toate cazurile in care este angajat avocatul respectiv si orice activitate profesionala a acestuia, daca se incadreaza in cele mentionate in art. 3 din Legea nr. 51/1995;

– Potrivit art. 46 alin. (41) din Legea nr. 51/1995, divulgarea de catre avocat, fara drept, a unei informatii confidentiale din sfera privata a clientului sau, sau care priveste un secret operational sau comercial care i-a fost incredintat in virtutea aceleiasi calitati sau de care a putut sa ia cunostinta in timpul desfasurarii activitatilor specifice profesiei constituie infractiune;

– Avocatii au o misiune fundamentala intr-o societate democratica: apararea justitiabililor. Relatia de incredere dintre avocat si client este indispensabila indeplinirii acestei misiuni. De aceasta depinde, de asemenea, in mod indirect, dar necesar, si respectarea dreptului justitiabilului la un proces echitabil, mai ales in ceea ce priveste dreptul oricarui „acuzat” de a nu contribui la propria incriminare. Prin urmare, secretul profesional al avocatilor – care presupune inainte de toate o serie de obligatii in sarcina lor – este in mod special protejat de art. 8 din Conventie si este instituit in favoarea clientilor, iar nu a avocatilor;

– Secretul profesional al avocatilor nu este intangibil. CEDO a constatat ca acesta poate fi limitat, spre exemplu, atunci cand intra in conflict cu dreptul la libertatea de exprimare. Obligatia avocatilor de raportare a suspiciunilor referitoare la savarsirea unor infractiuni anume determinate nu contravine in sine textului conventional daca aceasta este reglementata in mod corespunzator, in cazuri limitativ prevazute, si nu atinge esenta insasi a misiunii de aparare (a se vedea paragrafele 127-132 din cauza Michaud impotriva Frantei), iar CEDO nu poate invalida alegerea unui stat sau a unui grup de state de a impune prevederi represive in cadrul unui mecanism specific de prevenire. Secretul profesional al avocatilor nu acopera situatia in care acestia comit infractiuni in exercitarea profesiei, ceea ce inseamna ca transcrierea unei conversatii dintre un avocat si clientul sau nu poate fi retinuta in acuzarea clientului pus sub urmarire, dar ea poate fi retinuta in acuzarea avocatului daca releva o infractiune savarsita de acesta;

– Avocatii sunt parteneri indispensabili ai justitiei, avand in vedere rolul si importanta (misiunea) avocatului in opera de infaptuire a justitiei;

– Avocatul este consilier sau sfatuitor al clientului si nicidecum un alter ego al acestuia;

– Din dispozitiile art. 39 rezulta ca avocatul nu raspunde penal pentru sustinerile orale sau scrise facute in legatura cu activitatile ce pot fi derulate in exercitarea profesiei, singura conditie fiind aceea a respectarii deontologiei profesionale. Aceasta inseamna ca, atat timp cat ajutorul dat unui faptuitor se circumscrie limitelor stabilite de lege (dreptul la tacere, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune probe etc.), fapta unui avocat este una care se situeaza in afara oricarei norme de incriminare sau raspunderi disciplinare. in aceste conditii, este evident ca niciun organ judiciar nu poate considera ca exercitarea drepturilor sau indeplinirea obligatiilor prevazute de lege realizeaza continutul elementului material al infractiunii de favorizare a faptuitorului (art. 21 C. pen.);

– 39 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 reglementeaza o cauza care exclude raspunderea disciplinara, penala, civila si orice forme de raspundere juridica. Din punct de vedere penal, art. 39 alin. (5) un caz de incidenta a cauzei justificative prevazute in art. 21 C. pen. (exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii).

– Sintagma in exercitarea profesiei din cuprinsul art. 46 alin. (41), pe de o parte, se refera la executarea misiunii de aparare incredintate avocatului de catre clientul sau, adica se afla in relatie directa cu dreptul la aparare, componenta a unui proces echitabil, iar, pe de alta parte, are in vedere si respectarea dreptului clientului de a nu se autoincrimina atunci cand este parte intr-un contract de asistenta juridica ce nu implica asistare si reprezentare (spre exemplu, consultatii si cereri cu caracter juridic, activitati fiduciare sau activitati de stabilire temporara a sediului unor societati comerciale si inregistrarea acestora, in numele si pe seama clientului, a partilor de interes, a partilor sociale sau a actiunilor societatilor astfel inregistrate);

– Nimic nu impiedica statele parte la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului sa stabileasca un standard de protectie mai ridicat a dreptului la respectarea corespondentei (in acest sens art. 53 din Conventie prevede ca „Nicio dispozitie din prezenta Conventie nu va fi interpretata ca limitand sau aducand atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte„), asa cum este solutia legislativa reglementata de art. 46 din Legea nr. 51/1995;

– Avocatii atunci cand realizeaza activitati specifice de asistenta juridica nu sunt in aceeasi situatie juridica cu celelalte persoane in privinta raspunderii penale pentru fapta de nedenuntare, astfel incat legiuitorul are competenta constitutionala sa stabileasca un regim specific raspunderii penale a acestora pentru fapta de nedenuntare. Limitarea raspunderii penale a avocatului cu privire la nedenuntare numai la infractiunile descrise in ipoteza normei juridice supuse controlului de constitutionalitate, nu si celor care aduc atingere securitatii nationale (art. 410 din Codul penal), se datoreaza caracterului obiectiv al primei tipologii de infractiuni, in timp ce cea de-a doua este una in care intervin elemente de apreciere. In situatia in care avocatul atesta identitatea partilor, a continutului sau a datei unui act, acesta nu actioneaza in baza acelei relatii de incredere avocat-client, fiind, in acest caz, asimilat functionarului public, astfel ca, prin ipoteza, nu se aplica norma legala supusa controlului de constitutionalitate, ci sunt incidente prevederile art. 267 din Codul penal – Omisiunea sesizarii. In caz contrar, persoane aflate in situatii similare ar benefica de un tratament juridic diferentiat. Mai mult, in aceasta ipoteza, nefiind in discutie relatia de incredere avocat-client, devin aplicabile si prevederile art. 266 sau art. 410 din Codul penal.

5. Concluzii finale si propuneri de lege ferenda

Fara indoiala ca, in prezent, avocatii se confrunta cu diverse probleme sau dificultati care le ingreuneaza activitatea profesionala. Printre acestea se numara: comportarea necorespunzatoare fata de avocati a unor judecatori, procurori, politisti sau functionari publici; cuantumul inca scazut al onorariilor platite de stat pentru asistenta juridica din oficiu; lipsa unor spatii corespunzatoare in cadrul sediilor instantelor; atacuri provenite din partea unor persoane, entitati publice sau private s.a.

Daca suntem obiectivi si facem o analiza introspectiva a profesiei de avocat, vom constata faptul ca sunt si colegi de-ai nostri care nu onoreaza deplin profesia de avocat sau care aduc prejudicii de imagine acesteia. Intr-adevar, exista cazuri izolate de avocati care au o pregatire profesionala precara, au o conduita necorespunzatoare fata de cei cu care interactioneaza in exercitarea profesiei, isi concureaza neloial colegii sau care incalca legea, inclusiv cea penala. Aici se potriveste maxima ca „Nu exista padure fara uscaturi”.

Sunt studii care confirma un fapt interesant, si anume ca, pe o scara de la 1 la 100, fiecare profesie ii considera mai agreabili pe membrii corpului profesional propriu (valoarea fiind de aproximativ 70 de procente), fata de cei apartinand altor profesii. Adica, pe cei dintai ii plac mai mult, in timp ce, pe cei din urma, ii plac putin (in jurul valorii de 50). Atasamentul pe care-l manifestam fata de membrii propriului grup inseamna nu numai faptul ca ii consideram mai agreabili, pentru ca sunt de-ai nostri, ci si ca, la nevoie, ii favorizam in raport cu cei apartinand altor grupuri socio-profesionale.

Cercetatorii care au facut investigatiile, la care am facut referire in cele ce preced, au constatat ca exista si o exceptie – grupul avocatilor. Avocatii care si-au evaluat colegii i-au pus pe acelasi nivel cu ceilalti (aproximativ 50)[13], ceea ce pare a releva ca acestia nu sunt atasati de grupul profesional din care fac parte, neconsiderandu-i de-ai lor.

Cum se explica aceasta posibila anomalie?

Inter alia, printre explicatii, se numara:

– Avocatura, daca nu este cea mai libera profesie, sigur este una dintre cele mai libere profesii existente in societatea contemporana. Or, libertatea are, in mod evident, accente individualiste;

– Libertatea profesionala specifica avocatilor produce si anumite efecte secundare, in special pe acela ca lasa frau liber egoismului, specific indivizilor homo sapiens autentici, in detrimentul altruismului si solidaritatii de grup. Avocatul este, de multe ori, un lup singuratic, iar nu un membru al unei turme sau haite profesionale;

– Libertatea profesionala a avocatilor ridica la cote foarte inalte concurenta sau competitia intre ofertantii de servicii avocatiale, astfel ca ar fi un gest ipocrit din partea lor sa sustina ca sunt mai interesati de soarta confratilor, comparativ cu cea a celorlalti oameni. Pentru avocati, mai degraba clientii sunt de-ai lor, decat membrii corpului profesional, astfel ca ei empatizeaza cu cei pentru care lucreaza, cu cei pe care ii asista sau cu cei pe care ii reprezinta;

– De regula, avocatul intra in dispute unu la unu si, foarte rar, in echipe, ceea ce inseamna ca, daca respecta principiile si deontologia specifice profesiei, acesta nu poate empatiza si nici nu se poate solidariza cu avocatul care asista sau reprezinta partea adversa a clientului sau. intr-adevar, legalmente, avocatul este obligat sa fie, in conditiile legii, 100% alaturi de cei pe care ii asista sau reprezinta.

Cu toate acestea, beneficiind de pregatire profesionala ridicata si facand parte dintr-o categorie de elita, cei mai multi dintre avocati sunt constienti ca, legal si moral, organizarea corpului profesional si apartenenta la asociatii profesionale este departe de a fi inutila.

Dimpotriva, organizatiile profesionale ale avocatilor sunt necesare, intrucat in lipsa acestora avocatul ar fi nu numai un lup singuratic, dar ar ramane singur impotriva tuturor.

Avocatul este un protagonist al sistemului judiciar si de aceea trebuie respectat de magistrati, autoritatile publice, institutiile publice si de orice alte entitati sau persoane. Democratia, statul de drept, justitia si progresul sunt dependente, printre altele, si de cat de independenta, puternica si respectata este profesia de avocat.

Atacurile sau abuzurile, mai mult sau mai putin concertate, asupra profesiei de avocat, dincolo de aspectul lor negativ evident, releva faptul ca profesia de avocat are totusi o pozitie importanta in peisajul juridico-social. Cine nu conteaza poate fi ignorat, dar avocatii nu pot fi ignorati.

Avocatii sunt cei care, prin calitatile lor profesionale contribuie la infaptuirea actului de justitie (prin formularea de cereri, memorii, exceptii, concluzii s.a.); contribuie la asigurarea conformitatii legilor cu Legea fundamentala, dreptul european si tratatele internationale privind drepturile omului (prin ridicarea unor exceptii de neconstitutionalitate, cereri adresate CEDO, cereri preliminare adresate CJUE etc.); ajuta cu sfaturi juridice pe cei care au probleme de natura juridica s.a.

Metaforic spus, asa cum presa este considerata cainele de paza al democratiei sau a patra putere in stat, institutia avocatului trebuie considerata cainele de paza al justitiei sau a cincea putere in stat.

Intr-un articol publicat in Gazeta tribunalelor (31 ianuarie 1864), C. Heraclide scria: „Ordinul avocatilor atat de antic ca si magistratura, atat de nobil ca si virtutea, atat de necesar ca si justitia, se distinge printr-un caracter care ii este propriu. Singura, intre toate profesiile, avocatura se mentine in fericita si pasnica posesiune a independentei sale. Liber, fara a fi inutil patriei, avocatul se consacra publicului, fara a fi sclavul lui”[14].

Gradul sau masura in care drepturile avocatului sunt recunoscute, atat legal, cat si institutional, reflecta robustetea unei democratii si maturitatea statului de drept.

Plecand de la premisele expuse in randurile de mai sus, putem spune ca avocatul are un rol-cheie in statul de drept si contribuie la protectia efectiva a drepturilor persoanelor.

Cadrul legal actual ar trebui, cat de curand, sa fie imbunatatit in ceea ce priveste garantarea dreptului la aparare, dupa cum urmeaza:

– Extinderea asistentei juridice obligatorii la toate cauzele penale, in toate fazele procesului penal;

– Modificarea dispozitiilor privind inceperea urmaririi penale in rem, in asa fel incat sa se evite arbitrariul organelor de urmarire penala;

– Mentionarea expresis verbis, in Codul de procedura penala, a dreptului avocatului de a adresa intrebari persoanelor audiate in faza de urmarire penala;
– Majorarea onorariilor stabilite pentru asistenta juridica din oficiu;

– Adoptarea unei noi legi privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat:

– Adoptarea unei legi speciale privind asistenta juridica din oficiu;

– Asigurarea consultarii dosarului in format electronic fie prin remiterea unei copii integrale a acestuia, fie prin accesul pe baza de parola la forma electronica a acestuia;

– Asigurarea unor spatii destinate avocatilor la sediile instantelor de judecata;

– Asigurarea unor spatii in viitorul cartier al justitiei;

– Modificarea dispozitiilor care reglementeaza camera preliminara[15].

Justificare:

Incalcarea normelor de competenta, cu exceptia celor de competenta teritoriala, constituie o nesocotire grava regulilor de procedura, iar efectuarea unei urmariri penale cu incalcarea principiului aflarii adevarului este o imprejurare peste care nu se poate trece intr-un stat de drept. Prin aceasta completare a art. 346 C. proc. pot fi preintampinate situatiile in care organele de urmarire penala orienteaza investigatia numai asupra unor persoane sau fapte ori cand sunt respinse, nelegal sau neintemeiat, cererile de incuviintare a unor mijloace de proba necesare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei;

– Modificarea art. 420 C. proc. pen[16].

Justificare:

Pentru previzibilitatea actului de justitie, pentru increderea in sistemul judiciar si pentru respectarea dreptului la un proces echitabil sunt necesare modificarile propuse. Fara administrarea nemijlocita a probelor, instanta de apel nu este indreptatita sa schimbe o hotarare penala de absolvire sau prin care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere. Jurisprudenta CEDO este in sensul celor anterior aratate;

– Modificarea art. 438 C. proc. pen[17].

Justificare:

– Introducerea acestor noi cazuri de recurs in casatie este necesara, in primul rand, din perspectiva constitutionala. Potrivit art. 124 alin. (3) din Constitutie: „Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale”. Or, recursul in casatie este singura cale de atac pe care, atunci cand se incalca legea, o poate utiliza cel care a fost lezat printr-o hotarare nelegala. Argumentului potrivit caruia s-ar incalca rolul instantei supreme se poate raspunde prin aceea ca pot fi modificate regulile de comptenta, in ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu solutioneze cauze in prima instanta, competenta, in sensul excluderii din atributiile acesteia, a solutionarii cauzelor penale in prima instanta, care este discutabila in raport cu prevederile art. 124 alin. (3) din Constitutie;

– Functia instantei supreme, asa cum prevede legea fundamentala, este aceea de a asigura o practica judiciara unitara, misiune care se poate realiza numai daca nerespectarea legii poate fi remediata, prin calea de atac a recursului in casatie, cale de atac ce trebuie sa fie la indemana oricarei persoane impotriiva careia s-a pronuntat o hotarare definitiva;

– Se impune introducerea unui caz de recurs in casatie privind nerespectarea dispozitiilor relative la solutionarea actiunii civile, pentru ca latura civila a cauzei nu poate fi desprinsa de ce cea penala, in ipotezele in care se invoca un caz de recurs in casatie ce poate avea repercusiuni asupra laturii civile;

– Intr-un stat de drept nu sunt acceptabile situatiile in care individualizarea sanctiunilor penale este una excesiva, in raport cu jurisprudenta constanta;

– Incalcarea principiului nemijlocirii trebuie sanctionata, cand este vorba despre schimbarea unei hotarari in defavoarea unei parti, fara administrarea sau readministrarea de probe in apel;

– Trebuie sa poata fi folosita calea de atac a recursului in casatie ori de cate ori o fapta prevazuta de legea penala este comisa fara vinovatie, nejustificata sau neimputabila. Ce se intampla daca un minor de 13 ani sau un iresponsabil este sanctionat penal ori daca o fapta din culpa este sanctionata penala, desi legiuitorul o incrimineaza numai daca este comisa cu intentie? De lege lata, nu exista niciun remediu procesual;

– Modificarea art. 282 C. proc pen[18].

Justificare:

Incalcarea drepturilor partilor sau subiectilor procesuali implica sine qua non o vatamare, iar vatamarea odata constatata nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea actului. Singurele diferente de tratament juridic, fata de nulitatea absoluta, nu pot fi decat interesul si momentul procesual pana la care nulitatea relativa poate fi invocata, conditii care se regasesc in art. 282 alin. (2)-(5). Impunerea conditiei privind existenta unei vatamari si a cerintei ca vatamarea sa nu poata fi inlaturata altfel lasa fara substanta institutia nulitatii relative. Practica judiciara este foarte saraca in ceea ce priveste consemnarea unor cazuri in care s-a dispus anularea unor acte procesuale efectuate cu incalcarea drepturilor partilor ori ale subiectilor procesuali principali. Dimpotriva, quasitotalitatea situatiilor sunt rezolvate in sensul inexistentei vatamarii. De exemplu, desi avocatul nu a fost instiintat in legatura cu efectuarea unor acte de urmarire penala, in practica se considera ca nu exista vatamare sau ca vatamarea poate fi inlaturata in alta modalitate decat anularea actului.

Departe de a fi exhaustive, acestea sunt cateva propuneri care, in opinia mea, ar putea optimiza, intr-un plan special, activitatea avocatului si, intr-un plan general, infaptuirea actului de justitie.

Pana la urma, justitia nu este a avocatilor si nici a magistratilor, ci este a oamenilor.

Justitia domina et regina omnium virtutum!

[1] Este vorba despre Codul penal, Codul de procedura penala, Legea nr. 187/2012, Legea nr. 252/2013, Legea nr. 253/2013, Legea nr. 254/2013 si Legea nr. 255/2013.

[2] Actualizarea Protocolului privind asistenta juridica din oficiu, eliminarea restrictiilor la intrarea in sediile organelor judiciare (oprirea telefoanelor la poarta).
[3] C. Ghigheci, Etica profesiilor juridice, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2017, p. 347.
[4] Idem, p. 347.

[5] Primul avocat al diavolului dateaza din anul 1513, folosit la canonizarea sfantului Iustinian. In anul 1587, Papa Sixtus al V-lea, a facut demersuri pentru infiintarea institutiei „avocatului diavolului”.

[6] Advocatus dei era persoana desemnata sa convinga printr-o argumentatie desavarsita ca propunerea de beatificare este corecta si trebuie sa fie admisa.

[7] https://www.avocatura.com/stire/14231/celebrul-psiholog-criminalist-tudorel-butoi-avocatul-este-o-personalitate-in-tem.html.
[8] https://www.avocatura.com/stire/12887/judecatorul-daniela-pantazi-csm-avocatii-sunt-dupa-mine-indispensabili -in-actul-.html.

[9] https://www.avocatura.com/stire/13619/interviu-judecatorul-dana-girbovan-presedintele-unjr.html
[10] Idem.

[11] A se vedea si cauza Schöpfer c. Elvetiei, 20 mai 1998.

[12] In practica au fost intalnite situatii in care organele judiciare au ridicat de la avocati inscrisuri privind relatia avocat-client. A se vedea cazul avocatului D. Matei (http://incomod-media.ro). A se vedea si https://www.clujust.ro.
[13] L. Mlodinov, Subliminal. Cum ne determina inconstientul comportamentul, Ed. Humanitas, 2013, p. 219.

[14] Mircea Dutu, Accesul la justitie ca drum spre dreptate (https://www.juridice.ro/essentials/968/accesul-la-justitie-ca-drum-spre-dreptate).
[15] La art. 346 alin. (3) se poate introduce litera d), care sa aiba urmatorul cuprins:
„d) urmarirea penala nu este completa, fiind desfasurata cu incalcarea prevederilor art. 5, sau au fost incalcate dispozitiile privind competenta dupa materie ori calitatea persoanei”.

[16] Art. 420 alin. (4) si alin. (5) pot avea urmatorul cuprins: „(4) Instanta de apel procedeaza la ascultarea inculpatului, cand aceasta este posibila, potrivit regulilor de la judecata in fond. Instanta de apel nu va proceda la ascultarea inculpatului daca acesta lipseste din cauze mai presus de vointa sa, a solicitat expres ca judecata sa se desfasoare in lipsa sau cand si-a exercitat dreptul la tacere.
(5) Instanta de apel poate readministra probele administrate la prima instanta si poate administra probe noi, in conditiile art. 100. Daca prima instanta a dispus suspendarea executarii pedespei sub supraveghere, renuntarea la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei, achitarea sau incetarea procesului penal este obligatorie readministrarea probelor administrate la prima instanta. Readministrarea probelor sau administrarea probelor noi nu se poate dispune din oficiu, de catre instanta de apel”.

[17] Art. 438 alin. (1) ar putea avea urmatorul cuprins: „(1) Hotararile sunt supuse casarii in urmatoarele cazuri:

1. in cursul judecatii nu au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, atunci cand judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente;

2. instanta de apel a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa in regim de detentie, fara readministrarea probelor administrate la prima instanta, in cazul in care aceasta din urma a pronuntat o hotarare prin care s-a dispus suspendarea executarii pedespei sub supraveghere, renuntarea la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei, achitarea sau incetarea procesului penal;
3. instanta de apel a admis calea de atac a apelului, cu incalcarea principiului non reformatio in peius sau al efectului devolutiv relativ la calitatea apelantului ori limitelor motivelor de apel formulate in scris;

4. instanta de apel nu s-a pronuntat asupra unuia sau mai multor motive de apel ori cand a schimbat hotararea atacata in defavoarea unei parti, fara admnistrarea sau readmnistrarea de probe;

5. cand instanta de apel a dispus condamnarea inculpatului, in lipsa unor probe directe;
6. instanta de apel in mod gresit nu a retinut incidenta unei cauze justificative sau de neimputabilitate;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala;
8. inculpatul nu a savarsit fapta cu vinovatia ceruta de lege;

9. in mod gresit s-a dispus sau nu s-a dispus incetarea procesului penal;
10. s-au aplicat pedepse ori masuri educative in alte limite decat cele prevazute de lege;

11. s-au aplicat sanctiuni disproportionate in raport cu jurisprudenta constanta in materie sau nu a luat in considerare existenta unor circumstante judiciare legale;
12. instanta de apel pronuntat o hotarare prin incalcarea legii in ceea ce priveste latura civila a cauzei;

(2) Cazurile prevazute la alin. (1) pot constitui temei al casarii hotararii doar daca nu au fost invocate pe calea apelului sau in cursul judecarii apelului ori daca, desi au fost invocate, au fost respinse sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor.

(3) In cazul in care cererea de recurs in casatie a fost respinsa, partea sau procurorul care a declarat recursul in casatie nu mai poate formula o noua cerere impotriva aceleiasi hotarari, indiferent de motivul invocat”.

[18] Art. 282 alin. (1) C. proc. pen. ar putea avea urmatorul cuprins: „Incalcarea oricaror dispozitii legale in afara celor prevazute la art. 281 determina nulitatea actului atunci cand prin nerespectarea cerintei legale s-au nesocotit drepturile partilor ori ale subiectilor procesuali principali”.