ccf

Anuntul CSM cu privire la magistratul CAB care a participat la proteste

Data: 08 May 2019, 17:58 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1571 afisari

Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii a avut pe ordinea de zi de miercuri, 8 mai 2019, cazul judecatoarei Lamiita Ciocea (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti, trimisa in judecata disciplinara de catre Inspectia Judiciara.


Magistratul a intrat in atentia opiniei publice dupa ce a luat parte la protestele din Piata Universitatii, din 2012. Ciocea a fost suspendata din functie de catre CSM in 30 ianuarie 2019, pana la solutionarea definitiva a procedurii disciplinare ce facea obiectul unei lucrari a Inspectiei Judiciare.

Astfel, in sedinta din 8 mai 2019, Sectia pentru judecatori a hotarat sa amane cazul pentru data de 19 iunie 2019, ora 10.00.
Judecatoarea a fost trimisa in judecata disciplinara pentru pentru presupuse abateri disciplinare prevazute de:

-art. 99 lit. a) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor - “manifestarile care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu”;
-art. 99 lit. c) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor - “atitudinile nedemne in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, celalalt personal al instantei sau al parchetului in care functioneaza, inspectori judiciari, avocati, experti, martori, justitiabili ori reprezentantii altor institutii”.


Amintim ca Lamiita Ciocea a fost sanctionata in trecut de trei ori in mai putin de un an de CSM, pentru comiterea unor abateri disciplinare. Pedepsele au prevazut mutarea la o alta instanta, taierea a 20% din indemnizatie si suspendarea din functie.

Iata sanctiunile primite de Ciocea:

-In aprilie 2013, Sectia pentru judecatori a dispus mutarea judecatoarei, pentru o perioada de trei luni, de la CAB, la Curtea de Apel Ploiesti, pentru comiterea abaterilor disciplinare constand in “manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu” si “atitudini nedemne in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, celalalt personal al instantei sau al parchetului in care functioneaza, inspectori judiciari, avocati, experti, martori, justitiabili ori reprezentantii altor institutii”.

-In septembrie 2013, Lamiitei Ciocea i-a fost taiat 20% din salariu, pentru nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor ori intarzierea repetata in efectuarea lucrarilor, din motive imputabile.

-In 12 martie 2014, judecatoarea Lamiita Ciocea a fost suspendata din functie, pentru o perioada de 6 luni.

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.