ccf

Augustin Lazar a fost propus pentru numirea in functia de procuror general al Romaniei

Data: 01 April 2016, 13:40 | autor: A.P. | 1 comentarii | 1628 afisari

Ministrul Justitiei Raluca Pruna a transmis Consiliului Superior al Magistraturii, vineri 1 aprilie 2016, propunerea pentru numirea in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a procurorului Augustin Lazar (foto), profesor universitar doctor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia si procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia.


Comunicatul MJ:

"Ministrul justitiei a transmis astazi, 1 aprilie 2016, Consiliului Superior al Magistraturii propunerea pentru numirea in functia de procuror general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) a domnului procuror Augustin Lazar, procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit dispozitiilor art. 54 alin. (1) din Legea 303/2004, procurorul general al PICCJ este numit de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data.

In cadrul dialogului cu ministrul justitiei, domnul procuror Augustin Lazar a demonstrat ca are viziunea manageriala, determinarea si autoritatea necesara pentru reformarea si consolidarea Ministerului Public.

Domnul procuror Augustin Lazar are o experienta relevanta in management judiciar, avand o vechime in functia de procuror de 34 de ani, dintre care 18 ani in functii de conducere. Ca procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, a coordonat si instrumentat cauze complexe, cum ar fi urmarirea si repatrierea tezaurelor sustrase din situl Sarmizegetusa Regia, in care a fost necesara o vasta cooperare judiciara internationala. Anterior, ca procuror sef la sectia de anticoruptie, urmarire penala si criminalistica din cadrul PICCJ, a participat nemijlocit la actiunea de reformare si modernizare a Ministerului Public, care a generat premisele crearii structurilor specializate de parchet din cadrul acestei institutii.

In desemnarea propunerii, ministrul justitiei a avut in vedere indeplinirea criteriilor de integritate, vechimea neintrerupta in Ministerul Public, experienta profesionala si manageriala relevanta si capacitatea decizionala.

Ministrul justitiei multumeste tuturor procurorilor care au participat la procesul de selectie pentru ocuparea functiei de procuror general al PICCJ, pentru implicare si profesionalism".

sursa foto: alba24.ro

Comentarii

# Dan date 1 April 2016 17:27 0

Mare Universitate la Alba Iulia....

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.