ANDREESCU vs. ROMANIA – Condamnarea pentru calomnie a lui Gabriel Andreescu in procesul deschis la plangerea scriitorului Andrei Plesu nu a fost „necesara intr-o societate democratica”: „Statele contractante trebuie sa evite sa adopte masuri de natura a intimida mijloacele de informare in masa si formatorii de opinie sa isi indeplineasca rolul lor de a alerta publicul cu privire la relatiile personalitatilor publice cu fostul regim represiv dinainte de 1989”

In cauza Gabriel Andreescu contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea Art. 6.1 din Conventie, privind dreptul la un proces echitabil, si a Art. 10 din Conventie, privind dreptul la libertatea de exprimare.

---

>>Hotararea CEDO in cauza Andreescu contra Romaniei (cererea nr. 19452/02; Sectia a III-a, 8 iunie 2010)

In opinia Curtii, dreptul la un proces echitabil a fost incalcat in contextul in care Tribunalul Bucuresti - examinand fondul acuzatiilor pe care Andrei Plesu, membru al Colegiului CNSAS, i le-a adus lui Gabriel Andreescu - a infirmat solutia de achitare pronuntata de prima instanta, condamnandu-l pe reclamant pentru calomnie fara a-l fi audiat personal, nici in timpul dezbaterilor, nici in ultimul cuvant.

Curtea a retinut ca discursul reclamantului se inscria in contextul unei dezbateri de ordin national privind o tema de interes general si extrem de sensibila. Acesta viza aplicarea Legii nr. 187/1999, respectiv accesul cetatenilor la dosarul personal intocmit de fosta Securitate si demascarea caracterului de politie politica al acestei organizatii, precum si ineficacitatea activitatii CNSAS. In acest context, reclamantul a exprimat indoieli privind colaborarea cu Securitatea fata de Andrei Plesu, figura publica notorie in Romania. In opinia judecatorilor europeni, interesul general fata de adoptarea Legii nr. 187/1999 si fata de aplicarea acesteia de catre CNSAS a justificat o dezbatere publica pentru a afla daca membrii acestui organism indeplineau conditiile impuse de lege pentru a ocupa o asemenea pozitie.

Curtea a apreciat ca solutia de condamnare pentru calomnie aplicata reclamantului Gabriel Andreescu a constituit o ingerinta in exercitarea dreptului la libertatea de exprimare. Ingerinta a fost „prevazuta de lege”, a urmarit un „scop legitim” - respectiv, protectia reputatiei fostului membru al Colegiului CNSAS Andrei Plesu -, insa nu a fost „necesara intr-o societate democratica”, fapt care a atras incalcarea Art. 10 din Conventie.

Pentru incalcarile constatate, Curtea a obligat statul roman sa-i plateasca reclamantului 3.500 euro daune materiale, 5.000 euro daune morale si 1.180 euro taxe si cheltuieli.

Extras din hotarare:

"Cu privire la pretinsa incalcare a Art. 6.1 din Conventie

65. In speta, Curtea observa mai intai ca nicio parte nu contesta faptul ca reclamantul a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti fara a fi audiat personal (paragraful 43 de mai sus). Astfel, pentru a stabili daca a existat o incalcare a Art. 6 din Conventie, este necesara examinarea atributiilor Tribunalului si natura problemelor pe care trebuia sa le solutioneze.

66. Curtea aminteste ca, in speta, intinderea atributiilor Tribunalului Bucuresti, in calitatea sa de instanta de recurs, este stabilita in art. 385/15 si 385/16 din CPP. Conform art. 385/15, Tribunalul, atunci cand statueaza in recurs, nu este obligat sa pronunte o noua hotarare cu privire la fond, insa ar avea aceasta posbilitate legala, ceea ce, in speta, s-a si intamplat. Prin Decizia din 29 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a anulat Sentinta din 13 iulie 2001 si a pronuntat o noua hotarare pe fond. Conform dispozitiilor legale citate mai sus, statuand din nou cu privire la conflictul juridic dedus judecatii, Tribunalul Bucuresti se bucura de plenitudine de jurisdictie si trebuia sa aprecieze atat situatia de fapt a spetei, cat si incadrarea juridica a acesteia. Tribunalul putea sa hotarasca, fie sa confirme achitarea reclamantului, fie sa il declare vinovat, dupa ce a procedat la o apreciere completa a problemei vinovatiei sau nevinovatiei acestuia, administrand, daca era cazul, noi mijloace de proba.

67. In speta, Curtea observa ca, dupa ce a infirmat achitarea pronuntata in prima instanta, Tribunalul Bucuresti a statuat asupra fondului acuzatiilor aduse reclamantului, declarandu-l vinovat de calomnie, fara a-l fi audiat personal, desi acesta era prezent la dezbateri. Mai mult, astfel cum rezulta din dosarul instantei, instanta a omis in acelasi timp sa ii ofere cuvantul la finalul dezbaterilor (a contrario Constantinescu, precitata, paragrafele 27 si 58). Or, in opinia Curtii, pentru a pronunta hotararea, Tribunalul Bucuresti nu s-a limitat sa efectueze o interpretare diferita in drept fata de cea a Judecatoriei in ceea ce priveste ansamblul elementelor obiective, dar chiar a efectuat o noua apreciere a faptelor considerate ca fiind dovedite de prima instanta si le-a reconsiderat, problema care depaseste consideratiile strict juridice (mutatis mutandis, Igual Coll vs. Spania, par. 36, 10 martie 2009). Intr-adevar, aspectele spetei pe care Tribunalul a trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta asupra vinovatiei reclamantului aveau un caracter factual, dat fiind ca instanta a examinat din nou existenta unor elemente constitutive ale infractiunii de calomnie (paragraful 45 de mai sus).

68. Curtea observa ca, in speta, Guvernul nu sustine ca a existat o renuntare a reclamantului la dreptul sau de a fi audiat in persoana (Calmanovici vs. Romania, par. 108; mutatis mutandis, Botten, precitata, par. 53). In consecinta, Curtea considera ca instanta de recurs era tinuta sa ia masuri pozitive pentru a audia reclamantul cu ocazia dezbaterilor, chiar daca acesta nu a solicitat expres aceasta (Danila vs. Romania, par. 41; Spinu vs. Romania, par. 58; mutatis mutandis, Botten, precitata, par. 53), sau, cel putin, sa ii ofere posibilitatea de a corobora sau de a completa, dupa caz, concluziile avocatului sau. De asemenea, Curtea aminteste ca, daca dreptul inculpatului la ultimul cuvant are o importanta certa, acesta nu trebuie confundat cu dreptul sau de a fi audiat personal, in timpul dezbaterilor, de catre instanta (Constantinescu, precitata, par. 58).

69. In acest context, Curtea estimeaza ca faptul ca reclamantul a fost audiat de Judecatorie nu exonera Tribunalul de obligatia de a-l audia, cu atat mai mult cu cat Judecatoria a dispus achitarea acestuia. In plus, Curtea accentueaza ca nu i s-ar putea reprosa reclamantului o lipsa de interes pentru proces, in conditiile in care acesta a asistat la infatisarile de la Judecatorie, in fata careia si-a sustinut personal cauza, precum si la cele de la Tribunal (a se vedea paragrafele 22 si 43 de mai sus si, a contrario, Ivanciuc vs. Romania, decizie, 8 septembrie 2005).

70. Astfel, Curtea apreciaza ca solutia de condamnare aplicata reclamantului, pronuntata fara ca acesta sa fie audiat personal si, mai ales, dupa achitarea de catre Judecatorie (a se vedea, printre altele, Mircea vs. Romania, par. 54), este contrara exigentelor unui proces echitabil in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie.

Cu privire la pretinsa incalcare a Art. 10 din Conventie

80. Curtea estimeaza ca solutia de condamnare care face obiectul cauzei reprezinta o 'ingerinta' in exercitarea de catre reclamant a dreptului sau la libertatea de exprimare. Aceasta imixtiune incalca Art. 10 din Conventie, cu exceptia cazului in care este 'prevazuta de lege', urmareste unul sau mai multe dintre scopurile legitime enumerate in Art. 10.2 si este 'necesara, intr-o societate democratica' pentru a le atinge.

a) 'Prevazuta de lege'

81. Curtea observa ca Tribunalul Bucuresti s-a bazat, pentru a ajunge la condamnarea reclamantului, pe art. 206 din Codul penal referitor la calomnie si pe art. 998 din Codul civil ce reglementeaza raspunderea civila delictuala. Astfel, ingerinta era 'prevazuta de lege'.

b) 'Scop legitim'

82. Curtea observa ca ingerinta in litigiu urmarea un scop legitim raportat la Art. 10.2 din Conventie, si anume protectia reputatiei altora, in speta cea a domnului A.P., cunoscut drept om de cultura, fost ministru al Culturii si al Afacerilor Externe si fost membru al Colegiului CNSAS.

c)'Necesara intr-o societate democratica'

83. Curtii ii mai ramane sa verifice daca aceasta ingerinta era 'necesara' intr-o societate democratica pentru a atinge scopul legitim urmarit. Ea trimite in aceasta privinta la principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenta sa in materie (a se vedea, printre multe altele, Tourancheau si July cs. Franta, par. 64-68; Lindon, Otchakovsky-Laurens si July vs. Franta, Marea Caemra, par. 45 si 46; July si Sarl Liberation vs. Franta, par. 60-64).

84. In exercitarea puterii sale de control, Curtea nu se poate substitui instantelor interne competente, ci ea trebuie sa verifice prin prisma Art. 10 din Conventie hotararile pe care acestea le-au pronuntat in virtutea puterii lor de apreciere. De aici nu rezulta ca ea ar trebui sa se limiteze la a cerceta daca statul parat a utilizat aceasta putere cu buna-credinta, cu grija si in mod rezonabil; Curtea trebuie sa analizeze ingerinta in litigiu in lumina ansamblului cauzei, inclusiv din perspectiva amplorii afirmatiilor imputate reclamantului si a contextului in care acesta le-a emis (News Verlags GmbH & Co. KG vs. Austria, par. 52).

85. In special, Curtii ii revine sarcina sa determine daca motivele invocate de catre autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta apareau drept 'pertinente si suficiente' si daca masura incriminata era 'proportionala cu scopurile legitime urmarite' (Chauvy si altii vs. Franta, par. 70). In acest demers, Curtea trebuie sa se convinga ca autoritatile nationale au aplicat, bazandu-se pe o apreciere acceptabila a faptelor pertinente, niste reguli conforme principiilor consacrate de Art. 10 din Conventie (Zana vs. Turcia, par. 51; Kyprianou vs. Cipru, Marea Camera, par. 171).

86. Curtea trebuie, de altfel, sa verifice daca autoritatile interne au asigurat un just echilibru intre, pe de o parte, protectia libertatii de exprimare, consacrata de Art. 10 din Conventie, si, pe de alta parte, cea a dreptului la reputatia persoanelor implicate in cauza, care, in calitate de element al vietii private, este protejat de Art. 8 din Conventie (Chauvy si altii, precitata, par. 70). Aceasta ultima dispozitie poate necesita adoptarea unor masuri pozitive in masura sa garanteze respectarea efectiva a vietii private mergand pana la relatiile interpersonale ale indivizilor implicati (Von Hannover vs. Germania, par. 57; Petrina vs. Romania, par. 35).

87. In speta, remarcand calitatea de publicist al reclamantului, fara ca jurnalismul sa fie profesia sa, si calitatea sa de militant pentru respectarea drepturilor omului, Curtea aminteste ca datorita 'indatoririlor si responsabilitatilor' inerente exercitarii libertatii de exprimare, protectia oferita de Art. 10 din Conventie persoanelor care, cum este si cazul reclamantului, se angajeaza intr-o dezbatere publica este subordonata conditiei ca reclamantul sa actioneze cu buna-credinta astfel incat sa ofere informatii exacte si credibile (Radio France si altii vs. Franta, par. 37; Bladet Tromso si Stensaas vs. Norvegia, Marea Camera, par. 65). Totusi, acestor persoane le este permis sa recurga la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare (Mamere vs. Franta, par 25).

88. Curtea observa ca, in prezenta cauza, Tribunalul Bucuresti a considerat ca, prin afirmatiile facute cu ocazia unei conferinte de presa, reclamantul l-a expus pe A.P. dispretului public si unor posibile sanctiuni, tinand cont de functiile detinute de acesta. Este necesar deci sa se examineze, avand in vedere principiile mentionate mai sus, daca motivele invocate de Tribunalul Bucuresti pentru a justifica condamnarea persoanei in cauza erau 'pertinente si suficiente'.

89. Curtea aminteste in aceasta privinta ca Art. 10.2 din Conventie nu permite in niciun fel restrictii aduse libertatii de exprimare in domeniul discursului politic sau al unor probleme de interes general [Surek vs. Turcia, nr. 1. Marea Camera, par. 61). Astfel, ea trebuie sa ia in considerare ansamblul contextului in care afirmatiile in litigiu au fost formulate (Bladet Tromso si Stensaas vs. Norvegia, precitata, par. 62).

90. Curtea evidentiaza in principal ca discursul incriminat al reclamantului se inscria in contextul special al unei dezbateri de ordin national privind o tema de interes general si extrem de sensibila. Acesta privea aplicarea Legii nr. 187/1999 cu privire la accesul cetatenilor la dosarul personal intocmit de Securitate si demascarea caracterului de politie politica al acestei organizatii, precum si ineficacitatea activitatii CNSAS. In acest context, reclamantul a exprimat indoieli privind colaborarea cu Securitatea fata de A.P., figura publica foarte cunoscuta in Romania.

91. Curtea aminteste ca, chiar daca nu este exact ca persoanele publice se expun cu buna stiinta unui control atent al faptelor si gesturilor lor, precum oamenii politici (Janowski vs. Polonia, Marea Camera, par. 33), nu este mai putin adevarat ca limitele criticii admisibile sunt mai largi cand este vorba de exercitarea unor functii oficiale decat ar fi in cazul unor particulari (Mamere, precitata, par. 27). In speta, afirmatiile in litigiu il priveau pe A.P., personalitate publica si larg mediatizata, in calitatea sa de membru al CNSAS (a contrario Petrina, precitata, par. 46). Or, in opinia Curtii, interesul general fata de adoptarea Legii nr. 187/1999 si fata de aplicarea acesteia de catre CNSAS era de natura sa justifice dezbaterea publica privind aspectul de a sti daca membrii acestui organism indeplineau conditiile impuse de lege pentru a ocupa o asemenea pozitie.

92. Este necesar apoi sa se aminteasca jurisprudenta bine stabilita in acest moment a Curtii, conform careia, pentru a aprecia asupra existentei unei 'nevoi sociale imperioase' de natura sa justifice o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare, este necesar sa se distinga cu grija intre fapte si judecati de valoare. Daca materialitatea celor dintai se poate dovedi, cele din urma nu pot face obiectul unei demonstratii a exactitatii lor (De Haes si Gijsels vs. Belgia, par. 42; Harlanova vs. Letonia, decizie, 3 aprilie 2003). Desigur, atunci cand este vorba despre afirmatii referitoare la comportamentul unui tert, uneori poate fi dificil sa se distinga intre afirmatii factuale si judecati de valoare. Aceasta nu exclude ideea ca si o judecata de valoare sa apara ca fiind excesiva daca este lipsita total de orice baza factuala (Jerusalem vs. Austria, par. 43).

93. In speta, atunci cand se examineaza afirmatiile litigioase in lumina discursului reclamantului in ansamblul sau, suntem in prezenta unui amestec de judecati de valoare si a anumitor elemente factuale.

94. Curtea constata ca reclamantul a avertizat publicul asupra faptului ca el doar exprima anumite indoieli, ca facea o apreciere subiectiva a faptelor si aparentelor cu privire la pozitia lui A.P. in ceea ce priveste problema deconspirarii fostei politii politice. Afirmatiile facute nu erau prezentate ca fiind certitudini (a contrario, Cumpana si Mazare vs. Romania, Marea Camera, par. 100; Petrina, precitata, paragraful 44), ci doar drept banuieli, asteptand ca procedurile instituite de Legea nr. 187/1999, care era tema principala a discursului sau, sa devina eficace in ceea ce priveste accesul publicului la dosarele fostei Securitati si sa permita verificarea acestor banuieli. In plus, reclamantul si-a justificat banuielile facand referire la comportamentul lui A.P. si la unele fapte, precum, de exemplu, apartenenta sa la Miscarea pentru Meditatie Transcendentala, si la modul de a actiona al agentilor Securitatii, fapte a caror realitate nu a fost contestata. Este de remarcat faptul ca certificatul atestand ca A.P. nu a colaborat cu Securitatea nu a fost prezentat decat dupa conferinta de presa organizata de reclamant (paragraful 30 de mai sus). In acest context, Curtea estimeaza ca reclamantul a actionat cu buna-credinta, scopul conferintei fiind de a informa publicul cu privire la un subiect de interes general (a contrario, Mihaiu, precitata, par. 67).

95. Mai mult, Curtea constata ca este vorba despre niste afirmatii orale pronuntate cu ocazia unei conferinte de presa, ceea ce l-a lipsit pe reclamant de posibilitatea de a le reformula, reface sau de a le retrage (a se vedea, mutatis mutandis, Fuentes Bobo vs. Spania, par. 46; Boldea, precitata, par. 58). In aceasta privinta, trebuie subliniat ca reclamantul a tinut sa precizeze ca a utilizat forma conditionala, iar nu modul indicativ, astfel cum au preluat mijloacele de informare in masa si Judecatoria (paragrafele 19 si 20 de mai sus).

96. Curtea apreciaza apoi ca buna-credinta a reclamantului este de asemenea dovedita de participarea sa la procedura penala indreptata impotriva sa (a contrario, Ivanciuc, precitata). Curtea observa ca persoana in cauza a dat dovada de interes pentru proces, prezentandu-se la termenele stabilite de instante in fata Judecatoriei si a Tribunalului. Astfel, el a putut fi audiat personal in procedura din fata Judecatoriei, a putut sa depuna concluzii scrise si sa prezinte, in toate stadiile procedurii, elementele de proba susceptibile sa dovedeasca afirmatiile sale (a contrario, Cumpana si Mazare, precitata, par. 104; Stangu si Scutelnicu vs. Romania, par. 51; Petrina, precitata, par. 50).

97. Acestea fiind spuse, este esential, pentru a proteja interesele concurente care sunt libertatea de exprimare si libertatea dezbaterilor, ca, intr-o anumita masura, sa se asigure o procedura echitabila (Steel si Morris vs. Marea Britanie, par. 95). In prezenta cauza, Curtea a constatat deja ca reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil, cu incalcarea Art. 6.1 din Conventie, in masura in care a fost condamnat fara a fi audiat personal de catre instanta care a constatat vinovatia sa. In plus, casand aceasta hotarare pentru a-l condamna pe reclamant penal si civil, Tribunalul Bucuresti nu a acordat nicio atentie contextului in care au fost facute afirmatiile respective sau intereselor din speta (mutatis mutandis, Desjardin vs. Franta, par. 39 si 46), nici faptului ca reclamantul a fost achitat in prima instanta.

98. In aceste conditii nu s-ar putea afirma ca Tribunalul Bucuresti a oferit motive 'pertinente si suficiente' pentru a concluziona ca reclamantul a adus atingere reputatiei lui A.P. si pentru a-l condamna.

99. In ceea ce priveste caracterul proportional al atingerii dreptului la libertatea de exprimare, Curtea aminteste ca natura si severitatea pedepselor aplicate sunt elemente care trebuie luate in considerare (Cumpana si Mazare vs. Romania, precitata, par. 111; Brunet-Lecomte si altii vs. Franta, par. 51).

100. In aceasta privinta trebuie amintit ca daca statele contractante au facultatea, chiar datoria, de a reglementa exercitarea libertatii de exprimare astfel incat sa asigure, prin lege, o protectie adecvata reputatiei indivizilor, ele trebuie sa evite in aceste demersuri sa adopte masuri de natura a intimida mijloacele de informare in masa si formatorii de opinie sa isi indeplineasca rolul lor de a alerta publicul cu privire la problemele de interes general, precum relatiile personalitatilor publice cu fostul regim represiv dinainte de 1989. Curtea remarca astfel cuantumul extrem de ridicat al daunelor morale acordate, care reprezenta de peste 15 ori cuantumul salariului mediu la momentul faptelor.

101. Avand in vedere cele de mai sus si, in special, importanta dezbaterii de interes general in cadrul careia se inscriau afirmatiile respective, Curtea considera ca ingerinta in libertatea de exprimare a reclamantului nu a fost, in speta, justificata de motive pertinente si suficiente. Astfel, ingerinta nu ar putea fi considerata proportionala si deci 'necesara intr-o societate democratica' in sensul Art. 10 din Conventie. In consecinta, a existat o incalcare a acestei dispozitii".