ccf

Analiza CSM privind situatia independentei sistemului judiciar din Romania (Document)

Data: 29 May 2019, 12:03 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1405 afisari

Lumea Juridica prezinta analiza Consiliului Superior al Magistraturii condus de Lia Savonea (foto) privind situatia independentei sistemului judiciar din Romania comunicata Retelei Europene a Consiliilor Judiciare.


Documentul a fost transmis lui Kees Sterk, presedintele Retelei Europene a Consiliilor Judiciare, ca urmare a cererii transmise de acesta. Sterk a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii exprimarea unui punct de vedere referitor la sesizarea formulata de Forumul Judecatorilor din Romania, Asociatia Judecatorilor Profesionisti si Miscarea pentru apararea statutului procurorilor, adresata Retelei Europene a Consiliilor Judiciare, privind situatia independentei sistemului judiciar din Romania.
CSM arata ca in cursul anului 2018 au fost adoptate o serie de acte normative prin care au fost modificate si completate Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, generic numite „Legile justitiei”.
Referitor la dezbaterile publice pe tema protocoalelor incheiate cu Serviciul Roman de Informatii, in documentul trimis de Consiliul Superior al Magistraturii presedintelui Retelei Europene a Consiliilor Judiciare se arata ca au fost analizate aspectele invocate, in scopul clarificarii acestei chestiuni:” In sedinta din 4 octombrie 2018, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de declaratia reprezentantilor curtilor de apel, adoptata la intalnirea presedintilor si vicepresedintilor curtilor de apel cu reprezentantii Consiliului Superior al Magistraturii si Ministerului Justitiei, eveniment ce a avut loc in perioada 27-28 septembrie 2018, la Suceava. In Hotararea nr. 855/2018, Sectia a retinut necesitatea ca justitia sa fie infaptuita de judecatori independenti, cu respectarea principiilor fundamentale care guverneaza activitatea puterii judecatoresti intr-un stat de drept. Independenta justitiei, asigurarea dreptului la un proces echitabil si adoptarea deciziilor autoritatilor judiciare doar in temeiul legii constituie imperative pentru toate organele judiciare implicate in activitatea de infaptuire a justitiei. Conformarea la exigentele legii implica desfasurarea de activitati procesuale numai in temeiul acesteia, iar actele subsecvente incheiate in executarea legii trebuie sa se conformeze intocmai dispozitiilor normative, cu respectarea stricta a competentelor atribuite de lege tuturor entitatilor implicate. Evaluarea depasirii acestor competente, precum si a desfasurarii de activitati judiciare in temeiul unor acte care nesocotesc aceste exigente legale este exclusiv incompetenta judecatorului chemat sa aplice legea la cazul concret si sa asigure toate garantiile unui proces echitabil, hotararea astfel pronuntata impunandu-se a fi respectata.
Consiliul Superior al Magistraturii urmeaza sa aprecieze daca modalitatea de aplicare a Protocoalelor a produs efecte de natura sa afecteze independenta justitiei dupa finalizarea de catre Inspectia Judiciara a controlului tematic dispus de Plen la data de 19 aprilie 2018.
In consecinta, Consiliul Superior al Magistraturii a manifestat o preocupare permanenta pentru a lamuri daca aceste protocoale au fost de natura sa afecteze independenta justitiei, luand masuri pentru identificarea protocoalelor si desecretizarea acestora. Totodata a fost sesizata Inspectia Judiciara pentru a analiza aspectele semnalate privind protocoalele incheiate cu Serviciul Roman de Informatii. In privinta efectelor acestor acte asupra unor proceduri judiciare concrete, Consiliul apreciaza ca revine instantelor judecatoresti competenta de a verifica respectarea dispozitiilor legale si a tuturor garantiilor unui proces echitabil.
In concluzie, fata de toate aspectele mentionate, nu se poate retine lipsa de implicare a Consiliului Superior al Magistrurii, in conditiile in care acesta a analizat toate proiectele de acte normative transmise spre avizare si a formulat propriile propuneri referitoarela legile din domeniul justitiei, parte din acestea fiind chiar insusite in procedura parlamentara sau, ulterior, prin ordonantele de urgenta ce au modificat aceste legi.
De asemenea, Consiliul a reiterat in mai multe randuri o serie de propuneri pentru clarificarea cadrului legislativ. De altfel, necesitatea modificarii legilor justitiei a fost sesizata in mai multe randuri de Consiliul Superior al Magistraturii, inca din anul 2015, fiind initiata o ampla consultare a sistemului judiciar cu privire la toate proiectele transmise Consiliului spre avizare.
Trebuie retinut ca o parte din modificarile intervenite prin O.U.G. nr. 7/2019 sunt urmarea demersurilor initiate de Consiliu, in contextul in care modificarile legislative intervenite nu au fost sustinute de alocarea corespunzatoare a resurselor umane.Totodata, Consiliul a manifestat o preocupare permanenta pentru implementarea recomandarilor ce vizau activitatea sa formulate in rapoartele MCV si ale Grupuluide state impotriva coruptiei (GRECO)”.

>>Analiza CSM

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.