Accesul la justitie si la asistenta juridica in exercitarea recursului in casatie in lumina Codului de procedura penala in vigoare

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a publicat, miercuri 9 noiembrie 2016, articolul „Accesul la justitie si la asistenta juridica in exercitarea recursului in casatie in lumina Codului de procedura penala in vigoare” aparut in Revista „Dreptul” nr. 10/2016, reprodus cu permisiunea autorului – prof. dr. Gheorghita Mateut (foto), Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Drept.

---

>>Accesul la justitie si la asistenta juridica in exercitarea recursului in casatie in lumina Codului de procedura penala in vigoare

1. Rolul avocatului in realizarea accesului partilor la justitie in materie penala este, in mod evident, considerabil: opera justitiei penale implica dreptul la un aparator, drept care formal nu a fost niciodata negat, chiar si in fata unor jurisdictii exceptionale si care presupune uneori si prezenta obligatorie a acestuia, contra vointei persoanei interesate, in cazurile de desemnare din oficiu, potrivit legii. Rolul avocatului este atat de important incat judecatorul constitutional face din prezenta sa un principiu fundamental, iar judecatorul european ii rezerva garantii conventionale. De asemenea, legea insasi prevede prezenta obligatorie a avocatului in anumite proceduri. in acelasi timp, rolul avocatului nu este intotdeauna bine inteles, suprapunandu-se uneori pe dreptul propriu al persoanei interesate. Un asemenea exemplu il reprezinta conditionarea exercitiului dreptului partilor la recursul in casatie in materie penala de introducerea cererii numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie.

2. In privinta dreptului de a face recurs in casatie al partilor (al inculpatului, partii civile si partii responsabile civilmente), alineatul 2 al art. 436 CPP in vigoare contine o prevedere noua in raport cu vechea reglementare, potrivit careia inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente pot face cerere de recurs in casatie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie. Aceasta noua prevedere este justificata de aceea ca o cale de atac extraordinara atat de complexa si tehnica cum este recursul in casatie, care poate fi formulata numai pentru motive de nelegalitate prevazute expres de lege si care implica dezbateri de specialitate asupra unor chestiuni juridice de ordin procedural si substantial, nu poate fi exercitata in mod eficient, in conditii rezonabile si cu sanse reale, decat prin intermediul unui specialist cu pregatire juridica.

3. Aceasta dispozitie legala a fost inspirata din noul Cod de procedura civila, care in art. 486 alin. 3 coroborat cu art. 13 alin. 2 teza a II-a prevede, sub sanctiunea nulitatii, ca cererea de recurs trebuie sa cuprinda semnatura avocatului sau, dupa caz, a consilierului juridic, iar la cererea de recurs se va atasa imputernicirea avocatiala sau, dupa caz, delegatia consilierului juridic. De asemenea, art. 83 alin. 3 din acelasi cod prevede ca „la redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si in exercitarea si motivarea recursului, persoanele fizice vor fi asistate sau, dupa caz, reprezentate, sub sanctiunea nulitatii, numai de catre un avocat, in conditiile legii”.

4. Ulterior, insa, Curtea Constitutionala a sanctionat textele indicate mai sus, statuand ca ele contravin art. 21 si 24 din legea fundamentala. in acest sens, a retinut ca desi accesul la justitie nu este un drept absolut, putand fi limitat prin anumite conditii de forma si de fond impuse de lege, totusi aceste conditionari nu pot fi acceptate daca afecteaza dreptul fundamental in chiar substanta sa. S-a subliniat ca prin instituirea obligativitatii reprezentarii si asistarii partilor prin avocat, ca o conditie de admisibilitate a exercitarii caii de atac a recursului, legiuitorul a reglementat o limita a accesului liber la justitie. Aceasta limita a fost considerata, insa, nerezonabila, deoarece risca sa transforme dreptul partilor la calea de atac prevazuta de lege intr-unul iluzoriu, teoretic.

5. Curtea Constitutionala a constatat ca masura reprezentarii si asistarii prin avocat in etapa procesuala a recursului in procesul civil nu este proportionala cu scopul urmarit de legiuitor, avantajul public fiind nesemnificativ, in raport cu gradul de afectare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei consacrate in art. 21 si 24 din Constitutie. in acest sens, a stabilit ca dispozitiile legale criticate au afectat si dreptul la aparare al partilor, ca o consecinta a ingradirii exercitarii dreptului acestora de acces liber la justitie. Totodata, a concluzionat ca obligatia reprezentarii si asistarii prin avocat pentru exercitarea recursului echivaleaza, pe de o parte, cu transformarea continutului dreptului fundamental la aparare intr-o conditie de admisibilitate a exercitarii unei cai de atac, iar, pe de alta parte, cu convertirea acestui drept intr-o obligatie, ceea ce creeaza premisele anihilarii acestuia.

6. In acelasi sens, s-a exprimat si o parte a doctrinei de specialitate, sustinandu-se ca aceste texte lipsesc de efectivitate dreptul partilor la recurs, neexistand o justificare rezonabila pentru lipsirea recurentului de posibilitatea de a obtine in mod direct examinarea pe calea recursului a sustinerilor sale privind modul in care a fost solutionata hotararea atacata. S-a sustinut ca sanctiunea recursului care nu este semnat de un avocat sau consilier juridic este nu numai excesiva, ci chiar absurda, fiind ilogic sa repudiezi un recurs numai pentru ca lipseste semnatura unui avocat. S-a mai aratat ca judecatorii din instanta de recurs nu trebuie absolviti cu totul de obligatia lor de a sprijini partile in exercitarea drepturilor procesuale.

7. Intr-o alta opinie, majoritara insa, s-a subliniat ca, cel putin in principiu, formularea si motivarea cererii de recurs prin avocat este o garantie ca cererea nu va fi vadit informa ori in afara motivelor de casare prevazute de lege, si prin aceasta lipsita de sanse. S-a considerat ca este normal ca legiuitorul sa impuna partii care nu are pregatire juridica obligatia de a formula recursul prin avocat, deoarece altfel nu se asigura un acces efectiv la justitie. S-a mai argumentat ca asistenta juridica a partii in recurs este o solutie in interesul partii, neputandu-se sustine ca asistenta juridica obligatorie ar putea constitui o restrangere a dreptului de acces la justitie si a dreptului la aparare al acesteia. in fine, s-a mai aratat ca solutia in discutie se impune cu atat mai mult pentru recursul de competenta inaltei Curti de Casatie si Justitie, deoarece, in caz contrar, transformarea acesteia intr-o veritabila curte de casatie, care sa solutioneze probleme de drept importante pentru unificarea practicii judiciare, va ramane o simpla iluzie.

8. Dupa declararea neconstitutionalitatii reglementarii privind obligativitatea formularii si sustinerii recursului in procesul civil prin avocat s-a exprimat opinia potrivit careia aceasta ar conduce la incalcarea dreptului de acces la justitie, ca o componenta a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva asigurarii efectivitatii acestui acces. S-a argumentat ca eliminarea asistentei juridice obligatorii in redactarea recursului il expune pe justitiabilul insuficient informat asupra consecintelor formularii lui fara asistenta calificata la o respingere aproape sigura a acestuia ca inadmisibil in faza de filtru, datorita sistemului actual de reglementare al recursului extrem de formalist si de riguros. S-a invocat in acelasi sens si punctul de vedere al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, in care s-a aratat ca „obligativitatea asistentei juridice in recurs, prin avocat sau consilier juridic, reprezinta un instrument juridic in stransa legatura cu natura recursului, axata pe controlul de legalitate, asigurand caracterul efectiv si concret al dreptului de acces la aceasta cale extraordinara de atac”.

9. In ceea ce ne priveste, avem rezerve cu privire la echitatea restrangerii in forma prevazuta de art. 436 alin. 2 C.pr.pen., in actuala reglementare a recursului in casatie, a dreptului partilor de a avea acces la aceasta cale extraordinara de atac in materie penala, unde miza procesuala este cea mai importanta: libertatea individuala. Credem ca prevederea cuprinsa in art. 436 alin. 2 CPP pune probleme pe taramul art. 6 parag. 1 din Conventia europeana si art. 21 din Constitutie, care dispune ca nici o lege nu poate ingradi exercitarea dreptului unei persoane de a se adresa justitiei. Credem ca instituirea obligativitatii formularii cererii de recurs in casatie de catre parti prin intermediul unui avocat are semnificatia ingradirii excesive a dreptului partilor de a uza de calea de atac a recursului in casatie. in aceasta privinta, Curtea Constitutionala a statuat ca „instituirea unei cai de atac ca modalitate de acces la justitie implica in mod necesar asigurarea posibilitatii de a o utiliza pentru toti cei care au un drept, un interes legitim, capacitate si calitate procesuala. Or, adaugarea la acestea a unei conditii suplimentare, a carei neindeplinire are semnificatia drastica a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instantei cu respectiva cale de atac, constituie o ingradire a accesului liber la justitie, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. 1 si 2 din Constitutie”. in doctrina, s-a subliniat ca accesul liber la justitie poate fi ingradit si prin excesul de forme si formalitati procedurale prevazute de lege, sub sanctiunea nulitatii, pentru exercitarea unei cai de atac.

10. Cu privire la consecinta nerespectarii acestei cerinte, art. 439 alin. 41 CPP, introdus prin Legea nr. 255/2013, prevede ca in cazul in care cererea de recurs in casatie nu este formulata prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele instantei sau judecatorul delegat de catre acesta din cadrul instantei a carei hotarare se ataca restituie partii, pe cale administrativa, cererea de recurs in casatie. Cu alte cuvinte, o asemenea cerere nici macar nu este luata in discutie de catre instanta competenta sa solutioneze recursul in casatie, fiind consacrata o solutie care se foloseste, in general, in cazul unei cereri gresit indreptate, din motive exclusiv de celeritate. Aceasta dispozitie legala pune insa anumite probleme.

11. Mai intai, ea intra in contradictie flagranta cu art. 440 alin. 2 C.pr.pen., potrivit caruia daca nu s-au respectat, printre altele, dispozitiile art. 436 alin. 2 C.pr.pen., respectiv daca cererea de recurs in casatie nu a fost formulata de catre parti prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii in fata inaltei Curtii de Casatie si Justitie, instanta competenta, adica inalta Curte de Casatie si Justitie, este aceea care o respinge, prin incheiere definitiva, in etapa de examinare in principiu in camera de consiliu. in al doilea rand, verificarea indeplinirii unei asemenea conditii ca o chestiune de admisibilitate in principiu in etapa administrativa de primire a cererii de catre instanta a carei hotarare se ataca poate afecta iremediabil exercitarea de catre parti a dreptului la un recurs in casatie, a carei exercitare in fata Sectiei penale a inaltei Curti de Casatie si Justitie reprezinta o fateta a accesului liber la justitie in care interventia statului prin impunerea acestei limite pare nerezonabila, daca o raportam atat la obiectivul urmarit, cat si la efectele pe care le produce cu privire la dreptul partilor la o cale de atac prevazuta de lege.

12. Dupa parerea noastra, inadmisibilitatea recursului in casatie daca nu este introdus prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii la inalta Curte de Casatie si Justitie, asa cum pretinde textul legal, impune partilor o sarcina disproportionata, care rupe echilibrul ce trebuie sa existe intre grija legitima de a asigura calitatea deciziilor justitiei si dreptul de acces la un judecator de casatie si implicit la exercitiul efectiv al drepturilor apararii in cazul exercitarii acestei cai de atac, ceea ce afecteaza grav dreptul la un proces echitabil in sensul art. 6 parag. 1 din Conventia europeana. Credem ca aceasta iregularitate legata de titularul cererii poate fi remediata in alt mod. intrucat primirea cererii se realizeaza intr-o procedura preparatorie cu caracter administrativ, inainte de sesizarea instantei supreme, consideram ca presedintele instantei de apel ar trebui inzestrat si cu aceasta atributie de a lua masuri privind informarea partii interesate cu privire la dreptul de a recurge la un avocat in vederea motivarii si sustinerii cererii, iar in cazul in care aceasta renunta la acest drept sa-i desemneze unul din oficiu, cu obligatia acordarii timpului necesar pregatirii apararii.

13. Recent, pentru identitate de ratiune, Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit, ca si dispozitiile art. 436 alin. 2, art. 439 alin. 4 ind. 1 teza I si art. 440 alin. 2 CPP sunt neconstitutionale in ceea ce priveste mentiunile ce decurg din obligativitatea formularii cererii de recurs in casatie prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie. in acest sens, a constatat ca formularea si exercitarea cailor de atac, in speta a recursului in casatie, reprezinta un aspect al accesului liber la justitie, drept fundamental protejat de art.21 din Constitutie, iar prin conditionarea formularii cererii de recurs in casatie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie, este afectat in mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care doreste sa recurga la concursul justitiei in vederea realizarii drepturilor si intereselor sale subiective. Pe cale de consecinta, a concluzionat ca solutia legislativa criticata creeaza premisele transformarii liberului acces la justitie si a dreptului la aparare in drepturi iluzorii, ceea ce atrage neconstitutionalitatea acesteia.

14. Cu toate acestea, in ceea ce ne priveste, in principiu, nu suntem impotriva obligativitatii asistentei juridice sau reprezentarii partilor de catre avocati in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie in procedura de promovare a recursului in casatie, incluzand, evident, motivarea si exercitarea acestuia, intrucat ea este necesara in sprijinul principiului legalitatii, putand contribui mai bine la infaptuirea justitiei. O asemenea masura este fireasca, daca tine seama de particularitatile si complexitatea recursului in casatie in raport cu celelalte cai de atac, putand fi exercitat doar in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie si fiind admisibil doar pentru motive de drept, care reclama o pregatire juridica de specialitate, care poate fi asigurata doar prin intermediul unei asistente juridice. De asemenea, ea este justificata si prin grija de a realiza degrevarea instantei supreme, care nu a fost instituita pentru a servi unui al treilea grad de jurisdictie. in acest fel, avocatul devine ultima speranta, avand in vedere ca se critica nelegalitatea unor hotarari penale definitive, intrate in puterea de lucru judecat.

15. Consideram ca specificitatea procedurii recursului in casatie in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie si limitarea obiectului sau doar la chestiuni de drept pot justifica limitari cum sunt cele care constau in rezervarea monopolului redactarii motivelor si a interventiilor orale in fata Curtii doar de catre avocati. in plus, procedura in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie in etapa de admisibilitate in principiu fiind scrisa, credem ca este rezonabil a gandi ca acest monopol poate fi justificat pentru redactarea motivelor. Justificarea acestuia este cu atat mai rationala cu cat, in actual reglementare, nu mai sunt prevazute motive de recurs in casatie care sa poata fi invocate si din oficiu de instanta, ca in reglementarea anterioara a recursului, indiferent ca sunt in favoarea sau in defavoarea condamnatului. Inexistenta unui control de casatie din oficiu intareste necesitatea reglementarii unei asemenea exigente, constand in obligatia de a recurge la un avocat in scopul garantarii formularii motivelor de casare cu profesionalism pentru ca inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu fie tinuta sa raspunda unor motive care sunt in mod evident nepertinente, raportat la obiectul recursului in casatie.

16. Dupa parerea noastra, interventia obligatorie a unui avocat pentru promovarea unui recurs in casatie in materie penala nu se justifica numai in interesul inaltei Curti de Casatie si Justitie si a bunei indepliniri a misiunii acesteia, ci se justifica, in mod egal, prin interesul partilor. Astfel, recursul in casatie este o cale de atac extraordinara care permite unei parti sa ceara anularea unei hotarari penale definitive prin care a fost solutionat fondul cauzei in ultima instanta (in apel) pentru cazuri limitate de incalcare a legii penale sau pentru violarea unor forme prevazute sub sanctiunea nulitatii. Or, in raport cu obiectivele legitime urmarite, se impune adoptarea unei masuri in scopul impiedicarii unui aflux de recursuri in casatie in materie penala in mod vadit nefondate si a garantarii, in interesul partilor si a bunei functionari a justitiei, a unei inalte calitati a actelor de procedura prezentate in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie.

17. Credem ca interventia obligatorie a unui avocat poate constitui o garantie esentiala a indeplinirii acestor exigente, intrucat avocatul va putea intradevar sa aprecieze mai bine sansele si eventualele consecinte negative ale unui recurs in casatie, informand totodata in mod corespunzator si partile pe care le asista sau le reprezinta in proces. in esenta, aceasta masura se justifica atat de caracterul extraordinar, cat si de domeniul specific si efectele particulare ale acestei cai de atac. De aceea, departe de a constitui o restrictie a drepturilor partilor, ea ar putea contribui, din contra, la protectia drepturilor si intereselor lor, dar cu conditia sa fie reglementata in asa fel incat sa nu aiba efecte disproportionate care sa afecteze intr-o maniera nerezonabila posibilitatea partilor de a beneficia de urmarile eventuale ale unui recurs in casatie in favoare.

18. Aceasta prevedere trebuie incadrata insa intr-un sistem eficient de garantare a asistentei juridice, pentru a nu se restrictiona accesul liber la justitie in cazul partilor care nu-si permit alegerea unui avocat. De aceea, consideram ca se impunea includerea acestui caz printre situatiile de asistenta juridica obligatorie, care sa oblige instantele ca, in conditiile prevazute de lege, sa procedeze la desemnarea unui avocat din oficiu, daca partea interesata nu are avocat ales, atat in scopul obtinerii motivarii, cat si al sustinerii recursului in casatie in fata instantei supreme.

19. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca, avand in vedere specificul procedurii in fata Curtii de Casatie, al carei control este limitat la chestiuni de drept, pot fi stabilite conditii mai riguroase de admisibilitate decat in cazul unui apel. Aceasta nu trebuie insa sa restranga accesul recunoscut individului la tribunal in asemenea masura incat sa fie atins in insasi substanta sa.

20. In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a decis ca lipsa asistentei juridice in cadrul unei proceduri complexe, cum este si cea a recursului in casatie, poate antrena un dezechilibru al egalitatii armelor, ca latura a dreptului la un proces echitabil. Cu privire la obligatia de a fi asistat de un avocat in fata jurisdictiei supreme, s-a considerat ca aceasta nu este incompatibila, in principiu, cu dreptul de acces la un tribunal, intrucat specificitatea procedurii justifica „rezervarea monopolului pledoariei pentru avocatii specializati”. S-a mai decis ca cerinta impusa unei parti de a fi reprezentata de un avocat calificat in fata Curtii de Casatie nu poate fi considerata in sine ca fiind contrara art. 6, fiind compatibila in mod evident cu caracteristicile Curtii Supreme, in calitate de cea mai inalta instanta care examineaza recursuri exclusiv cu privire la aspecte de drept.

21. Referitor la cauzele penale, s-a subliniat ca art. 6 par. 1 se aplica si procedurii in casatie, intrucat procedura de urmarire si de judecata formeaza un tot si se finalizeaza in mod normal cu o hotarare executorie, iar instanta de casatie constituie o faza particulara a acestei proceduri, de o mare importanta pentru acuzat. Totusi, in conceptia instantei europene, formalismul impus recursului in casatie trebuie sa aiba limitele sale pentru a nu se ajunge in fapt la incalcarea dreptului la un tribunal prin imposibilitatea formularii, in anumite conditii, a unui recurs in casatie.

22. De aceea, credem ca ar fi fost mai judicioasa adoptarea unei alte solutii. Eventual, dupa modelul francez, era mai potrivita reglementarea unui drept al partilor, nu a unei obligatii, care prezinta riscul de a nu putea fi asumata in cazul in care, de pilda, partea nu isi permite un avocat. Pe de alta parte, asistenta juridica nu poate fi impusa niciodata beneficiarilor acesteia, ci trebuie sa ramana un drept, a carui exercitare trebuie lasata la aprecierea titularilor, nu o obligatie de indeplinirea careia sa fie conditionat accesul la o cale de atac prevazuta de lege. in dreptul francez, dupa declararea recursului in casatie (pourvoi en cassation), care apartine fie partii insasi, fie unui avocat special mandatat in acest sens, pentru depunerea memoriului cu motivele de casare, art. 584 si 585 C.pr.pen. fr. instituie doua regimuri distincte, care se succed in timp si intre care titularul cererii poate opta: fie pentru depunerea memoriului de catre titularul insusi in 10 zile de la declararea recursului, fie pentru depunerea memoriului la grefa Curtii de Casatie dupa acest termen, cu obligatia, in cea mai mare parte a cazurilor, de a recurge la concursul unui avocat, care poate pune concluzii la Curtea de Casatie.

23. O reglementare similar cu a noastra exista in prezent si in Codul de instructie criminala belgian, care prevede in art. 425 parag. 1-er, astfel cum a fost modificat prin Legea din 14 februarie 2014, ca declaratia de recurs in casatie nu poate fi valabil facuta decat prin ministerul public sau printr-un avocat care dispune de un atestat de formare in procedura de casatie. Totodata, in conformitate cu art. 429 din acelasi cod, in afara de ministerul public, doar avocatul dispune de aceasta atestare pentru a depune memoriul care contine motivele de casare intr-un termen de doua luni incepand cu declaratia de recurs si cu cel putin cincisprezece zile inainte de primul termen de judecata. Aceste dispozitii au drept consecinta punerea partilor in imposibilitatea de a introduce ele insele un recurs in casatie in materie penala, impunand intervenirea obligatorie a unui avocat care dispune de un atestat de formare in procedura de casatie. in acelasi timp, ele se inscriu intr-o reforma globala a procedurii de casatie in materie penala, care, pe de o parte, tinde sa clarifice materia, iar, pe de alta parte, sa evite supraaglomerarea Curtii de casatie.

24. In legatura cu aceste procedura, Curtea Constitutionala belgiana s-a pronuntat la data de 16 iulie 2015, statuand ca exigenta unui atestat de formare in procedura de casatie in privinta avocatului care poate introduce recursul in casatie ori poate depune un memoriu cu motivele de casare in materie penala nu constituie o restrictionare excesiva a dreptului partilor de a fi reprezentate printr-un avocat ales. Totodata, s-a aratat ca aceste dispozitii nu instaureaza o regresiune in dreptul la asistenta juridica din oficiu, subliniindu-se ca intrarea in vigoare a art. 425 parag. 1er, alin. 2 C.instr.crim. belgian a fost amanata pentru 1 februarie 2016 tocmai pentru a permite sa obtina atestatul de formare necesar pentru declaratia de recurs in casatie si formularea in mod corespunzator a motivelor de casare.

25. In orice caz, daca legiuitorul a gasit de cuvinta sa introduca o asemenea conditionare bazata pe obligatia recurgerii la serviciile unui avocat, chiar cu ocazia formularii cererii in vederea motivarii acesteia in termenul legal, credem ca era necesara si instituirea unor obligatii corelative, care sa garanteze intr-o anumita masura exercitiul efectiv al dreptului partilor la un recurs in casatie, in conditii de egalitate cu procurorul. Astfel, se putea prevedea ca daca partea doreste sa formuleze personal cererea de recurs in casatie, ar putea sa o faca daca are pregatirea juridica necesara, iar in caz contrar sa fie obligata sa recurga la ajutorul unui avocat fie in modalitatea alegerii acestuia, optiune care are intotdeauna prioritate, fie a solicitarii unui avocat din oficiu, situatie in care desemnarea acestuia sa fie obligatorie. O asemenea reglementare ar fi fost fireasca, daca tinem seama de faptul ca prezenta avocatului din oficiu decurge din asistenta juridica obligatorie, nefiind necesar sa se impuna partilor obligatia de a dovedi daca dispun de veniturile necesare pentru angajarea unui avocat. in aceasta situatie, daca partea solicita desemnarea unui avocat inauntrul termenului de recurs in casatie, prin cererea adresata instantei a carei hotarare se ataca, consideram ca termenul de recurs in casatie ar trebui sa se intrerupa, urmand ca un nou termen sa curga dupa comunicarea catre parte a numelui avocatului din oficiu desemnat pentru asigurarea asistentei juridice obligatorii.

26. Totodata, in mod simetric, acelasi drept credem ca ar trebui rezervat tuturor partilor, carora li se comunica in conformitate cu art. 439 alin. 2 CPP copii de pe cererea de recurs in casatie, precum si celelalte inscrisuri doveditoare, in vederea formularii de concluzii scrise inauntrul termenului prevazut de lege, respectiv de 10 zile de la primirea comunicarilor la aceeasi instanta. Credem ca aceasta omisiune a legiuitorului trebuie suplinita intr-o viitoare reglementare prin extinderea acestei masuri si cu privire la partile care formuleaza concluzii scrise, deoarece masura interventiei obligatorii a unui avocat care este prevazuta de lege in interesul instantei de casatie si a partilor care sunt titulare ale cererii de recurs in casatie nu poate fi prevazuta in mod discriminator. in plus, ratiunea acestei reguli, care pune, in mod special, accentul pe functia instantei de casatie in aparatul judiciar din perspectiva garantarii si asigurarii legalitatii hotararilor penale definitive si a unei jurisprudente unitare, este prezenta si atunci cand prin concluziile lor partile isi exprima pozitia cu privire la motivele de casatie formulate in cuprinsul cererii introductive.

27. In doctrina, s-a remarcat faptul ca procedura cuprinsa in art. 436 alin. 2 C.pr.pen. nu a avut in vedere si garantarea accesului la un avocat, ceea ce ar putea constitui un inconvenient major al actualei reglementari. S-a aratat ca, in realitate, ne aflam in prezenta unui caz de asistenta juridica obligatorie, fiind necesar sa se prevada si obligativitatea desemnarii unui avocat din oficiu in vederea declararii recursului in casatie, daca partea interesata nu are avocat ales. S-a mai sustinut ca s-ar impune sa se prevada ca in cazul in care partea care doreste sa exercite calea de atac a recursului in casatie nu are posibilitatea de a-si angaja un avocat, sa se poata adresa cu o cerere instantei a carei hotarare se ataca pentru a i se desemna un aparator din oficiu, situatie in care acesta poate consulta si dosarul cauzei si va putea formula cererea.

28. In ceea ce ne priveste, suntem de parere ca deficientele actualului Cod de procedura penala in privinta reglementarii care obliga ca recursul in casatie la inalta Curte de Casatie si Justitie sa fie formulat doar prin avocat care poate pune concluzii la inalta Curte de Casatie si Justitie sunt mult mai grave si pun mai multe probleme de constitutionalitate, atat din perspectiva accesului la justitie, cat si din aceea a accesului la o asistenta juridica calificata. Consideram ca obligarea partilor de a formula cerere de recurs in casatie numai printr-un avocat reprezinta o conditie excesiva care afecteaza accesul liber la justitie in situatia in care nu le este garantat si dreptul la asistenta juridica specializata la nivelul impus de lege, respectiv accesul liber la un avocat care poate pune concluzii la inalta Curte de Casatie si Justitie, asa cum prevede legea.

29. Dupa parerea noastra, in virtutea art. 436 alin. 2 C.pr.pen., partilor, inculpatului, partii civile si partii responsabile civilmente li se impune o sarcina excesiva, de natura sa produca un dezechilibru in defavoarea lor, in sensul ca acestea trebuie sa suporte costurile (plata onorariului avocatial), in temeiul unei obligatii ce constituie o veritabila interventie a statului in configurarea dreptului fundamental al partilor de a-si face apararea dupa propria vointa in formularea unei cereri de recurs in casatie. Asistam la o reglementare fara precedent, care inregistreaza un regres in dreptul la asistenta juridica obligatorie asigurata de avocatul din oficiu. Textul legal lasa sa se creada ca in situatia recursului in casatie, cum partile nu au dreptul sa formuleze ele insele cererea, fiind conditionate de formularea acestuia prin avocat, sunt lipsite de accesul la aceasta cale de atac, inclusiv de dreptul la aparare, daca nu au resursele financiare necesare si nu se afla nici in vreuna din situatiile prevazute limitativ in art. 90 C.pr.pen., ceea ce reprezinta practic privarea acestora de libertatea de a actiona in exercitiul unui drept fundamental: dreptul la o cale de atac prevazuta de lege.

30. Acordarea dreptului de formulare a cererii de recurs in casatie doar avocatului creeaza o inegalitate de tratament juridic, raportat la cazurile in care partile persoane juridice se afla in situatia de a formula o cerere de recurs in casatie. in aceste cazuri se pune problema de a sti daca o asemenea cerere ar putea fi formulata si de consilierii lor juridici principali, care in temeiul art. 13 alin. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, pot pune concluzii la inalta Curte de Casatie si Justitie. Sub acest aspect, plecand de la ratiunea reglementarii care include, pe de o parte, intentia legiuitorului de a nu lasa formularea unei cereri de recurs in casatie la simpla apreciere a partilor care, de regula, nu au pregatire juridica si pe de alta parte, de a conferi acest drept doar unui avocat care poate pleda in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-ar putea considera ca aceasta regula ii include si pe consilierii juridici in categoria persoanelor care pot formula cererea de recurs in casatie, deoarece si acestia au, asemenea avocatilor, obligatii de natura sa garanteze asigurarea unei asistente juridice calificate persoanelor juridice reprezentate.

31. Totusi, intrucat legea nu face referire decat la avocat, avand in vedere caracterul restrictiv al reglementarii, parerea noastra este ca nu poate fi acceptata o interpretare extensiva. De aceea, credem ca in actuala reglementare recursul in casatie nu poate fi formulat, in mod valabil, de consilierul juridic definitiv al persoanei juridice, in absenta unei dispozitii exprese, ca in cazul Codului de procedura civila, unde se prevede ca la redactarea cererii si a motivelor de recurs persoanele juridice vor fi asistate sau, dupa caz, reprezentate, sub sanctiunea nulitatii, numai de catre un avocat sau consilier juridic in conditiile legii. Consideram ca este justificata modificarea textului legii, in sensul de a include in mod expres si consilierul juridic definitiv alaturi de avocat in categoria persoanelor prin intermediul carora partile ar putea formula cerere de recurs in casatie.

32. Exigenta interventiei unui avocat care are dreptul sa puna concluzii la inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea formularii de catre parti a unei cereri de recurs in casatie poate constitui o restrictie excesiva a dreptului acestora de a fi asistate de un avocat ales. Asa cum am aratat, ea poate fi justificata de grija de a nu introduce recursul in casatie daca nu exista motive pertinente, insa, este criticabila pentru ca nu garanteaza nici accesul liber al partilor la calea de atac a recursului in casatie, nici o asistenta juridica efectiva.

33. Dupa parerea noastra, in consens si cu decizia Curtii Constitutionale, viitoarea reglementare in materie penala trebuie sa permita partilor sa declare recursul in casatie fie personal, fie prin intermediul unui avocat. in acest fel, partile nu ar mai fi obligate sa-si schimbe avocatul in vederea formularii recursului in casatie si ar putea fi evitata situatia negativa in care s-ar afla un avocat nou care, necunoscand dosarul, nu va putea ca intr-un termen atat de scurt (de numai 30 de zile de la comunicarea deciziei instantei de apel) sa consulte dosarul pentru a decide cu privire la declararea recursului in casatie si sa-l si motiveze inauntrul aceluiasi termen, ceea ce, evident, accentueaza caracterul excesiv al unei asemenea exigente.

34. Instaurarea acestui filtru este indispensabila, dupa parerea noastra, in vederea motivarii recursului in casatie, care trebuie efectuata in mod obligatoriu de un avocat, exceptand cazurile in care partea care formuleaza declaratia de recurs in casatie are pregatirea juridica necesara, fiind licentiata in drept. Consideram ca motivarea recursului in casatie reprezinta o etapa esentiala in exercitarea acestuia, impunand intocmirea motivelor de casare intr-o maniera tehnica, pertinenta, integrata in contenciosul penal specific procedurii de casatie in raport cu reforma infatisata de legiuitor si cu grija de a ameliora calitatea memoriilor depuse in sprijinul recursurilor in casatie introduse.

35. Nu putem accepta, insa, promovarea discriminarii intre avocatii care au dreptul de a pune concluzii la inalta Curte de Casatie si Justitie si cei care nu au un asemenea drept. Credem ca o asemenea diferentiere este admisibila doar in cazul sustinerii recursului in casatie in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie, nu si in privinta motivarii acestuia, care ar trebui sa fie accesibila oricarui avocat, inclusiv unui avocat stagiar. Mai mult, in aceasta privinta consideram ca ar trebui mentinuta obligatia interventiei unui avocat, care trebuie sa beneficieze de un termen mai lung de motivare, care ar trebui sa curga de la declararea recursului in casatie. in aceasta situatie, nemotivarea recursului in casatie prin intermediul unui avocat, cu exceptia cazului mentionat mai sus, ar putea justifica respingerea lui ca inadmisibil, deoarece prezinta riscul ca instanta de casatie sa nu poata raspunde motivelor indicate, daca nu se incadreaza in dispozitiile legale si nu exista nici posibilitatea acesteia de a invoca si motive din oficiu, in actuala reglementare.

36. Paradoxal, ne exprimam speranta ca recenta decizie de neconstitutionalitate a prevederii referitoare la conditia interventiei unui avocat in vederea formularii de catre parti a cererii de recurs in casatie nu va avea ca urmare eliminarea acesteia din Codul de procedura penala ci, dimpotriva, o va integra printre cazurile de asistenta juridica obligatorie a partilor in ceea ce priveste motivarea si sustinerea orala a recursului in casatie in fata inaltei Curti de Casatie si Justitie. Credem ca prezenta avocatului din oficiu este capitala pentru garantarea accesului liber al partilor la calea de atac a recursului in casatie in cazurile in care acestea nu au un aparator ales si ca participarea activa a avocatului se limiteaza numai la aspectele tehnice, de baza ale procedurii de casatie, putand garanta atat respectarea drepturilor partilor, cat si echilibrul care trebuie sa existe intre interesul public al bunei functionari a justitiei si cel al justitiabilului in cadrul acestei proceduri.

Prof. dr. Gheorghita Mateut

Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Drept

________________________________________________________

[1] Curtea Constitutionala a Romaniei, Decizia nr. 1086 din 20 noiembrie 2007, Monitorul Oficial nr. 886 din 16.12.2007; Decizia nr. 590 din 1 octombrie 2015, Monitorul Oficial nr. 842 din 12.11.2015 s.a.

[2] CEDO, Niemietz c. Germaniei, Dalloz 1993, Somm. 386 si urm., J. F. Renucci, F. Sudre s.a., Les grands arrets de la Cour europeenne, 2e edition 2003, p. 371 si urm.; CEDO, 13 februarie 2001, Krombach c. Frantei, parag. 89, CEDO 2001 – II; CEDO, 26 aprilie 2007, Salduz c. Turciei, parag. 50, www.echr.coe.int; CEDO, 24 noiembrie 1993, Imbrioscia c. Elvetiei, parag. 37, serie A nr. 275 si urm.; 9 aprilie 2015, A.T. c. Luxemburg, www.echr.coe.int; CEDO, 24 mai 2016, Sirghi c. Romaniei, www.echr.coe.int.

[3] Este vorba de cazurile de asistenta juridica obligatorie mentionate in art. 90 C.pr.pen. precum si in texte ale Codului de procedura penala, care reglementeaza unele proceduri penale speciale.

[4] L. Zidaru, Noua reglementare a recursului in Proiectul de lege privind Codul de procedura civila, in Supliment la Curierul Judiciar nr. 10/2009, p. 13.

[5] C.C.R., Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, Monitorul Oficial nr. 539 din 20.07.2015.

[6] A se vedea, I. Deleanu, Noul Cod de procedura civila. Comentarii pe articole, vol. I, Articolele 1 – 621, Edit. Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 630 – 631; G.C. Frentiu, D.-L. Baldean, Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat, Edit. Hamangiu, Bucuresti, 2013, p. 751-752.

[7] I. Deleanu, precit.

[8] Idem.

[9] L. Zidaru, Despre obligativitatea asistentei juridice in recurs, prin avocat sau consilier juridic, potrivit noului Cod de procedura civila, Revista de note si studii juridice (RNSJ) din 21 iunie 2010, p.4, www.juridice.ro; I. Les, Noul Cod de procedura civila. Comentariu pe articole, Articolele 1 – 1133, Edit. C.H. Beck, Bucuresti, 2013, p. 143-144; I. Les, Tratat de drept procesual civil, Edit. Universul Juridic, Bucuresti, vol. I, p. 66; M. Tabarca, Drept procesual civil, Edit. Universul Juridic, Bucuresti, 2013, vol. I, p. 100; C.C. Dinu, Cateva aspecte privind rolul avocatului in procesul civil din perspectiva noului Cod de procedura civila, Revista Avocatul, 23 iunie 2014, http://unbr.ro; L.-A. Viorel, G. Viorel, Noul Cod de procedura civila. Fundamentele. Art. 1-248. Comentarii si explicatii, Edit. C.H. Beck, Bucuresti, 2012, p. 233-234; V.M. Ciobanu, Dreptul la aparare in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Articolele 1 – 526 (coord. V.M. Ciobanu si M. Nicolae), Edit. Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 36-37.

[10] L. Zidaru, precit.

[11] Idem.

[12] Idem.

[13] C. Barsan, M. Livescu, Efectivitatea dreptului de acces la justitie in materie civila, in Avocatura in Romania, Edit. Hamangiu, Bucuresti, 2015, p. 80.

[14] Publicat la data de 24 iunie 2014 pe site-ul UNBR, http://unbr.ro.

[15] C.C.R., Decizia nr. 485/2015, precit.

[16] I. Deleanu, Accesul liber la justitie sau dreptul la un recurs efectiv, Curierul judiciar, nr. 11/2006, p. 49.

[17] A se vedea, CEDO, 29 iulie 1998, Guerin c. Frantei, parag. 43, www.echr.coe.int.

[18] C.C.R., Decizia din data de 21 iunie 2016 (nepublicata).

[19] CEDO, 14 decembrie 1999, Khalfaoui c. Frantei, Recueil 1999–IX, par. 37.

[20] CEDO, 4 decembrie 1995, Bellet c. Frantei, serie A nr. 333-B; 22 octombrie 1996, Stubbings s.a. c. Regatului Unit, Recueil 1996–IV, par. 50; 28 octombrie 1999, Osman c. Regatului Unit, par. 147; 15 februarie 2000, Garcia Manibardo c. Spaniei, Recueil 2000–II, par. 36 s.a., cit. de C. Birsan in Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Editia 2, Edit. C.H. Beck, Bucuresti, 2010, p. 430 – 431; 10 iulie 2001, Tricard c. Frantei, parag. 33, www.echr.coe.int; 25 iunie 2013, Anghel c. Italiei, www.echr.coe.int.

[21] CEDO, 13 februarie 2003, Bertuzzi c. Frantei, www.echr.coe.int.

[22] CEDO, 24 noiembrie 1986, Gillow c. Marii Britanii, www.echr.coe.int; CEDO, Meftah s.a. c. Frantei, 26 iulie 2002, idem.

[23] CEDO, 17 decembrie 1996, Vacher c. Frantei, parag. 24 si 28, Culegere de hotarari si decizii 1996 – VI; 27 iunie 2006, Tabor c. Poloniei, parag. 42, www.echr.coe.int; 4 februarie 2003, Raitiere c. Frantei, idem; 6 iunie 2002, Mafille c. Frantei, idem; 21 mai 1998, Belane Bocsi c. Ungariei, idem.

[24] C. Birsan, op. cit., p. 432.

[25] CEDO, 2 februarie 2016, Meggi Cala c. Portugaliei, www.echr.coe.int.

[26] A se vedea, J. Pradel, Procedure penale, 18e edition, editions Cujas, Paris, 2015, p. 927; B. Bouloc, Procedure penale, 25e edition, Dalloz, Paris, 2015, p. 999-1000; F. Desportes, L. Lazerges – Cousquer, Traite deprocedure penale, 4e edition, Economica, Paris, 2015, p. 2254-2255; S. Guinchard, J. Buisson, Procedure penale, LexisNexis, 9e edition, Paris, 2013, p. 1549-1560-1561.

[27] Moniteur belge din 27 februarie 2014.

[28] A se vedea, Jacqueline Oosterbosch, Jean Philippe de Wind, Le pourvoi en cassation en matière repressive: droit positif et loi du 14 fevrier 2014, in Actualites de droit penal et de procedure penale, sous la direction de Ann Jacobs et Adrien Masset, Larcier, Bruxelles, 2014, p. 54-83.

[29] Curtea Constitutionala din Belgia, Decizia nr. 108/2015 din 16 iulie 2015.

[30] A. Vasiliu, R. Gheorghe, Noul Cod de procedura penala adnotat, Partea speciala. Analiza comparativa. Noutati, explicatii, comentarii (coord. N. Volonciu), Edit. Universul Juridic, Bucuresti, 2016, p. 252.

[31] Monitorul Oficial nr. 867 din 5 decembrie 2003.

[32] A se vedea, Gherghina Oana Roxana, Studiu privind indreptatirea consilierului juridic definitiv de a introduce cererea de recurs in casatie la I.C.C.J., 27 mai 2015, http://magazinuljuridic.ro; Ministerul Public, Nota de studiu cu privire la indreptatirea consilierului juridic definitiv de a introduce cererea de recurs in casatie pentru persoana juridica in serviciul careia se afla ori cu care are raporturi de munca, www.mpublic.ro.

sursa: unbr.ro

foto: evz.ro