ANULARE DECIZIE DE IMPUNERE - “Hotararea pronuntata de CJUE nu este aplicabila in cauza”

Prin Decizia din 20.09.2017, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul ca nefondat.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a II-a Contencios administrativ si fiscal la data de 21.08.2016, reclamanta a chemat in judecata pe paratele X si X, solicitand instantei anularea deciziei de solutionare a contestatiei nr. 65/8.02.2016; anularea deciziei de impunere F-S3 116 /31.07.2015, a raportului de inspectie fiscala F-S3 116 /31.07.2015, precum si a dispozitiei de masuri nr. 78/30.07.2015 emise de X- X si sa se constate ca obligatia fiscala stabilita suplimentar de catre organele fiscale in sarcina societatii, in suma de 12.814 lei, este nedatorata si a indeplinit toate conditiile legale pentru rambursarea sumei de 804.426 lei reprezentand TVA rambursabil si, pe cale de consecinta, obligarea paratelor sa ramburseze aceasta suma societatii, cu plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
Prin sentinta civila nr. 394/25.01.2017 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 31226/3/2016, a fost respinsa ca neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta X in contradictoriu cu paratele X si X.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta X, prin care a solicitat casarea sentintei si, rejudecand litigiul in fond, admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
In motivare, recurenta-reclamanta a aratat ca hotararea recurata este nemotivata, prima instanta indreptandu-si atentia doar asupra sustinerilor paratelor, insusindu-si in tot argumentatia acestora, fara a raspunde in concret motivelor de nelegalitate invocate de reclamanta, pe care le-a inlaturat fara o motivare.
De asemenea, recurenta-reclamanta a invocat motivul de recurs prevazut de art. 488 pct. 8 C.pr.civ., sustinand ca instanta de fond a nesocotit continutul economic al operatiunilor derulate de reclamanta, aplicand gresit prevederile art. 11 alin. 1 din Codul fiscal, care reglementeaza principiul prevalentei economicului asupra juridicului. Daca operatiunile de cazare sunt diferite fata de operatiunile de inchiriere, din perspectiva substantei lor economice.
In acest context, recurenta-reclamanta a aratat ca, in realitate, o analiza atenta a ansamblului clauzelor contractelor releva faptul ca operatiunile derulate nu pot fi unele de inchiriere, concluzia instantei de fond fiind gresita.
Recurenta-reclamanta a reluat diferentele ce exista intre contractele de inchiriere si cele de cazare expuse in cuprinsul cererii de chemare in judecata.
Recurenta-reclamanta a sustinut ca elementele de diferentiere dintre cele doua tipuri de contracte infirma solutia referitoare la faptul ca serviciilor derulate ar fi fost operatiuni de inchiriere, avand in vedere ca, din perspectiva continutului lor economic, aceste servicii sunt unele de cazare, care au fost in mod corect facturate cu cota redusa de TVA de 9%.
Totodata, recurenta-reclamanta a invocat gresita aplicare de catre prima instanta a prevederilor art. 140 si 141 din Codul fiscal prin reincadrarea operatiunilor derulate de societate pe baza altor criterii decat cele legale, sens in care a mentionat ca imprejurarea ca nu a detinut certificate de clasificare in cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu functie similara nu era de natura a transforma serviciile de cazare derulate de societate in servicii de inchiriere.
Intimatii-parati, legal citati, nu au formulat intampinare.

Minuta CAB:

“Retinand ca in cauza nu este incident motivul de recurs prevazut de art. 488 pct. 8 C.pr.civ., prevederile art. 11 alin. 1, art. 140 alin. 2 lit. f) si art. 141 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nefiind aplicate gresit de catre instanta de fond, in temeiul art. 496 C.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat”.

Extras din decizia CAB:

Citește continuarea pe Monitorul Justiției